Câștigurile salariale, costul forței de muncă și numărul salariaților în anul 20191*
Conform rezultatelor cercetării anuale ”Câștigurile salariale și costul forței de muncă în anul 2019”:
- Câștigul salarial mediu lunar nominal brut al unui salariata fost de 7233,7 lei, în creștere cu 15,4% (sau cu 965,7 lei) față de anul 2018.
- Câștigul salarial mediu lunar nominal net a fost de 6010,1 lei, cu 16,9 % (sau cu 868,2 lei) mai mult față de anul 2018.
- Costul mediu lunar al forței de muncă* a constituit 9014,9 lei pentru un salariat, cu 12,6% (sau cu 1008,7 lei) mai mult decât în anul 2018.
- Numărul salariaților la 31 decembrie 2019 a constituit 742,1 mii persoane, cu 0,4 % (sau cu 2,7 mii persoane) mai mult față de 31 decembrie 2018.
- Numărul mediu al salariaților a constituit 625,2 mii persoane, cu 2% (sau cu 12,2 mii persoane) mai mult decât în anul 2018.
Câștigul salarial
Câștigul salarial brut (sumele brute calculate salariaților) în anul 2019 a fost compus din:
- sume plătite regulat (la fiecare perioadă de plată a salariului) – 87,6%
- sume plătite neregulat/ocazional (premii etc.) – 3,6%
- sume calculate pentru timpul nelucrat (concedii etc.) – 8,6%
- drepturi în natură – 0,2%.
Impozitele și taxele obligatorii pe salariu (impozitul pe venitul persoanelor fizice, contribuțiile individuale de asigurări sociale de stat obligatorii și primele individuale de asigurare obligatorie de asistență medicală) au constituit 16,9% din totalul câștigului salarial brut.
Cele mai mari valori ale câștigului salarial mediu lunar brut s-au înregistrat în activitățile:
- informații și comunicații – 15785,4 lei (de 2,2 ori mai mult decât media pe țară)
- activități financiare și de asigurări – 13203,5 lei (cu 82,5% mai mult)
- producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat – 12333,1 lei (cu 70,5% mai mult).
Cele mai mici valori ale câștigului salarial mediu lunars-au înregistrat în activitățile:
- agricultură, silvicultură și pescuit – 4768,7 lei (cu 34,1% mai puțin decât media pe țară)
- activitățile de cazare și alimentație publică – 4973,0 lei (cu 31,3% mai puțin)
- artă, activități de recreere și de agrement – 5195,6 lei (cu 28,2% mai puțin).
Comparativ cu anul 2018, în toate activitățile economice s-au înregistrat creșteri ale câștigului salarial mediu (între 7,9 și 35,6%). Cele mai semnificative creșteri s-au înregistrat în activitățile:
- artă, activități de recreere și de agrement – cu 35,6% mai mult
- învățământ – cu 22,7% mai mult
- comerț cu ridicata și cu amănuntul; întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor – cu 20,9% mai mult.
Tabelul 1. Câștigul salarial mediu lunar brut pe activități economice, în anul 2019
Activități economice | Lei | În % față de: | |
2018 | câștigul salarial mediu pe total economie | ||
Total economie | 7 233,7 | 115,4 | X |
Agricultură, silvicultură și pescuit | 4 768,7 | 113,8 | 65,9 |
Industrie - total | 7 151,0 | 110,3 | 98,9 |
Industria extractivă | 6 455,5 | 109,3 | 89,2 |
Industria prelucrătoare | 6 593,8 | 110,4 | 91,2 |
Producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat | 12 333,1 | 111,9 | 170,5 |
Distribuția apei; salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare | 6 824,8 | 109,1 | 94,3 |
Construcții | 7 155,3 | 115,4 | 98,9 |
Comerț cu ridicata și cu amănuntul; întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor | 6 543,9 | 120,9 | 90,5 |
Transport și depozitare | 6 836,2 | 114,2 | 94,5 |
Activități de cazare și alimentație publică | 4 973,0 | 117,1 | 68,7 |
Informații și comunicații | 15 785,4 | 115,9 | 218,2 |
Activități financiare și de asigurări | 13 203,5 | 109,2 | 182,5 |
Tranzacții imobiliare | 5 906,1 | 115,4 | 81,6 |
Activități profesionale, științifice și tehnice | 8 882,5 | 112,8 | 122,8 |
Activități de servicii administrative și activități de servicii suport | 5 655,5 | 113,1 | 78,2 |
Administrație publică și apărare; asigurări sociale obligatorii | 9 118,6 | 107,9 | 126,1 |
Învățământ | 6 327,6 | 122,7 | 87,5 |
Sănătate și asistență socială | 7 024,8 | 114,0 | 97,1 |
Artă, activități de recreere și de agrement | 5 195,6 | 135,6 | 71,8 |
Alte activități de servicii | 8 044,5 | 118,0 | 111,2 |
Indicele câștigului salarial real în anul 2019 (calculat ca raport între indicele câștigului salarial mediu brut și indicele prețurilor de consum) a fost de 110,1%.
