La Luxemburg a avut loc Reuniunea de Screening Bilateral pentru Capitolul 18 „Statistici”

https://statistica.gov.md/ro/la-luxemburg-a-avut-loc-reuniunea-de-screening-bilateral-pentru-12_61522.html

În perioada 13-14 noiembrie 2024, la Luxembourg, s-a desfășurat Reuniunea de Screening Bilateral cu Comisia Europeană pe marginea Capitolului din Clusterul 1 – „Valori Fundamentale” și anume: Capitolul 18 ,,Statistici”, al cărei instituție coordonatoare este Biroul Național de Statistică.

În perioada 13-14 noiembrie 2024, la Luxembourg, s-a desfășurat Reuniunea de Screening Bilateral cu Comisia Europeană pe marginea Capitolului din Clusterul 1 – „Valori Fundamentale” și anume: Capitolul 18 ,,Statistici”, al cărei instituție coordonatoare este Biroul Național de Statistică (BNS). Delegația Republicii Moldova, condusă de Viceprim-ministra pentru integrare europeană Cristina Gherasimov, a inclus reprezentați ai BNS, Biroului pentru Integrare Europeană, Băncii Naționale a Moldovei, Ministerului Mediului, Ministerului Finanțelor și Agenției Naționale de Sănătate Publică.

În format online, la ședință au participat membri ai Grupului de Lucru nr. 18 „Statistici”, constituit din reprezentanți ai BNS – instituție coordonatoare a Grupului de Lucru și ai altor instituții naționale implicate în activitățile Grupului de Lucru în cauză.

În deschiderea evenimentului, reprezentanții Comisiei Europene - ai Direcției Generale pentru Politica Europeană de Vecinătate și Negocieri pentru Extindere (DG NEAR), Marc Jorna, Diana Jablonska - Directorul General al Eurostat și Mariana Kotzeva, au subliniat importanța datelor statistice pentru dezvoltarea politicilor bazate pe evidențe și a Capitolului 18 „Statistici”, parte a Clusterului 1 „Valori fundamentale”, ca fiind unul esențial în negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

În cadrul reuniunilor de screening bilateral, reprezentanții Grupului de Lucru pe Capitolul 18 „Statistici” au prezentat situația curentă pe domenii ale statisticii oficiale (cadrul legal și instituțional al statisticii oficiale, statistica economică, socială, demografică, de mediu, infrastructura statistică), gradul de aliniere a domeniilor statistice conform cerințelor Uniunii Europene (UE), provocările și dificultățile cu care se confruntă sistemul statistic național, progresul înregistrat în armonizarea cu standardele și bunele practici europene, precum și planurile de armonizare în continuare a statisticilor naționale conform cerințelor UE.

Cele 41 de prezentări oferite la Reuniune de delegația Republicii Moldova au cuprins informații pe cele 87 subiecte specifice, care au descris nivelul de conformitate a Republicii Moldova cu acquis-ul statistic al UE, stabilit în Compendiul cerințelor statistice al UE. Inclusiv cu privire la: cadrul legal și consolidarea capacității administrative a Sistemului Statistic Național (SSN), progresele înregistrate în ceea ce privește calitatea în statistică, infrastructura și metodologia statistică și în diverse domenii statistice - statistica macroeconomică, statistica privind întreprinderile, statistica comerțului internațional, statistica prețurilor, statistica științei, tehnologiei și inovației, statistica agriculturii, silviculturii și a pescuitului, statistica privind energia, statistica transportului, turismului, statisticile de mediu, indicatorii de dezvoltare durabilă, informația statistică regională și geospațială, statistica privind populația, forța și costul forței de muncă, statistica educației, sănătății, nivelului de trai, protecția socială, justiție, cultură și sport etc. În procesul de pregătire pentru Reuniunea de Screening Bilateral, conform prevederilor Compendiului menționat mai sus, au fost examinate peste 400 de acte ale UE, relevante pentru domeniul statisticii.

În cadrul screening-ului bilateral, Republica Moldova și-a exprimat menținerea angajamentului de a implementa acquis-ul UE, cu acțiuni care vor fi descrise în Planul Național de Acțiuni pentru Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Aceste acțiuni se vor concentra pe consolidarea capacităților instituționale, modernizarea infrastructurii și extinderea activităților statistice în conformitate cu cerințele UE, Capitolul 18 „Statistici” fiind cel cu care s-au încheiat reuniunile de screening bilateral din Clusterul 1 „Valori Fundamentale”.

La rândul lor, reprezentanții Comisiei Europene prezenți la eveniment au apreciat înalt eforturile Republicii Moldova în vederea extinderii volumului statisticilor oficiale și îmbunătățirea calității acestora, în corespundere cu standardele și bunele practici europene și și-au exprimat disponibilitatea de a acorda suport multilateral în procesul de aliniere în continuare a domeniului statistic la înaltele standarde europene.

Este de menționat că screening-ul bilateral reprezintă un pas important în procesul de aderare a țării noastre la UE. BNS, în calitate de instituție coordonatoare, și instituțiile responsabile de angajamentele ce țin de Capitolul 18, susțin acest proces complex și depun eforturi semnificative pentru îmbunătățirea continuă a calității statisticii oficiale și producerea datelor statistice relevante, oportune și accesibile, conform standardelor europene, și care să satisfacă nevoile și cerințele diverselor categorii de utilizatori, asigurând comparabilitatea statisticilor pe plan național și internațional.

Amintim că la 30 octombrie, Comisia Europeană a prezentat Raportul privind Republica Moldova referitor la progresele înregistrate în calitate de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană. Documentul face parte din Pachetul anual de extindere a UE – un set de rapoarte care prezintă principalele evoluții din statele candidate la aderare. Pentru perioada de raportare: 15 iunie 2023 – 1 septembrie 2024, Comisia Europeană (CE) a constatat progrese importante pentru Republica Moldova, inclusiv la Capitolul 18 „Statistici”. CE a relatat despre progresele bune ale Republicii Moldova în calitate de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană, fiind remarcate evoluțiile ce țin de cadrul legal, activitățile de organizare și desfășurare a Recensământului populației și locuințelor 2024, utilizarea surselor de date administrative în scopuri statistice, activitățile de modernizare a statisticii naționale într-o serie de domenii, schimbul de date cu Eurostat ș.a.. Mai multe detalii cu privire la progresele Republicii Moldova la capitolul 18 „Statistici”, din Raportul privind pregătirea pentru aderarea RM la UE, pot fi găsite aici.

14.11.2024

© 2024. Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova. Toate drepturile rezervate / Dezvoltat de Brand.md