Extinderea cooperării cu UNICEF a fost abordată în cadrul unei reuniuni la BNS

https://statistica.gov.md/ro/extinderea-cooperarii-cu-unicef-a-fost-abordata-in-cadrul-12_61759.html

Perspectivele aprofundării cooperării bilaterale între Biroul Național de Statistică (BNS) și Fondul pentru Copii al Națiunilor Unite (UNICEF), în consolidarea producerii și diseminării statisticilor sociale, cu accent deosebit pe datele privind copiii, alinierea acestora la cerințele acquis-ului Uniunii Europene, au fost abordate în cadrul unei întrevederi la sediul Biroului, la 2 mai curent.

Perspectivele aprofundării cooperării bilaterale între Biroul Național de Statistică (BNS) și Fondul pentru Copii al Națiunilor Unite (UNICEF), în consolidarea producerii și diseminării statisticilor sociale, cu accent deosebit pe datele privind copiii, alinierea acestora la cerințele acquis-ului Uniunii Europene, au fost abordate în cadrul unei întrevederi la sediul Biroului, la 2 mai curent. La ședință au participat reprezentanții UNICEF în Republica Moldova – Ioannis Papachristodoulou, Reprezentant adjunct (a.i.) și Elena Laur, Expert în monitorizare și evaluare în domeniul drepturilor copilului. În cadrul discuțiilor, părțile au abordat promovarea înțelegerii și utilizării sporite a statisticilor în procesul decizional și de către publicul larg.

În debutul întrevederii, directorul general al BNS, Oleg Cara, a mulțumit reprezentanților UNICEF pentru susținerea constantă acordată Biroului, reiterând importanța colaborării în procesul de modernizare a sistemului statistic național și de consolidare a capacităților de furnizare societății a datelor vitale privind situația copiilor, comparabile la nivel internațional și în particular cel european.

Reprezentanții UNICEF au fost informați despre cele mai recente inițiative și activități noi ale BNS transpuse în practică, printre care: un nou eșantion-master pentru cercetarea gospodăriilor casnice, actualizat pe baza datelor Recensământului Populației și al Locuințelor 2024, digitalizarea, de la începutul anului curent, a cercetării bugetelor casnice în gospodării (CBGC), redesign-ul CBGC, perfecționarea chestionarului privind Ancheta Forței de Muncă (AFM), cercetarea statistică privind „Activitățile copiilor”, care este în proces de realizare ca modul adițional la AFM. Totodată, a fost subliniată importanța îmbunătățirii în continuare a statisticilor în corespundere cu standardele europene.

La rândul lor, reprezentanții UNICEF Moldova, au subliniat importanța accesului la statistici calitative pentru asigurarea politicilor publice eficiente și incluzive, și au confirmat sprijinul în vederea dezvoltării statisticilor sociale în Republica Moldova, în special a celor ce țin de mandatul agenției, contribuind, de asemenea, la consolidarea cooperării cu oficiile statistice ale altor state, inclusiv cu Autoritatea Statistică Elenă (ELSTAT).

Printre subiectele de interes pentru cooperare au fost menționate de asemenea: promovarea culturii și educației statistice în rândul utilizatorilor, inclusiv în rândul tinerilor, analiza datelor Recensământului populației și locuințelor cu privire la copii.

UNICEF este un partener important al BNS în procesul de modernizare a statisticii sociale, oferind sprijin în multiple activități, precum dezvoltarea bazei de date cu indicatori statistici privind copiii, elaborarea publicațiilor și infograficelor „Copiii Moldovei”, elaborarea Raportului analitic „Analiza sărăciei monetare și a bunăstării gospodăriilor cu copii”, precum și în realizarea instruirilor privind colectarea datelor și perfecționarea metodologică în domeniul educației și protecției copilului ș.a..

05.05.2025

© 2025. Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova. Toate drepturile rezervate / Dezvoltat de Brand.md