Biroul Național de Statistică și-a prezentat funcțiile publice vacante la Târgul de cariere organizat de Guvern

https://statistica.gov.md/ro/biroul-national-de-statistica-si-a-prezentat-functiile-publice-vacante-12_60896.html

Biroul Național de Statistică a participat la Târgul de cariere organizat de Guvern, la data de 16 ianuarie, care a reunit reprezentanți ai peste 30 de instituții de stat.

Biroul Național de Statistică a participat la Târgul de cariere organizat de Guvern, la data de 16 ianuarie, care a reunit reprezentanți ai peste 30 de instituții de stat.

Specialistele din cadrul Direcției juridice și resurse umane și Direcției diseminare și comunicare au discutat cu persoanele interesate de o carieră în domeniul statistic despre rolul și misiunea Biroului Național de Statistică, funcțiile publice vacante din cadrul instituției și modalitatea de ocupare a acestora, avantajele angajării precum oportunitatea de creștere profesională și posibilitatea de a interacționa cu diverși experți din țară și de peste hotare.

Totodată, participarea la eveniment a fost o oportunitate de a informa vizitatorii despre Recensământul populației și locuințelor din acest an, cercetarea statistică de amploare națională organizată și de desfășurată de către BNS, cu suportul partenerilor de dezvoltare și a experților internaționali. De asemenea, persoanele în căutarea unui loc de muncă au fost informate despre posibilitatea de angajare în calitate de recenzori pentru colectarea datelor în teren pe perioada Recensământului.

La momentul actual, BNS dispune de 34 de funcții publice vacante în diverse domenii statistice. Funcțiile vacante le găsiți la adresa https://statistica.gov.md/ro/vacancies.

18.01.2024

© 2024. Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova. Toate drepturile rezervate / Dezvoltat de Brand.md