Activitatea instituţiilor de învăţământ primar şi secundar general la începutul anului de studii 2009/2010

https://statistica.gov.md/ro/activitatea-institutiilor-de-invatamant-primar-si-secundar-general-la-inceputul-9454_1799.html

Biroul Naţional de Statistică comunică datele definitivate privind activitatea instituţiilor de învăţămînt primar şi secundar general. La începutul anului de studii 2009/2010, reţeaua instituţiilor de învăţământ primar şi secundar general cuprindea 1512 şcoli, gimnazii şi licee, inclusiv 7 şcoli serale şi 1505 şcoli de zi. Instituţiile de învăţămînt primar şi secundar general se repartizează după cum urmează: 91 şcoli primare, 708 gimnazii, 492 licee, 179 şcoli medii de cultură generală, 35 şcoli pentru copii cu deficienţe în dezvoltarea intelectuală sau fizică.

Activitatea instituţiilor de învăţământ primar şi secundar general la începutul anului de studii 2009/2010 1

Biroul Naţional de Statistică comunică datele definitivate privind activitatea instituţiilor de învăţămînt primar şi secundar general. La începutul anului de studii 2009/2010, reţeaua instituţiilor de învăţământ primar şi secundar general cuprindea 1512 şcoli, gimnazii şi licee, inclusiv 7 şcoli serale şi 1505 şcoli de zi. Instituţiile de învăţămînt primar şi secundar general se repartizează după cum urmează: 91 şcoli primare, 708 gimnazii, 492 licee, 179 şcoli medii de cultură generală, 35 şcoli pentru copii cu deficienţe în dezvoltarea intelectuală sau fizică.

Tabelul 1. Instituţii de învăţământ primar şi secundar general
.

Instituţii de stat

2008/2009

2009/2010

Total

Instituţii de stat

Total

Instituţii de stat

Total

1526

1504

1512

1492

De zi

1519

1497

1505

1485

şcoli primare

92

92

91

91

gimnazii

689

688

708

707

licee

489

468

492

473

şcoli medii de cultură generală

214

214

179

179

şcoli pentru copii cu deficienţe intelectuale sau fizice

35

35

35

35

Serale

7

7

7

7

Şcolile, gimnaziile, liceele care reprezintă proprietatea publică deţin o pondere majoritară - 98,7%. Instituţiile cu forma de proprietate nestatală cuprind 20 instituţii de învăţământ, inclusiv 19 licee şi 1 gimnaziu, care sînt amplasate doar în mediul urban.

Instituţii de învăţământ de zi. Numărul acestor instituţii în anul de studii 2009/2010 s-a micşorat comparativ cu anul precedent de studii cu 14 unităţi. Disparităţi semnificative s-au înregistrat în numărul de instituţii pe tipuri comparativ cu anul de studii 2000/2001. Numărul şcolilor medii generale s-a diminuat cu 375 unităţi sau cu 67,7%, numărul liceelor s-a majorat de 2,7 ori. În cazul şcolilor primare, gimnaziilor şi şcolilor pentru copii cu deficienţe fizice şi intelectuale se observă modificări minore. Astfel, numărul şcolilor primare şi a şcolilor pentru copii cu deficienţe s-a micşorat în anul de studii 2009/2010 comparativ cu 2000/2001; şcolile primare cu 24 de instituţii sau cu 20,9%, iar şcolile speciale cu 5 unităţi sau cu 12,5%. Totodată, numărul gimnaziilor a crescut în anul 2009/2010 comparativ cu anul de referinţă cu 34 de instituţii sau 5,0%.

InvPrim_2010_img01.png

Tipul instituţiilor de învăţământ diferă în dependenţă de mediul de reşedinţă. Astfel, în mediul urban prevalează liceele - cu o pondere de 63 la sută, fiind urmate de gimnazii cu 14 la sută, pe cînd în mediul rural 58% din totalul de instituţii de învăţământ rurale sunt gimnazii, iar 23% constituie liceele. Ponderea şcolilor de cultură generală este nesemnificativă, în mediul rural acestea reprezintă 12%, iar în urban -10%. Totuşi, în mediul urban şcolile primare şi şcolile pentru copii cu deficienţe intelectuale şi fizice ocupă o pondere mai mare (8% - şcoli primare, 5% - şcoli pentru copii cu deficienţe) decât în mediul rural (5% - şcoli primare, 2% - şcoli pentru copii cu deficienţe intelectuale şi fizice).

InvPrim_2010_img02.png

În învăţământul primar şi secundar general în anul de studii 2009/2010 au fost cuprinşi 413,7 mii elevi (206,4 mii fete) sau cu 4,7% mai puţin decât în anul de studii precedent (vezi anexa, tabelul1). Acest indicator s-a diminuat cu 34,3% comparativ cu anul de studii 2000/2001, iar numărul populaţiei din grupa de vîrstă 7-18 ani în aceeaşi perioadă a înregistrat o micşorare de 27,2%.

