Activitatea de doctorat și postdoctorat în anul 2019

https://statistica.gov.md/ro/activitatea-de-doctorat-si-postdoctorat-in-anul-2019-9454_3281.html

Biroul National de Statistică comunică că, în anul 2019, studiile superioare de doctorat s-au desfășurat în 42 școli doctorale, organizate în 18 instituții de învățământ superior, unele dintre acestea formând consorții, parteneriate naționale și internaționale cu alte instituții de învățământ superior și instituții de cercetări științifice.

Activitatea de doctorat și postdoctorat în anul 2019

Biroul National de Statistică comunică că, în anul 2019, studiile superioare de doctorat (ciclul III) s-au desfășurat în 42 școli doctorale, organizate în 18 instituții de învățământ superior, unele dintre acestea formând consorții, parteneriate naționale și internaționale cu alte instituții de învățământ superior și instituții de cercetări științifice. Totodată, pe lângă doctoratul, care este considerat ciclul III de studii superioare, există și doctoratul postuniversitar, care este în proces de lichidare (pentru doctoranzii înmatriculați până în anul 2015) și care se desfășoară atât în instituții de învățământ superior, cât și în instituții de cercetări științifice.

În anul 2019, numărul de studenți-doctoranzi a constituit 1641 persoane1, înregistrând o creștere cu 4,6% comparativ cu anul 2018. La studii superioare de doctorat, ciclul III erau înscrise 1619 persoane (98,7%), iar la programele de doctorat postuniversitar ‒ 22 persoane. Din numărul total de studenți-doctoranzi, 78 la sută erau înscriși la studii cu frecvență redusă. Comparativ cu anul 2018, numărul de studenți-doctoranzi a înregistrat o creștere cu 7,5% la învățământul cu frecvență redusă și o descreștere cu 4,4% în cazul învățământului cu frecvență. 

Ponderea femeilor în numărul total de studenți-doctoranzi este mai mare decât cea a bărbaților, cu 8 puncte procentuale (54,0% feminin și 46,0% masculin).

Tabelul 1. Numărul studenților-doctoranzi pe forme de învățământ și sexe, în anii 2018-2019

 

2018

2019

Total

inclusiv studii:

Total

inclusiv studii:

cu frecvență

cu frecvență redusă

cu frecvență

cu frecvență redusă

Total

1 569

383

1 186

1641

366

1275

masculin

711

164

547

755

164

591

feminin

858

219

639

886

202

684

buget

996

263

733

1078

248

830

contract

573

120

453

563

118

445

În anul 2019, cu finanțare de la bugetul de stat erau 1078 de studenți-doctoranzi (65,7%). Din aceștia, 830 persoane (77%) au urmat studiile la forma de învățământ cu frecvență redusă, iar 248 persoane (23%) ‒ cu frecvență. Comparativ cu anul 2018, numărul de studenți-doctoranzi cu finanțare de la bugetul de stat a crescut cu 8,2%, iar a celor în bază de contract ‒ s-a micșorat cu 1,7%. Creșterea numărului de studenți-doctoranzi cu finanțare de la buget s-a înregistrat doar în cazul studiilor cu frecvență redusă  ‒ cu 13,2%.

O jumătate din numărul total de studenți-doctoranzi erau înscriși la specialitățile din domeniul științe sociale și economice (828 persoane sau 50,5%). Totodată, în cadrul acestui domeniu științific, 37,3% dintre studenți-doctoranzi se regăseau la științe juridice, 21,8%  ̶  științe economice, 19,6%  ̶  științe ale educației, 18%  ̶  științe sociale și jurnalism, iar 3,3% la științe militare și informații. 
Cele mai mici ponderi se observă la domeniile științe inginerești și tehnologii (5,6%) și științe agricole (2%).

Repartizarea numărului de studenți-doctoranzi pe domenii științifice în funcție de gen, remarcă faptul că, trei domenii sunt predominate de femei, precum științe umaniste (66,7%), științe medicale (57,5%) și științe sociale și economice (53,0%), iar celelalte trei de bărbați ‒ științe agricole (69,7%), științe inginerești și tehnologii (62%) și științe ale naturii (54,8%). 

