Produsul intern brut în anul 2018 și trimestrul IV 2018

https://statistica.gov.md/ro/produsul-intern-brut-in-anul-2018-si-trimestrul-iv-2018-9497_1439.html

Biroul Naţional de Statistică informează că, conform datelor operative, în anul 2018, Produsul intern brut a însumat 190 miliarde lei, preţuri curente de piaţă, în creștere - în termeni reali - cu 4,0% faţă de anul 2017 semidefinitiv. În trimestrul IV 2018, PIB a însumat 50 871 milioane lei, prețuri curente de piață, în creștere – în termeni reali – cu 3,9% față de trimestrul IV 2017 pe seria brută și cu 3,8% pe seria ajustată sezonier.

Produsul intern brut în anul 2018 și trimestrul IV 2018*

Biroul Naţional de Statistică informează că, conform datelor operative, în anul2018, Produsul intern brut (PIB) a însumat190 miliarde lei, preţuri curente de piaţă, în creștere - în termeni reali - cu 4,0% faţă de anul 2017 semidefinitiv.

Tabelul 1. Produsul intern brut în anul 2018 – serie brută

 

Trim. I

Trim. II

Trim. III

Trim. IV

Anul

Milioane lei, prețuri curente

37 609

44 166

57 370

50 871

190 016

În % față de perioada corespunzătoare din anul precedent

103,7

105,2

103,4

103,9

104,0

Contribuția categoriilor de resurse și de utilizări la modificarea PIB în anul 2018 (Anexa 1).

Categorii de resurse

La creșterea PIB, în anul 2018 față de anul 2017, au contribuit aproape toate ramurile economiei, contribuții pozitive mai importante avînd următoarele activități economice:

  •     Comerțul cu ridicata și cu amănuntul; întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor; transportul și depozitarele; activitățile de cazare și alimentație publică (+1,2%), cu o pondere de 21,0% la formarea PIB și o majorare a valorii adăugate brute (VAB) cu 5,7%;
  •     Construcțiile (+1,1%), cu o pondere mai redusă la formarea PIB (7,9%), dar care au înregistrat o creștere semnificativă a VAB (cu 16,0%);
  •     Industria extractivă; industria prelucrătoare; producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat; distribuția apei; salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare (+0,7%), cu o pondere de 15,1% la formarea PIB și o majorare a VAB cu 4,3%;
  •     Agricultura, silvicultura și pescuitul (+0,2%), cu o pondere de 10,2% la formarea PIB și o majorare a VAB cu 1,9%;
  •     Informațiile și comunicațiile (+0,2%), cu o pondere de 4,8% la formarea PIB și o majorare a VAB cu 4,3%.

Volumul impozitelor pe produs s-a majorat cu 1,4% în raport cu anul anterior, contribuind la creșterea și formarea PIB cu 0,2% și cu 13,7%, corespunzător.

Administrația publică și apărare; asigurări sociale obligatorii; învățămînt; sănătate și asistență socială au avut o contribuție negativă la creșterea PIB (-0,1%) ca urmare a reducerii VAB cu 0,6%.

Categorii de utilizări

Din punct de vedere al utilizării PIB creșterea s-a datorat, în principal:

  • Consumului final al gospodăriilor populației (+3,2%), cu o pondere de 84,3% la formarea PIB și o majorare a volumului cu 3,8%;
  • Formării brute de capital fix (+3,1%), cu o contribuție mai redusă la formarea PIB (24,3%), dar care a înregistrat o majorare semnificativă a volumului său,  cu 14,0%.

Contribuție negativă la creșterea PIB a avut-o exportul net (-3,4%), consecință a aportului mai semnificativ a volumului importurilor de bunuri și servicii la formarea PIB (56,3%) față de cel al exporturilor de bunuri și servicii (30,4%) și a creșterii mai accentuate a volumului importurilor de bunuri și servicii cu 8,9% corelată cu o creștere mai redusă a volumului exporturilor de bunuri și servicii cu 4,8%.

