Cinci angajate ale Biroului Național de Statistică au depus astăzi, 11 noiembrie curent, jurământul de credință al funcționarului public, în rezultatul promovării cu succes a perioadei de probă.
Noile angajate și-au asumat responsabilitatea să respecte Constituția Republicii Moldova, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, să execute în mod obiectiv și imparțial legile țării și să îndeplinească conștiincios obligațiile în exercitarea funcției publice, precum și respectarea normelor de conduită profesională.
Victoria Soltan a fost confirmată în funcția publică de consultantă a Direcției evidență contabilă din cadrul Direcției generale management financiar.
Corina Boțico a fost confirmată în funcția publică de consultantă superioară în cadrul Secției juridice.
Ana Rotaru a fost confirmată în funcția publică de consultantă superioară a Direcției resurse umane.
Tatiana Stolearciuc și Liliana Rusnac au fost confirmate în funcțiile publice de specialiste principale ale Direcției statistică Bălți din cadrul Centrului regional pentru statistică Nord.
În cadrul ceremoniei oficiale de depunere a jurământului au fost prezenți conducerea și alți colegi din cadrul Biroului, care le-au transmis mesaje de felicitare tinerelor angajate și le-au îndemnat să-și continue cariera în serviciul public, pentru a contribui la dezvoltarea statisticii oficiale.
Biroul Național de Statistică (BNS) organizează în mod regulat concursuri de suplinire a funcțiilor publice vacante. Detalii despre oportunitățile de carieră în cadrul BNS le găsiți pe site-ul oficial www.statistica.gov.md, rubrica Funcții vacante.