InvPrim_2010_img03.png

Paralel cu micşorarea numărului de elevi se înregistrează şi o micşorare a ratei de cuprindere a copiilor în învăţămîntul obligatoriu (vezi anexa, tabelul 8). În anul 2008 rata brută de cuprindere în învăţămîntul general obligatoriu a constituit 90,9%, comparativ cu 91,6% în anul 2007 şi 95,1% în anul 2002. Această scădere se datorează atît reducerii ratei de cuprindere în învăţămîntul primar, cît şi a celei în învăţămîntul gimnazial. Astfel, în anul 2008 rata brută de cuprindere în învăţămîntul primar a constituit 93,6%, comparativ cu 94% în anul 2007 şi 99,4% în anul 2000. Rata de cuprindere în învăţămîntul gimnazial, este în scădere începînd cu anul 2006 şi a atins nivelul de 89,3 în 2008. În anul de studii 2009/2010 numărul de elevi la 10000 locuitori a constituit 1160 persoane faţă de 1217 – în anul de studii 2008/2009.

Din totalul elevilor cuprinşi în învăţământul primar şi secundar general 143,4 mii (34,7%) reprezintă elevii din învăţământul primar şi din clasele pregătitoare din şcoli, 207,5 mii (50,2%) - elevii din învăţământul gimnazial şi 62,8 mii (15,2%) elevi - au urmat cursurile de studii liceale. Numărul copiilor înscrişi în clasa I care au fost încadraţi în programe de educaţie preşcolară a constituit 32,4 mii persoane, sau 91,5%.

Pe medii de reşedinţă există unele discrepanţe în numărul elevilor cuprinşi pe niveluri educaţionale. Astfel, ponderea elevilor cuprinşi în învăţământul primar este mai majoră în mediul rural – 62,4% din numărul total al copiilor cuprinşi în învăţămîntul primar şi 63,8% din numărul total al copiilor cuprinşi în învăţămîntul gimnazial, pe cînd ponderea elevilor din învăţământul liceal din numărul total al copiilor din acest nivel este mai superioară în mediul urban – 62,8%.

InvPrim_2010_img04.png

Majoritatea elevilor din învăţământul primar şi secundar general (99,1%) erau înscrişi în şcolile publice, sectorul privat fiind, astfel, nesemnificativ reprezentat. Numărul elevilor care fac studii în instituţii private constituie circa 3,9 mii persoane şi s-a diminuat comparativ cu anul de studii 2008/2009 cu 2,5%.

Distribuţia elevilor înscrişi în învăţământul primar şi secundar general pe regiuni se prezintă după cm urmează: mun. Chişinău – 20,0%, Nord – 27,1%, Centru – 31,3%, Sud – 16,1%, UTA Găgăuzia – 5,1%. Cel mai mare număr de elevi la 10000 locuitori se înregistrează în UTA Găgăuzia – 1310 persoane. În zona Sud acest indicator constituie 1230 persoane, Centru – 1213, Nord – 1104 şi în mun. Chişinău – 1051 persoane (vezi anexa, tabelul 7).

În anul de studii 2009/2010 în ierarhia limbilor moderne studiate de elevii învăţământului primar şi secundar general, primul loc îi revine limbii franceze, care este studiată de 55,0% elevi, după care urmează limba engleză – 52,9%, iar limba germană studiază 3,1% elevi. Ponderea elevilor care studiază limba engleză este în creştere şi s-a majorat comparativ cu anul de studii precedent cu 2,2 puncte procentuale, iar ponderea elevilor care studiază limba franceză s-a micşorat cu 1,4 puncte procentuale. Practic la nivelul anului precedent a rămas ponderea elevilor care studiază limba germană. În învăţământul primar şi secundar general se mai studiază şi următoarele limbi străine: spaniolă, latină, italiană, turcească, poloneză. În funcţie de mediul de reşedinţă, se constată diferenţe semnificative în ierarhia limbilor. Astfel, limba franceză este studiată preponderent în instituţiile din mediul rural (63,1% din total elevi din mediul rural), iar în mediul urban predomină limba engleză (73,5% din total elevi din mediul urban).

InvPrim_2010_img05.png

Actualmente, în ţară funcţionează 121 şcoli, în care procesul educaţional se desfăşoară în două schimburi. Este necesar de menţionat, că numărul elevilor ce studiază în schimbul doi este în descreştere, constituind 8,4 mii persoane în anul de studii 2009/2010 sau 2,1% din numărul total de elevi.

