Evoluţia preţurilor de consumîn Republica Moldova în luna septembrie 20121
Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum (IPC) în septembrie 2012 faţă de august 2012 a constituit 100,9%, iar faţă de septembrie 2011 – 104,9% (informativ: în septembrie 2011 faţă de august 2011 IPC a marcat – 100,4% şi faţă de septembrie 2010 – 108,8%).
Creşterea preţurilor medii de consum cu 0,9 la sută în septembrie faţă de august a.c. a fost determinată de majorarea preţurilor la produsele alimentare – cu 1,6 la sută, a mărfurilor nealimentare – cu 0,6 la sută şi serviciilor prestate populaţiei – cu 0,2 la sută (tabelul 1).
În luna septembrie 2012 faţă de august 2012 au crescut preţurile la unele produse alimentare: ouă dietetice – cu 16,9%, carne, preparate şi conserve din carne – cu 1,2% (inclusiv carne de porc – cu 2,9%, carne de oi – cu 2,3%, carne de bovine – cu 1,9% şi carne de pasăre – cu 1,0%), slănină neprelucrată – cu 13,7%, ulei vegetal – cu 3,2%, lapte şi produse lactate – cu 0,9%, legume proaspete – cu 4,7% (inclusiv: pepeni verzi – cu 38,2%, roşii proaspete – cu 16,4%, castraveţi – cu 11,3%, usturoi – cu 7,9%), cartofi – cu 3,7%, zahăr tos – cu 1,5%, pîine din făină de grîu – cu 0,9%.
La mărfurile nealimentare au fost marcate majorări de preţuri la: automobile şi remorci – cu 4,4%, combustibil – cu 1,7% (inclusiv gaz din butelii – cu 2,9% şi carburanţi – cu 2,7%), confecţii pentru adulţi şi copii – cu cîte 0,5% (inclusiv costume pentru copii – cu 1,3%, sacouri, pulovere, jachete pentru femei – cu 1,2%, hăinuţe pentru nou născuţi – cu 0,8%), încălţăminte – cu 0,3% şi ţigări – cu 1,5%.
Totodată, este de menţionat, că în perioada de raport au scăzut preţurile la: morcov şi ceapă uscată – cu cîte 8,4%, ardei graşi – cu 4,4%, fructe sămînţoase – cu 3,2%, miere de albine – cu 0,5%, televizoare color – cu 1,6%, maşini de spălat, plite electrice, aragaze, aparate pentru prelucrarea informaţiei, încălţăminte de vară – de la 0,1% pînă la 0,3%.
La serviciile prestate populaţiei în luna septembrie 2012 faţă de august 2012 a fost înregistrată o majorare a tarifelor medii lunare la: serviciile de transport – cu 0,6% (inclusiv serviciile taximetrelor cu 12,0%, transportului aerian de pasageri – cu 1,8%) şi serviciile turismului peste hotarele ţării – cu 0,8%.
Tabelul 1: Rata inflaţiei în septembrie 2012
Mărfuri şi servicii  | Coeficient de ponderare (în decimile)  | Septembrie 2012( %) faţă de:  | Informativ: Septembrie 2011(%) faţă de:  | ||||
August 2012  | Decembrie 2011  | Septembrie 2011  | August 2011  | Decembrie 2010  | Septembrie 2010  | ||
TOTAL  | 10000  | 0,9  | 2,4  | 4,9  | 0,4  | 5,2  | 8,8  | 
Produse alimentare  | 3594  | 1,6  | 2,5  | 5,1  | 0,0  | 4,7  | 11,4  | 
Pîine  | 305  | 0,9  | 3,0  | 3,3  | 0,1  | 6,3  | 7,9  | 
Legume  | 276  | 4,7  | 6,3  | 28,4  | - 0,4  | -13,5  | 20,3  | 
Fructe  | 130  | 1,3  | 11,9  | 7,2  | 1,9  | 19,1  | 18,9  | 
Carne, preparate şi conserve din carne  | 712  | 1,2  | 7,3  | 8,7  | 1,0  | 4,1  | 5,0  | 
Lapte şi produse lactate  | 457  | 0,9  | 1,7  | 6,6  | 1,0  | 6,7  | 13,3  | 
