Astăzi, 15 decembrie curent, Biroul Național de Statistică (BNS) a primit delegația Ministerului Agriculturii din Uzbekistan, aflată într-o vizită de lucru în Republica Moldova, în perioada 12-16 decembrie, pentru un schimb de experiență și preluarea bunelor practici în elaborarea și implementarea politicilor publice din domeniul agriculturii și industriei alimentare.
În cadrul întrevederii la BNS au fost abordate mai multe subiecte ce vizează statistica domeniului agriculturii, mai cu seamă ceea ce ține de metodele statistice, tehnicile de colectare a datelor și analiza informației pentru furnizarea indicatorilor din domeniu.
Un subiect aparte al discuțiilor a fost elaborarea indicatorilor privind securitatea alimentară, și în special, elaborarea și diseminarea Balanțelor resurselor alimentare și utilizării lor (aspectele metodologice, sursele de informații). Statisticienii BNS au oferit mai multe detalii la acest subiect, împărtășind experiența în domeniu, conformă standardelor internaționale și celor europene.
De asemenea, reprezentanții din Uzbekistan au fost interesați de experiența țării noastre în realizarea Recensământului General Agricol (RGA) din 2011, Republica Moldova numărându-se printre țările în care acest exercițiu de o mare complexitate statistică a fost desfășurat cu succes.
Pe perioada aflării în țara noastră, delegația din Uzbekistan a avut mai multe întrevederi cu reprezentanți ai Cancelariei de Stat, Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, alte instituții de stat și private din Moldova.