InvPrim_2010_img06.png

Reţeaua instituţiilor de învăţământ special din ţară, organizat pentru copiii cu deficienţe (psihice, fizice, senzoriale, motorii, de limbaj, socio-afective şi de comportament sau cu deficienţe asociate), cuprinde 35 unităţi.

Numărul elevilor înscrişi în învăţământul special, în anul de studii 2009/2010 a înregistrat o scădere cu 6,4% comparativ cu anul şcolar anterior şi a constituit 3550 persoane. Majoritatea elevilor din instituţiile nominalizate sînt cu deficienţe în dezvoltarea intelectuală – 80,7%, cu auz slab – 7,1%, cu restanţe poliomielitice şi paralizii cerebrale – 6,1% copii, surzi – 2,5%, cu vederea slabă – 2,9%, iar cu dereglări în comportament – 0,7% din total copii cu deficienţe.

Absolvenţi. În anul 2009 numărul absolvenţilor din învăţământul gimnazial a fost de 47,7 mii elevi, din care 23,7 mii fete. Numărul de absolvenţi ai liceelor şi şcolilor medii de cultură generală a constituit 21,6 mii elevi.

În funcţie de medii, repartizarea absolvenţilor este următoarea: 36,3% absolvenţi ai gimnaziilor sînt din mediul urban şi 63,7% - din mediul rural. În ceea ce priveşte absolvenţii liceelor şi şcolilor medii de cultură generală, 66,2% absolvenţi sînt din mediul urban şi 33,8% - din mediul rural.

InvPrim_2010_img07.png

Numărul personalului didactic care îşi desfăşoară activitatea în instituţiile de învăţămînt primar şi secundar general în anul de studii 2009/2010 a înregistrat 36,9 mii persoane, prezentînd practic nivelul anului precedent. Rata elev/profesor în învăţămîntul primar constituie 16 persoane, în învăţămîntul gimnazial – 10 persoane şi în învăţămîntul liceal – 12 persoane.

Baza tehnico-materială. La începutul anului de studii 2009/2010 din cele 1505 instituţii din învăţămînt primar şi secundar general 1481 unităţi desfăşurau procesul educaţional în încăperi proprii, 24 – în încăperi arendate. Din total instituţii, 1157 dispun de încăperi standardizate, iar restul 348 – de încăperi reamenajate. Toate instituţiile cuprindeau 32,8 mii săli de clasă (inclusiv cabinete de studii şi laboratoare), 1,1 mii ateliere de studii, 1,2 mii săli sportive, 1,5 mii biblioteci, 0,8 mii săli de lectură, 1,2 mii puncte medicale.

Analiza bazei tehnico-materiale în dependenţă de tipul instituţiei relevă următoarele: de sală sportivă dispun 46,2% şcoli primare, 66,8% gimnazii, 93,9% licee şi 100% şcoli medii. Punctul medical este prezent în 51,6% şcoli primare, 66,4% gimnazii, 92,2% şcoli medii şi 94,7% licee. Practic fiecare instituţie şcolară dispune de bibliotecă.

Circa 91% din numărul total de şcoli dispun de cabinete pentru bazele informaticii şi tehnicii de calcul, care sînt utilate cu 17,2 mii computere. Din acestea, 13,3 mii lucrează în reţea şcolară comună. Din numărul total de computere, 39,8% sînt cu acces la Internet. Numărul de locuri utilate cu computere în anul de studii 2009/2010 s-a majorat cu 6,2% faţă de anul de studii 2008/2009. În medie la un loc utilat cu computer revin 24 elevi, în mediul urban acest indicator este de 29 elevi, iar în mediul rural – 22 elevi.

InvPrim_2010_img08.png

Învăţământul seral. În anul de studii 2009/2010, elevii din învăţământul seral îşi desfăşoară activitatea educaţională în 7 şcoli, toate fiind amplasate în mediul urban. Numărul elevilor din învăţământul seral s-a majorat comparativ cu anul de studii precedent cu 3,1% şi constituie 1805 persoane, reprezentând 0,4% din numărul total al elevilor din şcolile de zi.

Numărul absolvenţilor, care au primit certificat de studii gimnaziale în anul 2009 a constituit 270 persoane, iar numărul celor care au primit atestat de studii medii generale a înregistrat cifra de 1042 persoane.

1) Datele sunt prezentate fără întreprinderile din partea stîngă a Nistrului şi mun. Bender.

>> [Anexă] <<

>> Versiune pentru tpar (.pdf)

Persoană de contact:

Ala Negruţă
Şef al Direcţiei statistica socială şi a nivelului de trai
Tel. 40 30 78

23.12.2009

© 2024. Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova. Toate drepturile rezervate / Dezvoltat de Brand.md