Zahăr  | 108  | 1,5  | 1,2  | - 4,4  | 0,5  | 33,8  | 17,8  | 
Ouă  | 62  | 16,9  | 21,0  | 65,1  | 6,9  | -3,0  | 27,3  | 
Ulei vegetal  | 122  | 3,2  | 3,1  | 2,4  | 0,0  | 5,6  | 30,9  | 
Mărfuri nealimentare  | 3460  | 0,6  | 2,1  | 3,5  | 0,8  | 3,8  | 6,8  | 
Confecţii  | 604  | 0,5  | 2,4  | 4,6  | 0,8  | 0,5  | 3,6  | 
Încălţăminte  | 370  | 0,3  | 1,5  | 3,9  | 0,7  | 2,7  | 5,9  | 
Medicamente  | 477  | 0,3  | 0,6  | 2,2  | - 0,2  | - 4,7  | - 4,6  | 
Combustibili  | 605  | 1,7  | 2,6  | 4,0  | 2,4  | 9,4  | 19,3  | 
Materiale de construcţie  | 238  | 0,2  | 2,1  | 2,5  | 1,3  | 14,6  | 15,6  | 
Servicii  | 2946  | 0,2  | 2,6  | 6,3  | 0,3  | 7,7  | 8,0  | 
Servicii comunal-locative  | 1454  | 0,3  | 3,3  | 11,5  | 0,4  | 13,0  | 13,1  | 
Apă potabilă şi canalizare  | 114  | 0,0  | 10,9  | 12,5  | 0,0  | 5,1  | 5,1  | 
Energie electrică  | 490  | 0,0  | 7,3  | 7,3  | 0,0  | 10,3  | 10,3  | 
Gaze naturale prin reţea  | 387  | 0,0  | 0,0  | 22,3  | 0,0  | 14,6  | 14,6  | 
Încălzire centralizată  | 213  | 0,0  | 0,0  | 12,3  | 0,0  | 27,0  | 27,0  | 
Transportul de pasageri  | 270  | 0,6  | 1,4  | 1,2  | - 0,8  | 0,7  | 0,7  | 
Alimentaţia publică  | 206  | 0,0  | 2,3  | 3,3  | 0,7  | 10,0  | 12,2  | 
Indicii parţiali2,3, calculaţi prin excluderea din IPC a anumitor componente, se prezintă astfel:
Indicator  | Septembrie 2012 în % faţă de:  | |
August 2012  | Septembrie2011  | |
Total IPC  | 100,9  | 104,9  | 
Total IPC exclusiv produse alimentare şi băuturi, combustibili, produse şi servicii cu preţuri reglementate  | 100,4  | 103,6  | 
Total IPC exclusiv produse alimentare şi băuturi  | 100,4  | 104,8  | 
Total IPC exclusiv produse şi servicii cu preţuri reglementate  | 101,1  | 104,4  | 
Total IPC exclusiv combustibili  | 100,8  | 105,0  | 
Indicele preţurilor la produse alimentare şi băuturi  | 101,6  | 105,1  | 
Indicele preţurilor la produse şi servicii reglementate  | 100,2  | 106,2  | 
Indicele preţurilor la combustibili  | 101,7  | 104,0  | 
Indicele preţurilor la produse alimentare şi băuturi, combustibili, produse şi servicii cu preţuri reglementate  | 101,1  | 105,7  | 
Note:
1 Informaţia este prezentată fără datele raioanelor din partea stîngă ale Nistrului şi mun. Bender.
2 Calcularea indicilor parţiali a fost efectuată în conformitate cu „ Metodologia privind calculul indicelui inflaţiei de bază”, aprobată prin ordinul comun al Băncii Naţionale a Moldovei şi Biroului Naţional de Statistică N117-07-2203/43 din 30 decembrie 2009 (metodologia poate fi accesată pe site-ul  BNS la următoarea adresă: /pageview.php?l=ro&idc=302&id=2264)
3 Datele elaborate şi publicate începînd cu luna ianuarie 2012 vor fi calculate în baza modificării Anexei Nr. 2 a „Metodologiei privind calculul indicelui inflaţiei de bază”, aprobată prin ordinul comun al Băncii Naţionale a Moldovei şi Biroului Naţional de Statistică N8-07-01203/6 din 19 ianuarie 2012 (modificarea constă în includerea preţurilor la serviciile comunicării la distanţă şi la medicamente în cadrul preţurilor reglementate).
Persoană de contact:
Şveţ Margareta
şef al direcţiei statistica preţurilor
tel.0 22 40 31 11