În sectorul bugetar câștigul salarial mediu lunar în anul 2019 a constituit 6664,4 lei, în sectorul economic (real) – 7420,4 lei (cu 11,3% mai mult decât în sectorul bugetar).
La unitățile cu forma de proprietate publică (de stat) salariul mediu a constituit 7206,7 lei, fiind practic la același nivel (7253,4 lei) cu cel de la unitățile cu alte forme de proprietate (private).
În funcție de clasa demărime a unităților din sectorul real, se înregistrează discrepanțe semnificative între câștigul salarial mediu lunar; în întreprinderile mari (cu peste 250 de salariați) înregistrându-se câștiguri salariale de 1,7 ori mai mari decât în întreprinderile mici (8778,3 lei față de 5245,5 lei). Astfel, se observă o relație evidentă între valoarea câștigului salarial mediu și mărimea întreprinderii, aceasta crescând odată cu clasa de mărime.
Câștigul salarial mediu lunarbrut al femeilor a constituit 6709,8 lei, cu 14,1% (sau 1098,2 lei) mai mic decât al bărbaților (indicator ODD 8.5.1) .
Bărbaților le revin câștiguri salariale superioare femeilor în majoritatea activităților economice, cele mai mari diferențe regăsindu-se în activitățile:
- activități financiare și de asigurări – cu 42,9% (+8105,0 lei) mai mult
- informații și comunicații – cu 35,7% (+6704,5 lei) mai mult
- industrie – cu 20,9% (+1660,7 lei) mai mult
- sănătate și asistență socială – cu 19,6% (+1634,4 lei) mai mult.
Femeilor le revin câștiguri salariale superioare bărbaților doar în activitățile:
- activități de servicii administrative și activități de servicii suport – cu 10,7% (+585,1 lei) mai mult
- alte activități de servicii – cu 6,5% (+499,2 lei) mai mult
- învățământ – cu 1,1% (+67,5 lei) mai mult.
Diferențele salariale pe sexe în cadrul activităților economice sunt, în mare parte, consecința influenței mai multor factori, printre care: ocupația, poziția ierarhică la locul de muncă și nivelul de calificare al salariaților.
În profil teritorial, câștigul salarial mediu lunar brut în anul 2019 s-a situat sub media pe economie în toate unitățile administrativ teritoriale/raioanele, cu excepția mun. Chișinău.
Cele mai scăzute salarii s-au înregistrat în raioanele: Basarabeasca (4986,7 lei, cu 31,1% mai puțin decât media pe țară), Briceni (5078,3 lei, cu 29,8% mai puțin), Fălești (5121,0 lei cu 29,2% mai puțin). Doar în municipiul Chișinău câștigul salarial mediu a fost mai mare decât media pe țară (8686,4 lei, cu 20,1% mai mult).
Figura 5. Câștigul salarial mediu lunar nominal brut în profil teritorial, în anul 2019
Cheltuielile cu forța de muncă (costul forței de muncă)*
Costul mediu lunar al forței de muncă a constituit 9014,9 lei pentru un salariat, cu 12,6% (sau cu 1008,7 lei) mai mult decât în anul 2018.
Cea mai mare pondere în structura cheltuielilor cu forța de muncă au avut-o câștigurile salariale – 80,2%, după care urmează contribuțiile sociale obligatorii ale angajatorului (pentru asigurarea socială și medicală) – 18,4% și alte cheltuieli cu forța de muncă – 1,4%.