Structura studenților-doctoranzi pe grupe de vârstă este următoarea: 37,6% aveau vârsta de până la 30 ani, 20,9% se aflau în grupa de vârstă 31-34 ani, 16,7% aveau vârste cuprinse între 35-39 ani, 19,6% – 40-49 ani și 5,2% aveau vârsta de 50 ani și peste. La nivelul anului 2019, ponderea tinerilor cu vârsta de până la 30 ani a înregistrat o scădere de 3,3 puncte procentuale.

În anul 2019, la studii superioare de doctorat au fost înmatriculate 425 persoane (exclusiv cetățeni străini), în scădere cu 3% în comparație cu anul 2018. Circa 70% dintre studenții-doctoranzi înmatriculați fac studii cu finanțare de la bugetul de stat. Comparativ cu anul 2018, numărul de studenți-doctoranzi înmatriculați este în descreștere cu 11,1% pentru studenții în bază de contract și relativ constantă în cazul celor cu finanțare de la buget.

Tabelul 2. Numărul persoanelor înmatriculate la studii superioare de doctorat, pe forme de învățământ și finanțare, în anii 2018-2019

 

2018

2019

Total

inclusiv studii:

Total

inclusiv studii:

cu frecvență

cu frecvență redusă

cu frecvență

cu frecvență redusă

Total

438

115

323

425

101

324

buget

294

76

218

297

73

224

contract

144

39

105

128

28

100

Evoluția numărului de studenți-doctoranzi înmatriculați a fost diferită și în funcție de forma de organizare a programelor de studii, comparativ cu anul 2018, evidentă fiind descreșterea cu 12,2% a numărului de persoane înmatriculate la studii superioare de doctorat cu frecvență.

În anul 2019, studiile de doctorat au fost absolvite de 234 persoane, fiind în descreștere cu 38,4% comparativ cu anul 2018. Scăderea numărului de absolvenți ai doctoratului s-a înregistrat în cazul învățământului postuniversitar (22 persoane în 2019, fată de 317 persoane în anul 2018), fiind corelată cu numărul de doctoranzi care au mai rămas la acest nivel, concomitent cu o creștere a numărului de absolvenți ai studiilor superioare de doctorat, ciclul III (212 persoane, fată de 63 persoane în anul 2018). Din perspectiva de gen, remarcăm o pondere superioară a absolventelor (58,1%), precum și o creștere a acesteia cu 0,7 puncte procentuale fată de 2018.

Tabelul 3. Numărul de absolvenți ai studiilor de doctorat, pe forme de învățământ și sexe, în 2018-2019

 

2018

2019

Total

inclusiv studii:

Total

inclusiv studii:

cu frecvență

cu frecvență redusă

cu frecvență

cu frecvență redusă

Total

380

61

319

234

72

162

masculin

162

26

136

98

25

73

feminin

218

35

183

136

47

89

Numărul de studenți-doctoranzi străini a constituit 589 persoane, fiind cu 26 la sută mai mult fată de anul 2018. Majoritatea studenților-doctoranzi străini erau din România (516 persoane sau 87,6%) și Israel (52 persoane sau 8,8%). Ponderea femeilor în numărul total de studenți-doctoranzi străini este de 63,2%, în creștere cu 3,8 puncte procentuale fată de 2018.

În anul 2019, numărul total al postdoctoranzilor a constituit 26 persoane, ponderea femeilor fiind de 61,5%; numărul persoanelor înmatriculate la programele de postdoctorat a fost de 6 persoane, iar numărul absolvenților a fost de 13 persoane.

 

Note:

1 Exclusiv studenți-doctoranzi străini.
2 Conform Nomenclatorului specialităților științifice,aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.199 din 13.03.2013.

 

Informații relevante:

 

Persoană de contact:
Vasiliev Maria
șef secție statistica educației, științei și culturii
tel.: 067 770 088

04.05.2020

© 2024. Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova. Toate drepturile rezervate / Dezvoltat de Brand.md