Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna mai 20091
Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum (IPC) în mai 2009 faţă de aprilie 2009 a constituit 100,2%, iar faţă de mai 2008 – 98,4% (informativ: în mai 2008 faţă de aprilie 2008 IPC a marcat 101,5% şi faţă de mai 2007 – 116,9%). De la începutul anului preţurile s-au micşorat cu 1,5 la sută.
Creşterea preţurilor medii de consum cu 0,2 la sută a fost determinată de reducerea preţurilor la produsele alimentare – cu 0,3 la sută şi de creşterea preşurilor la produsele nealimentare – cu 0,5 la sută şi a tarifelor pentru prestarea serviciilor populaţiei – cu 0,4 la sută (tabelul 1).
În această perioadă faţă de aprilie a.c. s-au redus preţurile la: ouă dietetice – cu 9,2 la sută, ulei vegetal – cu 4,6 la sută, lapte şi produse lactate – cu 3,2 la sută şi carne şi preparate din carne – cu 1,2 la sută .
La mărfurile nealimentare în perioada de raport a fost marcată creşterea preţurilor la: carburanţi pentru transportul auto – cu 6,6 la sută, medicamente – cu 2,2 la sută şi materiale pentru construcţie – cu 0,6 la sută.
Concomitent au scăzut preţurile la: electrocasnice, mobilă pentru bucătării,dulapuri pentru haine, cărţi şi altele, încălţăminte pentru femei – cu aproximativ de1,0 la sută.
La serviciile prestate populaţiei în luna mai 2009 a fost înregistrată o creştere a tarifelor la: aprovizionarea cu apă potabilă şi menajeră – cu 6,0 la sută, serviciile oferite de transportul feroviar internaţional - cu 3,6 la sută, transportul aerian şi la lucrările de manoperă pentru repararea locuinţelor – cu cîte 1,4 la sută, serviciile oferite de agenţiile hoteliere - cu 0,9 la sută.
Tabelul 1: Rata inflaţiei în mai 2009
Mărfuri şi servicii | Coeficientul de ponderare (în decimile) | Mai 2009(+/-) faţă de: | Informativ: Mai 2008(+/-) faţă de: | ||||
Apr.2009 | Dec. 2008 | Mai 2008 | Apr. 2008 | Dec. 2007 | Mai 2007 | ||
TOTAL | 10000 | 0,2 | -1,5 | -1,6 | 1,5 | 7,4 | 16,9 |
Mărfuri alimentare | 3271 | - 0,3 | -3,8 | -9,8 | 2,9 | 13,6 | 24,6 |
Pîine | 268 | 0,3 | -6,7 | -3,9 | 0,9 | 7,6 | 20,2 |
Legume | 272 | 0,5 | 6,1 | -37,5 | 2,7 | 25,9 | 6,7 |
Fructe | 123 | 4,3 | 4,0 | -33,0 | -5,4 | 39,8 | 56,1 |
Carne, preparate şi conserve din carne | 694 | -1,2 | -3,6 | 1,4 | 3,8 | 26,5 | 44,4 |
Lapte şi produse lactate | 363 | -3,2 | -6,1 | -1,6 | -2,4 | -0,5 | 24,5 |
Zahăr | 94 | 1,3 | -12,9 | -18,1 | 1,9 | 3,7 | 11,5 |
Ouă | 73 | -9,2 | -40,1 | -35,1 | -1,1 | -5,2 | 139,1 |
Ulei vegetal | 103 | -4,6 | -24,9 | -42,3 | 4,1 | 21,6 | 83,3 |
Mărfuri nealimentare | 4247 | 0,5 | -1,2 | -1,6 | 1,2 | 2,5 | 10,7 |
Confecţii | 883 | 0,1 | -2,3 | 1,2 | 0,5 | -0,2 | 6,7 |
Încălţăminte | 486 | -0,1 | 0,2 | 2,5 | -0,2 | -1,0 | 6,3 |
Medicamente | 416 | 2,2 | 5,7 | 5,6 | 3,1 | 4,4 | 13,9 |
Combustibil | 643 | 1,9 | -7,4 | -21,2 | 4,7 | 5,0 | 18,5 |
Materiale de construcţie | 407 | 0,6 | -3,9 | -2,6 | 1,2 | 5,0 | 9,0 |
Servicii | 2482 | 0,4 | 0,9 | 10,9 | -0,1 | 7,0 | 17,0 |
Servicii comunal-locative | 934 | 0,6 | 0,9 | 23,1 | -0,1 | 5,9 | 21,3 |
Transportul de pasageri | 264 | 0,2 | -3,7 | -0,9 | -0,1 | 16,7 | 20,2 |
Telecomunicaţii | 512 | 0,2 | 2,3 | 2,9 | -1,4 | -1,6 | -1,5 |
Persoană de contact:
Ana Cucereavîi
Şeful secţiei statistica preţurilor
Tel: 73 18 03
1 Informaţia este prezentată fără datele raioanelor din partea stîngă ale Nistrului şi mun. Bender