Evoluţia preţurilor de consumîn Republica Moldova în luna august 20121
Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum (IPC) în august 2012 faţă de iulie 2012 a constituit 100,4%, iar faţă de august 2011 – 104,4% (informativ: în august 2011 faţă de iulie 2011 IPC a marcat – 99,9% şi faţă de august 2010 – 109,2%).
În august a.c. preţurile medii de consum au rămas la nivelul preţurilor din luna iulie 2012, fiind influenţate de creşterea preţurilor la produsele alimentare – cu 0,5 la sută, a mărfurilor nealimentare – cu 0,4 la sută şi serviciilor prestate populaţiei – cu 0,2 la sută (tabelul 1).
În luna august 2012 faţă de iulie 2012 au crescut preţurile la unele produse alimentare: ouă dietetice – cu 13,8%, carne, preparate şi conserve din carne – cu 1,4% (inclusiv carne de porc – cu 3,9%, carne de oi – cu 2,8%, carne de bovine – cu 1,8% şi carne de pasăre – cu 1,0%), slănină neprelucrată – cu 9,1%, lapte şi produse lactate – cu 1,3% (inclusiv lapte integral – cu 1,9%, brînză de vaci – cu 1,6%, smîntînă şi frişcă – cu 1,2%), dovlecei – cu 22,3%, castraveţi – cu 9,7%, varză proaspătă – cu 2,8%, pîine din făină de grîu – cu 1,1% şi pîine din făină de secară – cu 0,9%.
La mărfurile nealimentare au fost marcate majorări nesemnificative de preţuri la: combustibil – cu 0,9% (inclusiv carburanţi – cu 1,2% şi lemne pentru foc – cu 1,1%), confecţii pentru copii – cu 1,0% (inclusiv hăinuţe pentru şcoală: pantaloni – cu 1,8%, cămăşi, bluze – cu 1,7%, fuste – cu 1,4%), încălţăminte – cu 0,2% (încălţăminte pentru copii – cu 0,4%) şi ţigări – cu 4,3%.
Totodată, este de menţionat, că în perioada de raport au scăzut preţurile la: legume proaspete – cu 4,1% (inclusiv: vinete – cu 24,4%, pepeni verzi – cu 29,2%, morcov – cu 12,7%, ardei graşi – cu 9,0%, ceapă uscată – cu 8,1% şi roşii proaspete – cu 6,0%), fructe sîmburoase – cu 7,2%, fructe sămînţoase – cu 6,8%, struguri proaspeţi – cu 6,1% şi cartofi – cu 0,5%.
La serviciile prestate populaţiei în luna august 2012 faţă de iulie 2012 a fost înregistrată o majorare a tarifelor medii lunare la: serviciile transportului feroviar internaţional – cu 3,3%, transportului aerian de pasageri – cu 1,8%, educaţie şi învăţămînt – cu 2,8% şi serviciile stomatologice – cu 0,9%.
Tabelul 1: Rata inflaţiei în august 2012
Mărfuri şi servicii | Coeficientul de ponderare (în decimile) | August 2012( %) faţă de: | Informativ: August2011(%) faţă de: | ||||
Iulie 2012 | Decembrie 2011 | August 2011 | Iulie 2011 | Decembrie 2010 | August 2010 | ||
TOTAL | 10000 | 0,4 | 1,5 | 4,4 | -0,1 | 4,8 | 9,2 |
Produse alimentare | 3594 | 0,5 | 0,9 | 3,5 | -0,8 | 4,7 | 13,6 |
Pîine | 305 | 1,1 | 2,1 | 2,5 | 0,1 | 6,2 | 8,2 |
Legume | 276 | -4,1 | 1,5 | 22,0 | -8,7 | -13,1 | 28,6 |
Fructe | 130 | -0,5 | 10,4 | 7,8 | -1,0 | 16,8 | 17,1 |
Carne, preparate şi conserve din carne | 712 | 1,4 | 6,0 | 8,4 | 1,1 | 3,1 | 4,5 |
Lapte şi produse lactate | 457 | 1,3 | 0,8 | 6,7 | 0,8 | 5,6 | 12,9 |
