Biroul Național de Statistică a desfășurat instruiri pentru personalul de recensământ responsabil de colectarea datelor în spațiile colective de locuit

https://statistica.gov.md/ro/biroul-national-de-statistica-a-desfasurat-instruiri-pentru-personalul-12_61287.html

La data de 3 iunie 2024 Biroul Național de Statistică a desfășurat sesiunea de instruire destinată personalului de recensământ responsabil de colectarea datelor despre persoanele care se regăsesc în spațiile colective de locuit (SCL).

La data de 3 iunie 2024 Biroul Național de Statistică a desfășurat sesiunea de instruire destinată personalului de recensământ responsabil de colectarea datelor despre persoanele care se regăsesc în spațiile colective de locuit (SCL).

La instruire au participat reprezentanți ai Ministerului Apărării, Administrației Naționale a Penitenciarelor, Universității Tehnice a Moldovei, Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu", Academiei de Studii Economice din Moldova, Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, precum și responsabili ce vor colecta date despre persoanele străine, inclusiv refugiații, deținătorii de protecție temporară, solicitanții de azil și apatrizii.

Cei circa 50 de recenzori prezenți la această sesiune de instruire au fost familiarizați cu aplicația de colectare a datelor din chestionarul pentru recenzarea spațiului colectiv de locuit (2SCL), care va cuprinde date despre clădirea în care este amplasat spațiul colectiv de locuit, dotările spațiului colectiv de locuit și persoanele care locuiesc în spațiul colectiv de locuit. Totodată, personalul de recensământ a fost instruit privind aspecte generale, cadrul normativ, asigurarea confidențialității și protecției datelor cu caracter personal colectate în cadrul SCL ș.a

Procesul de recenzare a persoanelor din spațiile colective de locuit va începe pe parcursul săptămânii curente și include centrele de plasament pentru persoane în etate și cu dizabilități, azilurile de bătrâni, centrele de plasament pentru copii, penitenciarele, cazărmile, căminele familiale, căminele studențești, mănăstirile etc.

04.06.2024

© 2024. Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova. Toate drepturile rezervate / Dezvoltat de Brand.md