În trimestrul IV 2018, PIB a însumat 50 871 milioane lei, prețuri curente de piață, în creștere – în termeni reali – cu 3,9% față de trimestrul IV 2017 pe seria brută și cu 3,8% pe seria ajustată sezonier; față de trimestrul III 2018, pe seria ajustată sezonier, PIB s-a majorat cu 1,1%.

Contribuția categoriilor de resurse și de utilizări la modificarea PIB în trimestrul IV 2018 (Anexa 6).

Categorii de resurse

Creșterea PIB, în perioada de referință, a fost determinată de următoarele activități economice:

  • Comerțul cu ridicata și cu amănuntul; întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor; transport și depozitare; activități de cazare și alimentație publică  (+1,2%), cu o pondere de 22,4% la formarea PIB și o majorare a VAB cu 5,4%;
  • Agricultura, silvicultura și pescuitul (+0,9%), cu o pondere de 11,4% la formarea PIB și o majorare a VAB cu 5,9%;
  • Construcțiile (+0,7%), cu o pondere de 5,3% la formarea PIB și o creștere a VAB cu 16,2%;
  • Industria extractivă; industria prelucrătoare; producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat; distribuția apei; salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare (+0,3%), cu o pondere de 15,2% la formarea PIB și o majorare a VAB cu 1,7%.

Volumul impozitelor pe produs a depășit cu 2,1% realizările perioadei respective ale anului precedent, contribuind la creșterea și formarea PIB cu 0,3% și cu 14,1%, respectiv.

Categorii de utilizări

Pe categorii de utilizări creșterea s-a datorat în principal:

  • Consumului final al gospodăriilor populației (+4,7%), cu o contribuție la formarea PIB de 88,3% și o majorare a volumului cu 5,5%;
  • Formării brute de capital fix (+3,6%), cu o pondere la formarea PIB de 22,4% și o majorare a volumului cu 18,1%.

Impact negativ la creșterea PIB a avut-o exportul net (-5,7%), consecință a contribuției mai accentuate a volumului importurilor de bunuri și servicii la formarea PIB (58,9%) față de cea a exporturilor de bunuri și servicii (31,6%) și a diminuării cu 2,2% a volumului exporturilor de bunuri și servicii corelată cu creșterea volumului importurilor de bunuri și servicii cu 8,7%.

Tabelul 2. Dinamica produsului intern brut trimestrial

 

Trim.I

Trim.II

Trim.III

Trim.IV

Anul

în % față de perioada respectivă din anul precedent

Serie brută

2016

101,0

102,0

106,7

107,0

 104,4

2017

103,2

102,6

105,3

106,4

104,7

2018

103,7

105,2

103,4

103,9

104,0

Serie ajustată sezonier

2016

101,3

102,2

106,6

106,4

-

2017

104,0

103,6

105,2

105,6

-

2018

103,9

105,3

103,7

103,8

-

-       în % față de trimestrul precedent -

Serie ajustată sezonier

2016

103,4

100,9

101,2

100,7

-

2017

101,1

100,5

102,8

101,1

-

2018

99,5

101,8

101,3

101,1

-

Revizuiri

Seria ajustată sezonier a PIB trimestrial (ca urmare a includerii calculelor PIB pentru trimestrul IV 2018) practic nu s-a modificat față de varianta publicată la 15 decembrie 2018; doar rezultatele trimestrului III 2018 față de trimestrul II 2018 s-au modificat de la 101,2% la 101,3%.

 

Anexe:

Notă:

* Informaţia este prezentată fără datele raioanelor din partea stângă a Nistrului şi mun. Bender.

 

Persoana de contact:
Valentina Gîdilica
şef al direcţiei conturi naţionale
Tel. 0 22 40 30 90

15.03.2019

© 2024. Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova. Toate drepturile rezervate / Dezvoltat de Brand.md