Activitatea instituțiilor de învățământ superior în anul de studii 2022/23

https://statistica.gov.md/ro/activitatea-institutiilor-de-invatamant-superior-in-anul-de-studii-9454_60176.html

Biroul National de Statistică comunică că la începutul anului de studii 2022/23, în învățământul superior erau cuprinși 56,7 mii de studenți, în descreștere cu 4,8% față de anul de studii precedent. Din numărul total de studenți o pondere de 62,7% erau înscriși la forma de învățământ cu frecvență, iar 37,3% la studii cu frecvență redusă.

Biroul National de Statistică comunică datele privind activitatea instituțiilor de învățământ superior (pentru studii superioare de licență, ciclul I și studii superioare de master, ciclul II) în anul de studii 2022/23.

În anul de studii 2022/23, rețeaua instituțiilor de învățământ superior este formată din 21 de unități, cu 3 instituții mai puțin față de anul de studii 2021/22, ca rezultat al reorganizării prin fuziune a unor instituții de învățământ superior publice3 (Tabelul 1A din Anexă). Majoritatea instituțiilor de învățământ superior sunt prezente în municipiul Chișinău ‒ 17 unități (inclusiv 9 instituții publice și 8 instituții private) și câte 1 unitate – în municipiile Bălți, Cahul, Comrat și orașul Taraclia.

La începutul anului de studii 2022/23, în învățământul superior erau cuprinși 56,7 mii de studenți, în descreștere cu 4,8% față de anul de studii precedent. Din numărul total de studenți o pondere de 62,7% erau înscriși la forma de învățământ cu frecvență, iar 37,3% la studii cu frecvență redusă.

Din totalul studenților înscriși în învățământul superior la începutul anului de studii 2022/23, 84,5% urmează programe de studii în instituții de învățământ superior publice și 15,5% în instituții de învățământ private. Diminuarea numărului de studenți s-a înregistrat atât în instituțiile de învățământ superior publice (cu 4,5%), precum și în cele private (cu 6,7%), dar s-a manifestat diferit în funcție de forma de învățământ. De altfel, în instituțiile publice la forma de învățământ cu frecvență redusă s-a înregistrat o descreștere cu 6,5%, pe când la nivelul învățământului superior privat, în cazul învățământului cu frecvență redusă, se observă o situație inversă ‒ o ușoară creștere cu 0,5%.

Peste jumătate din studenții instituțiilor publice își fac studiile în bază de contract (56,3%), deși, la forma de învățământ cu frecvență se atestă o preponderență a studenților cu finanțare bugetară (61,8%), la studii cu frecvență redusă majoritatea fiind în bază de contract (91,4%).

Tabelul 1. Studenți în învățământul superior pe forme de învățământ, 2021/22-2022/234 , persoane

 

2021/22

2022/23

Total studenți

din care:

Total studenți

din care:

femei

în bază de contract

femei

în bază de contract

Total 

59 647

35 049

37 887

56758

33728

35830

cu frecvență  

37 362

22 101

17 026

35 594

21 184

16 074

cu frecvență redusă

22 285

12 948

20 861

21 164

12 544

19 756

Instituții publice

50 197

29 388

28 437

47942

28492

27014

cu frecvență  

32 683

19 055

12 347

31 571

18 592

12 051

cu frecvență redusă

17 514

10 333

16 090

16 371

9 900

14 963

Instituții private

9 450

5 661

9 450

8 816

5 236

8 816

cu frecvență  

4 679

3 046

4 679

4 023

2 592

4 023

cu frecvență redusă

4 771

2 615

4 771

4 793

2 644

4 793

Datele tabelului în format.xlsx

Din numărul total de studenți, 63,4% au vârste cuprinse între 19-23 de ani (vârste teoretic corespunzătoare învățământului superior), în creștere cu 0,4 p.p5. comparativ cu anul de studii 2021/22.

Din totalul studenților înscriși în învățământul superior, 74,1% sunt la programe de studii superioare de licență, ciclul I (+1 p.p. față de 2021/22), 17,8% ‒ programe de studii superioare de master, ciclul II (-1,7 p.p.) și 8,1% ‒ programe de studii superioare integrate (+0,7 p.p.).

Tabelul 2. Studenți în învățământul superior pe programe de studii, 2021/22-2022/23, persoane

 

2021/22

2022/23

Total studenți

din care în instituții

Total studenți

din care în instituții

publice

private

publice

private

total

în bază de contract

total

în bază de contract

Total

59 647

50 197

28 437

9 450

56 758

47 942

27 014

8 816

 

Ciclul I

43 621

35 822

22 765

7 799

42 056

34 598

21 951

7 458

 

Ciclul II

11 594

9 943

3 997

1 651

10 093

8 735

3 273

1 358

 

Studii superioare integrate6

4 432

4 432

1 675

4 609

4 609

1 790

 

Datele tabelului în format.xlsx

Distribuția pe sexe a studenților din învățământul superior relevă o preponderență a femeilor (59,4%). Femeile au format o majoritate în rândul studenților la toate programele de studii, rata femeilor fiind mai mare la studiile superioare integrate (70,8%) și în rândul masteranzilor (63,3%), mai scăzută în cazul studiilor superioare de licență (57,2%).