31,9% din totalul cheltuielilor cu forța de muncă, o constituie impozitele și contribuțiile obligatorii (impozitul pe venit, contribuțiile de asigurare obligatorie ale salariaților și ale angajatorului).
Cele mai mari valori ale costului mediu lunar al forței de muncăs-au înregistrat în activitățile:
- informații și comunicații – 18531,5 lei (de două ori mai mare decât media pe țară)
- activități financiare și de asigurări – 16518,4 lei (cu 83,2% mai mult)
- producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat – 15434,6 lei (cu 71,2% mai mult).
Cele mai mici valori ale costului mediu lunar s-au înregistrat în activitățile:
- agricultură, silvicultură și pescuit – 5771,5 lei (cu 36,0% mai puțin decât media pe țară)
- activitățile de cazare și alimentație publică – 6134,5 lei (cu 32,0% mai puțin).
Numărul salariaților
Numărul salariaților la 31 decembrie 2019 a constituit 742,1 mii persoane, fiind în creștere cu 0,4% (sau cu 2,7 mii persoane) față de 31 decembrie 2018.
Numărul mediu al salariaților a constituit 625,2 mii persoane și a crescut față de anul 2018 cu 2 % (sau cu 12,2 mii persoane).
Comparativ cu anul 2018, cele mai semnificative creșteri (în valoare relativă) ale numărului mediu al salariaților s-au înregistrat în activitățile:
- alte activități de servicii – cu 24,9% mai mult
- informații și comunicații – cu 10,4%
- tranzacții imobiliare și activități de cazare și alimentație publică – cu a câte 9,3% și, respectiv, 9,2%.
Numărul mediu al salariaților a scăzut comparativ cu anul 2018 doar în activitățile:
- activități profesionale, științifice și tehnice – cu 9,7% mai puțin
- agricultură, silvicultură și pescuit – cu 3,3%
- învățământ – cu 0,4%.
Din numărului mediu total de salariați, 75,3% erau angajați în sectorul real al economiei și, respectiv, 24,7% – în sectorul bugetar.
Repartizarea salariaților pe activități economice relevă că, cei mai mulți salariați erau angajați în activitățile:
- industrie – 17,8% din numărul mediu total de salariați
- comerț cu ridicata și cu amănuntul; întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor – 16,7 %
- învățământ – 15,3%
- sănătate și asistență socială – 9,7%.
Femeile predomină în rândul salariaților (326,9 mii, sau 52,3% din numărul mediu de salariați). Ponderea femeilor și bărbaților diferă semnificativ pe activități economice și este influențată, în mare parte, de profilul activităților economice. Astfel, femeile se regăsesc cu preponderență în activitățile:
- sănătate și asistență socială – 81% din numărul mediu total de salariați din această activitate
- învățământ – 76,7%
- activități financiare și de asigurări – 70,1%
- activități de cazare și alimentație publică – 65%.
Bărbații predomină în activitățile:
- construcții – 86,8% din totalul de salariați din această activitate
- agricultură, silvicultură și pescuit – 73%
- transport și depozitare – 71,8%
- activități de servicii administrative și activități de servicii suport – 64,9%.
În profilteritorial2, 48,7% (ori fiecare al doilea) din numărul mediu total de salariați au fost concentrați în municipiul Chișinău , după care urmează: regiunea de dezvoltare Nord – 20,7%, Centru – 17,4%, Sud – 9,4% și UTA Găgăuzia – 3,8%.
Femeile predomină în rândul salariaților în toate raioanele cu excepția raionului Basarabeasca (46,8% femei). Cele mai mari ponderi ale femeilor se înregistrează în raioanele: Fălești (61,4%), Sângerei (60,7%), Telenești (60,4%), Nisporeni (58,9%).
- Anexe (12 tabele .xlsx)
Note:
Informații relevante:
- Banca de date statistice / Statistica sociala / Forta de munca si castigul salarial / Castigul salarial / serii anuale
- Concepte şi definiţii / Statistica salarizării
- Metadate de referinţă / Numărul salariaților, câștigurile salariale și costul forței de muncă
- Calendarul de diseminare electronică a informațiilor statistice în anul 2020