În perioada 30 septembrie–1 octombrie la Biroul Național de Statistică (BNS) s-au desfășurat, cu prezența fizică și online, ședințele de simulare a prezentărilor de țară pentru Capitolul 18 „Statistici”, în contextul pregătirii pentru reuniunea de screening bilateral al Republicii Moldova cu Comisia Europeană.
În cadrul sesiunilor participanții au prezentat situația curentă din diferite domenii ale statisticii oficiale (statistica economică, socială, demografică, de mediu), gradul de aliniere a domeniilor statistice conform cerințelor UE, provocările și dificultățile cu care se confruntă sistemul statistic național, progresul înregistrat în armonizarea cu standardele și bunele practici europene, precum și planurile și perspective de armonizare în continuare a statisticilor naționale conform cerințelor UE.
Capitolul 18 „Statistici” reprezintă capitolul de negociere în domeniul statisticii oficiale în vederea alinierii legislației Republicii Moldova cu acquis-ul Uniunii Europene și este parte a Clusterului 1 „Valori Fundamentale”.
La eveniment au participat dna Rodica Crudu, Secretara de stat pentru Integrare Europeană, membrii Grupului de Lucru nr. 18 „Statistici”, reprezentanții Biroului pentru Integrare Europeană și ai Centrului de Armonizare a Legislației, precum și reprezentanții altor instituții de resort.
Screening-ul bilateral reprezintă un pas important în procesul de aderare a țării noastre la UE. BNS, în calitate de instituție coordonatoare, și instituțiile responsabile de angajamentele ce țin de Capitolul 18, susțin acest proces și depun eforturi semnificative pentru îmbunătăţirea continuă a calităţii statisticii oficiale și producerea datelor statistice relevante, oportune şi accesibile conform standardelor europene și care să satisfacă nevoile și cerințele diferitor categorii de utilizatori.
Prezentările de țară vor fi susținute de către membrii Grupului de lucru 18 la reuniunea de screening bilateral ce se va desfășura în perioada 13-14 noiembrie 2024, la Luxemburg.