Revizuirea datelor privind numărul populației cu reședință obișnuită pentru anii 2014-2021

https://statistica.gov.md/ro/revizuirea-datelor-privind-numarul-populatiei-cu-resedinta-obisnuita-pentru-12_59591.html

Biroul Național de Statistică informează că au fost revizuite seriile de timp pentru anii 2014-2021 cu privire la numărul populației cu reședință obișnuită la nivel național și unele componente ale acesteia.

Biroul Național de Statistică (BNS) informează că au fost revizuite seriile de timp pentru anii 2014-2021 cu privire la numărul populației cu reședință obișnuită (PRO) la nivel național și unele componente ale acesteia, detaliile fiind oferite mai jos.

Revizuirea datelor statistice constituie parte integrantă a procesului statistic și se realizează de către Biroul Național de Statistică în mod sistematic, ținând cont de recomandările și bunele practici internaționale.

Principalele premise, care au cauzat revizuirea seriilor de timp cu privire la numărul populației cu reședință obișnuită la nivel de țară, și a componentelor acesteia, sunt:

  1. Majorarea gradului de acoperire a persoanelor fizice care au imigrat/emigrat cu atribuirea codului localității, care a contribuit la îmbunătățirea repartizării numărului imigrantilor și emigranților pentru perioada 2014-2021;
  2. Corectarea unor date furnizate din sursele administrative cu privire la numărul migranților interni și externi pentru perioada 2014 – 2021;
  3. Completarea datelor lipsă (repartizate pe vârste și pe sexe) prin îmbunătățirea metodelor de estimare (aplicarea metodelor de imputare și editare).

Informația privind impactul revizuirii asupra numărului populației cu reședință obișnuită la nivel național pentru perioada 2014 - 2021 este prezentată în Figura 1 și Tabelul 1 din anexă.

Respectiv, în urma revizuirii s-a mărit numărul populației cu reședință obișnuită în anii 2014-2017 și s-a micșorat începând cu anul 2018, cea mai mare scădere fiind  înregistrată în anul 2019 (-1,3 mii persoane față de anul precedent).

Totodată, în rezultatul activității de estimare a numărului PRO, s-a efectuat și revizuirea migrației interne la nivel de raion, pe sexe și medii, prin prelucrarea datelor din sursele administrative și s-a constatat că datele privind migrația internă înregistrată (utilizate anterior), furnizate din Registrul de Stat al Populației (RSP) în formă agregată (pe grupe de vârstă cincinale  la nivel de raion) conțin un număr mic de mișcări interne pentru populația de 0-14 ani (copiilor de 0-15 ani nu li se atribuie adresă de domiciliu în RSP până la eliberarea buletinului de identitate).

Pentru îmbunătățirea acestor date s-au folosit calcule statistice pentru a majora gradul de acoperire a migranților interni cu  vârstă cuprinsă între 0-14 ani pentru anii 2014 -2021 (Tabelul 1).

Tabelul 1. Impactul revizuirii numărului  migranților interni cu vârsta de  0-14 ani,
 anii 2014-2021, persoane*

 

2014

2015

2016

2017

2018

2019

2020

2021

Serie veche

60

51 

64 

64

81

79

44

63

Serie revizuită

13218

15630

14209

12816

12816

15382

11389

13240

Diferența

-13158

-15630

-14209

-12752

-12735

-15303

-11345

-13177

  *Notă: Revizuirea numărului migranților interni nu a influențat datele privind populația cu reședință obișnuită. 

Informații mai detaliate sunt prezentate în anexă.

11.07.2022

© 2024. Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova. Toate drepturile rezervate / Dezvoltat de Brand.md