Activitatea turistică a agenţiilor de turism şi turoperatorilor în ianuarie-septembrie 20081
Biroul Naţional de Statistică prezintă datele referitoare la activitatea turistică a agenţiilor de turism şi turoperatorilor în ianuarie-septembrie 2008.
În ianuarie-septembrie 2008 agenţiile de turism şi turoperatorii au acordat servicii de turism la 112,8 mii turişti şi excursionişti, cu 3,0% mai puţin decît în perioada similară din anul 2007. Reducerea a fost determinată de micşorarea numărului de turişti şi excursionişti participanţi la turismul intern (-8,0%) şi turismul emiţător (-0,7%). Totodată, turismul receptor a înregistrat o creştere moderată de circa 0,5%.
Numărul de turişti şi excursionişti, turişti-zile, după scopul vizitelor, se prezintă astfel:
Ianuarie-septembrie 2008 | Ianuarie-septembrie 2008 | |||
turişti şi excursionişti | turişti-zile | turişti şi excursionişti | turişti-zile | |
Total | 112780 | 837893 | 97,0 | 102,9 |
Turism receptor | 5912 | 17631 | 100,5 | 83,3 |
din care în scopuri: | ||||
de odihnă, recreere şi agrement | 3801 | 6602 | 101,9 | 58,0 |
de afaceri şi profesionale | 1769 | 6169 | 93,9 | 120,6 |
de tratament | 299 | 4719 | 110,7 | 101,5 |
alte scopuri | 43 | 141 | x | x |
Turism emiţător | 72099 | 528560 | 99,3 | 107,2 |
din care în scopuri: | ||||
de odihnă, recreere şi agrement | 70310 | 509466 | 107,7 | 113,3 |
de afaceri şi profesionale | 719 | 4993 | 22,7 | 48,0 |
de tratament | 1044 | 14042 | 74,3 | 79,2 |
alte scopuri | 26 | 59 | 1,0 | 0,4 |
Turism intern | 34769 | 291702 | 92,0 | 97,2 |
Din cei 5,9 mii turişti şi excursionişti străini care au vizitat Republica Moldova în ianuarie-septembrie 2008 şi au beneficiat de serviciile agenţiilor de turism şi turoperatorilor 3,8 mii (64,3%) au sosit în scopuri de odihnă, recreere şi agrement, 1,8 mii (29,9%) - de afaceri şi profesionale, 0,3 mii (5,1%) - de tratament.
Ponderi mai însemnate în numărul total de turişti şi excursionişti străini sosiţi în Republica Moldova le-a revenit cetăţenilor din Federaţia Rusă (21,0%), Ucraina (18,9%), România (9,8%), Germania (6,5%), Turcia (5,6%), Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (5,2%) şi Italia (4,9%).
Numărul de turişti şi excursionişti care au plecat în străinătate prin intermediul agenţiilor de turism şi turoperatorilor, în ianuarie-septembrie 2008, a totalizat 72,1 mii, cu 0,7% mai puţin comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2007. Majoritatea cetăţenilor moldoveni au plecat în străinătate în scopuri de odihnă, recreere şi agrement (97,5%).
Primele 5 ţări în care au preferat să călătorească cetăţenii moldoveni sînt: Turcia (43,4%), Ucraina (20,8%), Bulgaria (19,7%), România (7,5%) şi Egipt (1,4%).
1 Informaţia se prezintă fără datele agenţilor economici din partea stîngă a Nistrului şi municipiul Bender. |
Persoană de contact: Mura Maros – şef al secţiei statistica serviciilor de piaţă, tel.72 84 74