Situaţia copiilor în Republica Moldova în anul 2023

https://statistica.gov.md/index.php/ro/situatia-copiilor-in-republica-moldova-in-anul-2023-9578_61275.html

Biroul Național de Statistică informează, că la 1 ianuarie 2024, numărul copiilor de 0-17 ani în Republica Moldova a constituit 508,7 mii2, sau 21,0% din numărul total al populației cu reședință obișnuită.

Biroul Naţional de Statistică prezintă informaţia privind situaţia copiilor în anul 2023.

Situaţia demografică

Numărul copiilor este în descreștere continuă

La 1 ianuarie 2024, numărul copiilor de 0-17 ani în Republica Moldova a constituit 508,7 mii2, sau 21,0% din numărul total al populației cu reședință obișnuită.

Descarcă datele în format. xlsx

Rata natalității este în descreștere

Numărul copiilor născuți-vii, în anul 2023, a constituit 24,0 mii3 fiind în descreștere cu 11,0% față de anul precedent. Rata natalității înregistrată în anul 2023 a constituit 9,8 născuți-vii la 1000 locuitori, fiind în descreștere cu 0,9 născuți-vii la 1000 de locuitori față de anul 2022 (vedeți anexa, tabelul 2).


Descarcă datele în format. xlsx

Băieții predomină în numărul copiilor născuți

Din numărul total al copiilor născuți-vii, 50,9% au fost băieți, raportul de masculinitate fiind de 104 băieți la 100 fete. Cei mai mulți copii (81,8%) s-au născut după o durată a sarcinii de peste 35 săptămâni.

Femeile din mediul rural nasc la o vârstă mai tânără comparativ cu cele din mediul urban

Vârsta medie a mamei la prima naștere, în anul 2023, a constituit 25,3 ani. Femeile din mediul rural au născut la o vârstă mai tânără – 23,9 ani, comparativ cu cele din mediul urban – 27,3 ani. Distribuția născuților-vii în funcție de vârsta mamei evocă concentrarea acestora în intervalul de vârstă de la 25 ani până la 34 ani (cu 54,8% din total născuți-vii).

Totodată, nivelul natalității extraconjugale, în anul 2023, a constituit 18,4%, sau aproape fiecare al cincilea copil s-a născut în afara căsătoriei. În mediul rural, în afara căsătoriei s-au născut 21,4% din născuți-vii comparativ cu 14,1% în mediul urban (vedeți anexa, tabelul 4).

Educația copiilor

Educația timpurie

În anul 2023, în țară au activat 1479 instituții de educație timpurie, inclusiv 774 cu statut de creșă-grădiniță, 597 – grădinițe, 90 – școli-grădinițe, 16 – centre comunitare și 2 creșe. Majoritatea instituțiilor de educație timpurie aparțin sectorului public (1465 unități, sau 99,1 %), 14 unități fiind instituții private. Din totalul de 1479 de instituții de educație timpurie, 76,3% au activat în mediul rural.


Descarcă datele în format. xlsx

Numărul copiilor înscriși în instituțiile de educație timpurie este în scădere

La sfârșitul anului 2023, numărul copiilor înscriși în instituțiile de educație timpurie a fost de 129,6 mii de persoane, cu cca 3,8 mii copii sau cu 2,8% mai puțin comparativ cu sfârșitul anului precedent. Micșorarea numărului de copii din instituțiile de educație timpurie este mai pronunțată în unitățile din mediul rural (cu 2,8 mii sau cu 4,2% față de anul 2022) (vedeți anexa, tabelul 6).

În anul 2023, puțin peste jumătate dintre copiii din instituțiile de educație timpurie au fost înscriși în instituțiile din mediul urban (51,2%) și 51,8 % erau băieți.

Majoritatea copiilor erau înscriși în învățământ preșcolar (88,1%), cea mai mare pondere fiind înregistrată în mun. Chișinău (90,1%), cea mai mică – în regiunea Sud (85,4%).


