În 1992, Comisia Economică a Organizației Națiunilor Unite pentru Europa (UNECE) a adoptat principiile fundamentale ale statisticii oficiale în regiunea UNECE. Comisia de Statistică a Națiunilor Unite a adoptat aceste principii în 1994 la nivel mondial. Consiliul Economic și Social (ECOSOC) a aprobat Principiile fundamentale ale Statisticii Oficiale în 2013; și în ianuarie 2014 au fost adoptate de Adunarea Generală. Această recunoaștere la cel mai înalt nivel politic subliniază faptul că statisticile oficiale - informații fiabile și obiective - sunt esențiale pentru luarea deciziilor.
1. Relevanță, imparțialitate și acces egal
Statisticile oficiale oferă un element indispensabil pentru sistemul informațional al unei societăți democratice, furnizând guvernului, economiei și publicului date referitoare la situația economică, demografică, socială și a mediului înconjurător. În acest scop, statisticile oficiale care satisfac testul utilității publice vor fi calculate și puse la dispoziție, în condiții de imparțialitate, de către agențiile oficiale de statistică, pentru a onora dreptul cetățenilor de a avea acces la informațiile publice.
2. Standarde profesionale și etică
Pentru a păstra încrederea în statisticele oficiale, agențiile de statistică trebuie să hotărască, în baza considerentelor strict profesionale, inclusiv a principiilor științifice și a eticii profesionale, asupra metodelor și procedurilor de colectare, prelucrare, stocare și prezentare a datelor statistice.
3. Responsabilitate și transparență
Pentru facilitarea unei interpretări corecte a datelor, agențiile de statistică trebuie să prezintă informații, în conformitate cu standardele științifice, cu privire la sursele, metodele și procedurile statistice.
4. Prevenirea utilizării incorecte
Agențiile de statistică sunt îndreptățite să comenteze interpretările și întrebuințările eronate ale statisticilor.
5. Surse de statistici oficiale
Datele necesare în scopuri statistice pot fi preluate din toate tipurile de surse, fie din anchete statistice, fie din evidențe administrative. Agențiile de statistică trebuie să opteze asupra surselor având în vedere calitatea, termenele, costurile și sarcina de răspuns a respondenților.
6. Confidențialitate
Datele individuale colectate de agențiile de statistică în vederea elaborării statisticilor, indiferent dacă se referă la persoane fizice sau juridice, vor fi strict confidențiale și se vor utiliza exclusiv în scopuri statistice.
7. Legislație
Legile, regulamentele și măsurile care guvernează sistemele statistice trebuie aduse la cunoștința publicului.
8. Coordonarea națională
Coordonarea între agențiile de statistică dintr-o țară este esențială pentru asigurarea consecvenței și eficienței sistemului statistic.
9. Utilizarea standardelor internaționale
Utilizarea de către agențiile de statistică din fiecare țară a conceptelor, clasificărilor și metodelor internaționale promovează consecvența și eficiența sistemelor statistice la toate nivelele oficiale.
10. Cooperare internațională
Cooperarea bilaterală și multilaterală în domeniul statistic contribuie la îmbunătățirea sistemelor de statistici oficiale în toate țările.
Resurse:
Principii fundamentale ale Statisticii Oficiale