Daniela Ştefănescu, consultant internaţional PNUD, Director al Direcţiei de Afaceri Europene şi Cooperare Internaţională a Institutului Naţional de Statistică al României:
"Statistica din R. Moldova înregistrează progrese semnificative".
Aţi venit la Chişinău pentru a oferi sprijin Biroului Naţional de Statistică (BNS) din Moldova în ceea ce priveşte îmbunătăţirea managementului calităţii în statistică şi dezvoltarea unui manual privind calitatea în statistici în conformitate cu standardele europene în materie. Ce ar însemna introducerea conceptului de management al calităţii şi care au fost activităţile concrete pe care le-aţi realizat aici în acest sens?
- Misiunea mea a fost construită pe trei piloni. În primul rând, transfer de cunoaştere în ceea ce priveşte conceptul de Management al Calităţii Totale, principiile circumscrise acestuia şi, respectiv, modelul european de excelenţă (EFQM- Excellence Framework for Quality Management). În acest scop a fost organizat un seminar la care au participat experţi ai BNS, reprezentanţi ai principalilor producători de statistică, parteneri sectorali ai BNS şi utilizatori de date şi informaţii statistice. Cu acest prilej, am prezentat criteriile care definesc calitatea statisticilor, politicile europene ale calităţii, principalele modele şi instrumente folosite la nivel european în domeniul managementului calităţii totale. Seminarul a fost urmat de dezbateri, astfel încât dincolo de normele şi standardele europene, colegii moldoveni au fost mult interesaţi şi de experienţa românească. După seminar a urmat o masă rotundă, propunând participanţilor să pătrundem împreună în intimitatea subiectului calităţii în statistică. Am încercat să construim două dintre instrumentele folosite în practica statistică: un raport de calitate şi o listă de întrebări pentru autoevaluarea de către responsabilii de anchetă a cercetărilor statistice. Al doilea pilon al vizitei mele a fost construit în jurul unor dezbateri pe care le-am avut cu colegii de la BNS şi câţiva parteneri sectorali în încercarea de a aduna informaţii pentru a propune ulterior conducerii BNS un pachet de recomandări, în fapt un plan de dezvoltare a calităţii, care să vizeze instalarea conceptelor şi îmbunătăţirea calităţii datelor statistice. Al treilea pilon a fost alcătuirea unei structuri posibile pentru BNS/ Moldova şi a unei bibliografii pentru un manual al calităţii pentru BNS. Un asemenea manual este necesar pentru că va oferi o privire generală asupra mecanismelor, instrumentelor care sunt folosite în biroul de statistică pentru a cuantifica şi a evalua calitatea mediului instituţional, proceselor şi produselor statistice.
Asistenţa oferită se va concretiza în anumite rezultate? Care vor fi ele?
- Dincolo de transferul de cunoaştere garantat, această misiune se va concretiza cu un pachet de recomandări care vor fi înaintate conducerii BNS şi care implementate în timp, în mod gradual, vor permite construirea şi introducerea conceptului de management al calităţii în statistică şi continua perfecţionare. Obiectiv în fapt valabil pentru întreg sistemul statistic naţional. Aceasta nu însemană că acum BNS nu urmăreşte calitatea statisticilor. În fiecare domeniu statistic, direcţiile de specialitate sunt “gardienii” calităţii statisticilor apelând la validări tradiţionale (măsurarea non-raspunsului, valiarea input-urilor de date primare, etc). În viitor însă BNS-ul îşi va pune problema managementului calităţii într-o abordare sistemică, procesuală, documentată, periodică, sistematică.
Care ar fi recomandările pe care le-aţi înainta Biroului de Statistică la acest moment?
- Am conturat o serie întreagă de idei, propuneri la care urmează încă să mai reflectăm. Pe segmentul organizatoric aş recomanda, de exemplu, să fie creată o unitate executivă care să se ocupe cu managementul calităţii. Aş recomanda formarea unui Consiliu al calităţii statistice, din care să facă parte factori de decizie din administraţie şi care să judece aspectele calităţii şi să ia în considerare priorităţile strategice la nivel înalt. Voi încuraja BNS-ul să continuă iniţiativele deja demarate şi care se circumscriu calităţii în statistică, aşa precum sunt introducerea unui sistem de metadate („date despre datele statistice”) efectuarea periodică a unei anchete de satisfacţie a utilizatorilor. Voi recomanda cu siguranţă mult training în domeniul culturii statistice, în general, a calităţii statisticii, în special, precum şi intensificarea relaţiilor cu producătorii de statistici, parteneri sectoriali ai BNS, în calitatea sa de coordonator al sistemului statistic naţional . În prezent, certific faptul că BNS este mult preocupat de problema calităţii, ceea ce mă face să cred că progrese se vor materializa cât de curând.
