Veniturile şi cheltuielile populaţiei în trimestrul III anul 2014
Biroul Naţional de Statistică informează, că în trimestrul III 2014 veniturile disponibile ale populaţiei au constituit în medie pe o persoană pe lună 1787,4 lei, fiind în creştere cu 1,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2013.În termeni reali (cu ajustarea la indicele preţurilor de consum) veniturile populaţiei au înregistrat o descreştere de 3,1%1.Comparativ cu trimestrul II anul curent veniturile populaţiei în preţuri curente s-au majorat de asemenea cu 1,8%.
Plăţile salariale reprezintă cea mai importantă sursă de venit, 40,7% din veniturile totale disponibile, contribuţia acestora fiind în descreştere faţă de trimestrul III 2013 cu 1,1 puncte procentuale (vezi anexa, tabelul 1).
În trimestrul III 2014 prestaţiile sociale au contribuit la formarea veniturilor gospodăriilor în proporţie de 21,4%, sau cu 1,1 puncte procentuale mai mult fată de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Veniturile obţinute din activităţile pe cont propriu reprezintă 15,6% din veniturile populaţiei, inclusiv 9% sunt veniturile din activitatea individuală agricolă, iar 6,6% – veniturile din activitatea individuală non-agricolă.
Transferurile băneşti din afara ţării rămîn a fi o sursă importantă pentru bugetul gospodăriilor. În medie, acestea reprezintă 18% din total venituri, iar contribuţia acestora este cu 0,5 puncte procentuale mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Figura 1. Structura veniturilor disponibile totale, în trimestrul III 2014
În funcţie de mediu de reşedinţă, se constată că veniturile populaţiei urbane au fost în medie cu 469,4 lei sau de 1,3 ori mai mari comparativ cu veniturile populaţiei din mediul rural. Sursă principala de venit a populaţiei din mediul urban este activitatea salariată, care reprezintă 50,7% din total venituri (54,7% în trimestrul III 2013) şi prestaţiile sociale – 22,4% (20,1% în trimestrul III 2013) (vezi anexa, tabelul 2).
În mediul rural, cea mai importantă sursă de venit la fel este activitatea salariată (30,6%), dar contribuţia acesteia este de 1,7 ori mai mică decît în mediul urban. Totodată, veniturile obţinute din activitatea individual agricolă au asigurat 16,1% din totalul veniturilor disponibile.
Populaţia rurală în comparaţie cu cea urbană este dependentă într-o proporţie mai mare de transferurile din afara ţării, ponderea acestora în venituri fiind de 23,3% faţă de 12,7% în cazul populaţiei din mediul urban (vezi anexa, tabelul 2-3).
În structura veniturilor disponibile ale populaţiei predominante sînt veniturile băneşti – 89,8%, iar celor în natură le revine 10,2%. În termeni absoluţi, veniturile băneşti au însumat 1605,9 lei lunar în medie pe o persoană, iar cele în natură – 181,6 lei (vezi anexa, tabelul 1). Veniturile băneşti constituie 95,5% din veniturile populaţiei din mediul urban, iar în cazul mediului rural contribuţia acestora este de 84,1% (vezi anexa, tabelul 2-3).
Cheltuielile medii lunare de consum ale populaţiei în trimestrul III 2014 au constituit în medie pe o persoană 1831,8 lei, fiind în descreştere faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent cu 3,0% (vezi anexa, tabelul 4). În termeni reali (cu ajustarea la indicele preţurilor de consum) populaţia a cheltuit în medie cu 7,7% mai puţin comparativ cu trimestrul III 2013. Comparativ cu trimestrul II anul curent se atestă o creştere a cheltuielilor de consum în preţuri curente de 1,3%. Descreşterea cheltuielilor de consum per ansamblu a fost determinată preponderent de reducerea cheltuielilor în cazul populaţiei din mediul urban.
Cea mai mare parte a cheltuielilor a fost destinată acoperirii necesarului de consum alimentar – 43,6% (cu 2,7 puncte procentuale mai mult faţă de trimestrul III anul 2013). Majorarea ponderii pentru produse alimentare în structura cheltuielilor de consum este determinată de creşterea preţurilor pentru produse alimentare2, care a depăşit ritmul de creştere al veniturilor disponibile ale populaţiei.
Pentru întreţinerea locuinţei o persoană în medie a alocat 19,9% din cheltuielile totale de consum (- 0,3 p.p. faţă de trimestrul III 2013), pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte – 10,7% (- 0,5 p.p). servicii de sănătate 5,3% (- 0,5 p.p.). Celelalte cheltuieli au fost direcţionate pentru comunicaţii (4,2% faţă de 4,0%), transport (4,1% faţă de 5,1%), dotarea locuinţei – 3,8% (nivelul anului precedent), învăţămînt (0,7% faţă de 0,8%), etc.
Figura 2. Structura cheltuielilor totale de consum ale gospodăriilor în trimestrul III 2014
În medie, cheltuielile de consum ale populaţiei din mediul urban în total au constituit 2078,6 lei lunar pe o persoană, respectiv cu 438 lei sau de 1,3 ori mai mult faţă de mediul rural.
În mediul urban, pentru asigurarea consumului de produse alimentare, populaţia a alocat 42,8% din cheltuielile lunare de consum (38,6% în trimestrul III 2013), iar în rural – 44,4% (43,3% în trimestrul III 2013). Populaţia urbană a cheltuit mai mult pentru transport (4,5% faţă de 3,8% în mediul rural), servicii de comunicaţii (4,5% faţă de 3,9%), pentru hoteluri, cafenele şi restaurante (2,1% faţă de 0,9%), servicii de agrement (1,6% faţă de 0,7%) (vezi anexa tabelul 5-6).
În structura cheltuielilor totale de consum ale populaţiei predomină cheltuielile băneşti – 90,1%, celor în natură le revine respectiv 9,9%. În gospodăriile urbane cheltuielile în natură constituie 4,4% din total cheltuieli de consum, de regulă acestea fiind cazurile consumului de produse alimentare primite gratis din afara gospodăriei (rude, ajutor material, etc.). În cazul gospodăriilor rurale cheltuielile în natură reprezintă consumul produselor alimentare din gospodăria auxiliară şi care constituie 15,3% din total cheltuieli de consum (vezi anexa, tabelul 4-6).
Note:
1 Indicele preţurilor de consum în trimestrul III 2014 faţă de trimestrul III 2013 a constituit 105,1%.
2 Indicele preţurilor de consum pentru produse alimentare în trimestrul III 2014 faţă de trimestrul III 2013 a constituit 106,2%.
Persoană de contact:
Ala Negruţa
şef al direcţiei statistica serviciilor sociale şi condiţiilor de trai
tel. 0 22 40 30 78