Înmatricularea. În anul de studii 2022/23, în învățământul superior au fost înmatriculați 13,6 mii de studenți la ciclul I7 (cu 7,4% mai puțin față de 2021/22) și 4,6 mii de studenți la ciclul II (cu 21,3% mai puțin) (Tabelul 2A din Anexă).

Din 13,6 mii de persoane înmatriculate la ciclul I, majoritatea sunt cu studii liceale (73,8%), 22,3% – cu studii profesional tehnice postsecundare, 2,6% – cu studii medii de cultură generală și 1,3% deja au studii superioare.

În instituțiile de învățământ superior publice, la ciclul I au fost înmatriculați 11,7 mii de studenți, 63 la sută dintre aceștia fiind cu finanțare în bază de contract. Totodată, la ciclul II, cei mai mulți dintre studenții înmatriculați (4,1 mii) sunt cu finanțare bugetară (circa 65%). Comparativ cu anul de studii 2021/22, se remarcă o diferență majoră la nivelul ciclului II, fiind înmatriculați cu circa 1 mie studenți mai puțini.

Numărul de studenți înmatriculați în instituțiile private a constituit 1,9 mii de persoane la ciclul I și 0,5 mii la ciclul II.

La nivelul ciclului I cei mai mulți studenți au fost înmatriculați în domeniul business, administrare și drept (37,9%), urmat de domeniul inginerie, tehnologii de prelucrare, arhitectură și construcții (11,7%) și educație (11,5%). Comparativ cu anul de studii 2021/22, se remarcă schimbări în structura studenților înmatriculați la toate domeniile, excepție fiind domeniul ştiinţe agricole, silvicultura, piscicultura și medicina veterinară.

Datele graficului în format.xlsx

La ciclul II, în anul de studii 2022/23, s-a menținut centrarea pe anumite domenii, precum domeniul business, administrare și drept8 (37,9% din total înmatriculați la ciclul II) și domeniul educație (22,3%). Comparativ cu anul de studii 2021/22, structura studenților pe domenii s-a modificat, în special a scăzut ponderea studenților înmatriculați la business, administrare și drept (cu 4,9 p.p) și a crescut în domeniul educație (cu 3 p.p).

Datele graficului în format.xlsx

Absolvenți. În anul 2022, ciclul I au absolvit 8,3 mii de persoane și ciclului II ‒ 5,5 mii de persoane (inclusiv studii superioare integrate) (Tabelul 3A din Anexă). Comparativ cu anul 2021, s-a înregistrat o diminuare de 4,7% a numărului de absolvenți la ciclul I și o creștere de 3,3% a numărului de absolvenți la ciclul II. Ponderea absolventelor a fost superioară absolvenților de sex masculin, atât la ciclul II (64% din totalul la acest nivel), cât și la ciclul I (60,7%).

Personal de conducere, ştiinţifico-didactic și didactic. În anul de studii 2022/23, în instituțiile de învățământ superior își desfășoară activitatea 3,8 mii de persoane (personal de bază), cu 6,2% mai puțin comparativ cu anul de studii precedent. Din total personal, 2,3 mii de persoane dețin titlu științific (sau 60,5%), dintre care 87,8% titlu de doctor în științe și 12,2% de doctor habilitat. Personalul științifico-didactic numără 2,3 mii de persoane, cel didactic 1,4 mii de persoane. Din totalul personalului științifico-didactic, profesorii universitari constituie 12,9%, conferențiarii universitari ‒ 65,1% și lectorii universitari ‒ 22%. Personalul feminin a reprezentat 56,2% din totalul personalului care asigură activitatea de conducere, ştiinţifico-didactică și didactică în învățământul superior.

Studenţi din alte ţări: În baza informațiilor colectate privind studenţii din alte ţări, la începutul anului de studii 2022/23, numărul studenților străini a constituit 5 mii de persoane, în descreștere cu 2,7% comparativ cu anul de studii precedent. Ponderile cele mai mari se remarcă pentru studenții din România (44,1%, fiind în descreștere cu 7,5 p.p. fată de anul de studii 2021/22), Israel (15,1%, în descreștere cu 4 p.p.), India (16,4%, în creștere cu 3 p.p.) și Ucraina (14,6%, în creștere cu 7 p.p.).

Anexe:

Note:

1 Datele reflectă situația la începutul anului de studii, la data de 1 octombrie.
2 Datele sunt prezentate fără teritoriul din partea stângă a Nistrului și mun. Bender.
3 Hotărârea Guvernului Nr. 485/2022 cu privire la reorganizarea prin fuziune (absorbție) a unor instituții din domeniile educației, cercetării și inovării și modificarea unor hotărâri ale Guvernului.
4 Datele nu includ studenți străini.
5 Puncte procentuale.
6 Ciclul I și ciclul II de studii superioare în următoarele domenii, reglementate prin norme de drept internațional: medicină și farmacie; medicină veterinară; arhitectură.
7 Inclusiv la studii superioare integrate, la anul compensator.
8 Conform Nomenclatorului domeniilor de formare profesională și al specialităților în învățământul superior, aprobat prin Hotărârea Guvernului Nr. 482/2017.

    Informații relevante:

    19.12.2022

    © 2024. Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova. Toate drepturile rezervate / Dezvoltat de Brand.md