Cum apreciaţi acum calitatea statisticii din R. Moldova? Există o cultură a statisticii?
- Am luat notă cu plăcere de faptul că există o serie întreagă de iniţiative care se înscriu în contextul managementului calităţii în statistică, unul dintre acestea fiind întreţinerea unui dialog continuu cu utilizatorii etc. Din ancheta privind gradul de satisfacere a utilizatorilor datelor statistice, finalizată în vara acestui an, a reieşit că utilizatorii sunt mulţumiţi de calitatea şi de producţia statistică, deşi există şi unele insatisfacţii exprimate de anumite categorii de utilizatori. BNS a conştientizat foarte bine că trebuie creată o cultură a statisticii. Este vorba de pasul ce trebuie făcut înainte de către BNS în întâmpinarea utilizatorilor de statistici. BNS-ul este acela care le va explica în ce constă demersul statistic, în ce constă metodologia statistică şi care este mesajul din spatele unei cifre statistice.
Toate iniţiativele pe care le are BNS-ul din R. Moldova demonstrează că sunt progrese semnificative, pe care societatea merită să le cunoască, pentru că activitatea statisticianului pare să fie una de rutină, dar rezultatele pe care le pune la dispoziţia societăţii şi factorilor de decizie sunt vitale pentru a lua decizii corecte. Statistica întotdeauna trebuie să se afle în avangarda problemelor societăţii, pentru că ştiinţa şi practica statistică trebuie să pună la dispoziţia factorilor de decizie informaţiile necesare ca aceştia să poată lua decizii corecte, si mai apoi, să şi le poată monitoriza . Statistica este esenţială pentru noi toţi, în calitate de cetăţeni.
În ce măsură influenţează politicul calitatea datelor statistice? Există riscul ca factorii de decizie să utilizeze datele statistice pentru a manipula opinia publică?
- Politicul nu interferează cu statistica. Independenţa profesională este unul din principiile fundamentale ale statisticii. Statistica este singura care decide asupra metodologiilor de aplicat în contextul cercetărilor statistice şi pune la dispoziţia decidenţilor politici datele statistice, rezultate ale cercetărilor organizate în acelaşi moment ca şi celorlalte categorii de utilizatori. Nu tratează decidenţii politici drept utilizatori preferenţiali.
Aţi vorbit în timpul seminarului despre progresele înregistrate în România în domeniul managementului calităţii datelor statistice. Cum aţi obţinut aceste progrese?
- După 1990 ne-am pus problema unei reforme a statisticii. A urmat o etapă, „tranziţia statisticii”, apoi o alta, „statistica tranziţiei” , apoi s-a trecut la etapa de armonizare la normele şi standardele europene. În prezent statistica românească este parte activă a Sistemului Statistic European. În fapt, trebuie să vorbim de familia internaţională a statisticienilor, care şi-a construit norme, standarde, metodologii, clasificări; un limbaj al statisticii, pe care l-am însuşit, adaptat, şi-l respectăm întocmai pentru a asigura comparabilitatea internaţională.
INS/ România a înregistrat progrese cu sprijinul Eurostat (Biroul de Statistică al Comunităţilor Europene), al institutelor de statistică ale statelor europene membre UE, care ne-au oferit asistenţă prin diverse programe. Progresele au fost evidente, rezultatele nu au întârziat să apară şi au fost larg diseminate. În prezent, INS/ România, prin experţii săi poate oferi asistenţă în domeniul statisticii altor state.
Vă mulţumim.
Interviu realizat de Natalia Costaş în cadrul Proiectului comun PNUD, UNIFEM, UNFPA „Consolidarea Sistemului Statistic Naţional”.
Interviul a fost publicat în ziarul "Eco, magazin economic" nr. 239 din 07.10.09.