Activitatea industriei Republicii Moldova în ianuarie-aprilie 2019
Biroul Național de Statistică informează că în luna aprilie 2019, producția industrială (serie brută) s-a majorat față de luna corespunzătoare a anului precedent cu 12,3%, ca urmare a creșterii producției industriale în industria extractivă (+29,0%), în industria prelucrătoare (+12,2%) și la producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (+9,6%).
În luna aprilie 2019, producția industrială, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, s-a majorat cu 9,5% față de luna aprilie a anului precedent, ca efect al creșterii producției industriale în industria extractivă (+31,8%), în industria prelucrătoare (+5,1%) și la producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (+1,4%).
În ianuarie-aprilie 2019, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, producția industrială (serie brută) a fost mai mare cu 4,1%, ca urmare a creșterii în industria extractivă (+57,0%) și în industria prelucrătoare (+4,4%). La producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat s-a înregistrat descreștere cu 0,5%.
Producția industrială, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în ianuarie-aprilie 2019, comparativ cu ianuarie-aprilie 2018, a crescut cu 4,0%, datorită creșterii în industria extractivă (+26,1%) și în industria prelucrătoare (+1,6%). Totodată, s-a înregistrat descreștere la producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (-1,3%).
Tabelul 1. Indicii producției industriale, pe total și secțiuni ale industriei, %
|
| Aprilie 2019 față de aprilie 2018 | Ianuarie-aprilie 2019 față de ianuarie-aprilie 2018 |
TOTAL | B | 112,3 | 104,1 |
S | 109,5 | 104,0 | |
Industria extractivă | B | 129,0 | 157,0 |
S | 131,8 | 126,1 | |
Industria prelucrătoare | B | 112,2 | 104,4 |
S | 105,1 | 101,6 | |
Producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat | B | 109,6 | 99,5 |
S | 101,4 | 98,7 | |
B=serie brută; S=serie ajustată în funcție de zile lucrătoare și de sezonalitate
|
Anexă:
Precizări metodologice:
- Metodologia de calcul a Indicelui producţiei industriale.
- Indicele este provizoriu, poate fi rectificat în luna următoare conform precizărilor parvenite de la întreprinderi.