Zahăr | 108 | 0,2 | -0,3 | -5,4 | 0,0 | 33,1 | 17,3 |
Ouă | 62 | 13,8 | 3,5 | 50,9 | 0,8 | -9,3 | 58,7 |
Ulei vegetal | 122 | 0,5 | -0,1 | -0,8 | 0,2 | 5,6 | 32,5 |
Mărfuri nealimentare | 3460 | 0,4 | 1,4 | 3,7 | 0,4 | 2,9 | 6,2 |
Confecţii | 604 | 0,3 | 1,9 | 4,9 | 0,2 | -0,3 | 3,3 |
Încălţăminte | 370 | 0,2 | 1,2 | 4,3 | 0,1 | 2,0 | 5,7 |
Medicamente | 477 | 0,1 | 0,2 | 1,7 | -2,0 | -4,5 | -4,9 |
Combustibili | 605 | 0,9 | 0,9 | 4,6 | 2,3 | 6,9 | 17,3 |
Materiale de construcţie | 238 | 0,1 | 1,9 | 3,7 | 1,3 | 13,1 | 14,8 |
Servicii | 2946 | 0,2 | 2,4 | 6,4 | 0,2 | 7,4 | 7,7 |
Servicii comunal-locative | 1454 | 0,1 | 3,0 | 11,6 | 0,2 | 12,6 | 12,7 |
Apă potabilă şi canalizare | 114 | 0,0 | 10,9 | 12,5 | 0,9 | 5,1 | 5,1 |
Energie electrică | 490 | 0,0 | 7,3 | 7,3 | 0,0 | 10,3 | 10,3 |
Gaze naturale prin reţea | 387 | 0,0 | 0,0 | 22,3 | 0,0 | 14,6 | 14,6 |
Încălzire centralizată | 213 | 0,0 | 0,0 | 12,3 | 0,0 | 27,0 | 27,0 |
Transportul de pasageri | 270 | 0,2 | 0,8 | -0,2 | 0,2 | 1,5 | 1,5 |
Alimentaţia publică | 206 | 0,5 | 2,3 | 4,0 | 0,0 | 9,2 | 12,4 |
Indicii parţiali 2,3, calculaţi prin excluderea din IPC a anumitor componente, se prezintă astfel:
Indicator | August 2012 în % faţă de: | |
Iulie 2012 | August2011 | |
Total IPC | 100,4 | 104,4 |
Total IPC exclusiv produse alimentare şi băuturi, combustibili, produse şi servicii cu preţuri reglementate | 100,4 | 103,9 |
Total IPC exclusiv produse alimentare şi băuturi | 100,3 | 104,9 |
Total IPC exclusiv produse şi servicii cu preţuri reglementate | 100,5 | 103,8 |
Total IPC exclusiv combustibili | 100,4 | 104,4 |
Indicele preţurilor la produse alimentare şi băuturi | 100,5 | 103,5 |
Indicele preţurilor la produse şi servicii reglementate | 100,1 | 106,1 |
Indicele preţurilor la combustibili | 100,9 | 104,6 |
Indicele preţurilor la produse alimentare şi băuturi, combustibili, produse şi servicii cu preţuri reglementate | 100,4 | 104,9 |
Note:
1 Informaţia este prezentată fără datele raioanelor din partea stîngă ale Nistrului şi mun. Bender.
2 Calcularea indicilor parţiali a fost efectuată în conformitate cu „ Metodologia privind calculul indicelui inflaţiei de bază”, aprobată prin ordinul comun al Băncii Naţionale a Moldovei şi Biroului Naţional de Statistică N117-07-2203/43 din 30 decembrie 2009(metodologia poate fi accesată pe site-ul BNS la următoarea adresă: /pageview.php?l=ro&idc=302&id=2264)
3 Datele elaborate şi publicate începînd cu luna ianuarie 2012 vor fi calculate în baza modificării Anexei Nr. 2 a „Metodologiei privind calculul indicelui inflaţiei de bază”, aprobată prin ordinul comun al Băncii Naţionale a Moldovei şi Biroului Naţional de Statistică N8-07-01203/6 din 19 ianuarie 2012 (modificarea constă în includerea preţurilor la serviciile comunicării la distanţă şi la medicamente în cadrul preţurilor reglementate).
Persoană de contact:
Şveţ Margareta
şefa direcţiei statistica preţurilor
tel.0 22 40 31 11