Descarcă datele în format. xlsx

Distribuția pe vârste a copiilor din instituțiile de educație timpurie denotă o preponderență a copiilor cu vârsta de 5 ani – 22,9% și 6 ani – 22,1%, ponderea celor cu vârsta de 4 ani constituind 21,9%, de 3 ani –20,1%, de până la 3 ani (înscriși în educație antepreşcolară) – 11,9%, iar a celor de 7 ani și peste – 1,1%.

În anul 2023, la 100 de locuri în instituțiile de educație timpurie din țară au revenit în medie 73 copii. Pe medii de reședință, se remarcă o valoare mai mare a numărului mediu de copii la 100 de locuri în mediul urban ‒ 92 de copii, comparativ cu cel din rural – 60 de copii (în scădere comparativ cu anul 2022 – 94 și, respectiv, 63 de copii la 100 de locuri).

Distribuția pe raioane și municipii a numărului de copii la 100 de locuri în instituțiile de educație timpurie variază. Astfel, cei mai mulți copii la 100 de locuri au revenit în mun. Chișinău – 99 persoane, mun. Bălți– 98 persoane și Ialoveni – 89 persoane, iar cei mai puțini copii la 100 de locuri au revenit instituțiilor din raionul Leova, unde valoarea acestui indicator a fost de 37 copii la 100 de locuri.

În anul 2023, numărul copiilor cu deficiențe senzoriale, fizice și comportamentale, înscriși în instituțiile de educație timpurie specială, a fost de 0,6 mii de persoane. Majoritatea acestor copii (92,7%) fac parte din grupa de vârstă 3 ani și peste și sunt cuprinși în educația preșcolară. În funcție de tipul necesităților, ponderi mai mari revin copiilor cu deficiențe de vorbire (33,1%), de vedere (27,6%) și deficiențe intelectuale (14,7%). Totodată, în instituțiile de educație timpurie cu destinație generală erau înscriși 0,3 mii de copii cu dizabilități și 1,5 mii de copii cu cerințe educaționale speciale.

Învățământul primar și secundar general

În anul de studii 2023/24, învățământul primar și secundar general s-a desfășurat în 1201 de instituții, inclusiv 87 școli primare, 761 de gimnazii, 344 de licee și 7 şcoli pentru copii cu deficienţe în dezvoltarea intelectuală sau fizică. Majoritatea instituțiilor de învățământ primar și secundar general, aparțin sectorului public (98,1%) și 74,0% din total instituții au activat în mediul rural.

La începutul anului de studii 2023/24, în învățământul primar și secundar general erau înscriși 334,4 mii de elevi, cu 0,1 mii mai puțin față de anul de studii 2022/2023 (vedeți anexa, tabelul 7).

Din punct de vedere al distribuției pe sexe și pe medii de reședință, 50,8% din elevi erau băieți, iar 56,2% își făceau studiile în mediul urban.

Din numărul total de elevi, în învățământul primar au fost înscriși 40,9%, în învățământul gimnazial ‒ 47,8% și în cel liceal ‒ 11,3%.

Pe medii de reședință, învățământul liceal în mediul urban este mai atractiv. Fetele au predominat în nivelul liceal.

Repartizarea elevilor din învățământul primar și secundar general pe niveluri și medii de reședință este prezentată în figura de mai jos.


Descarcă datele în format. xlsx

În ceea ce privește repartizarea pe sexe și pe niveluri educaționale, fetele au predominat în nivelul liceal.


Descarcă datele în format. xlsx

Ponderea elevilor cu cerințe educaționale speciale și cu dizabilități integrați în instituțiile de învățământ general s-a majorat

La începutul anului de studii 2023/24, în instituțiile de învățământ primar și secundar general din țară erau înscriși 11,0 mii elevi cu cerințe educaționale speciale și cu dizabilități, dintre care majoritatea au urmat studiile în instituții de învățământ general (95,1), iar 4,9% – în școli pentru copii cu deficiențe în dezvoltarea intelectuală sau fizică.

Proporția băieților cu cerințe educaționale speciale și cu dizabilități, cuprinși în învățământul general, rămâne a fi mai mare comparativ cu cea a fetelor, în anul de studii 2023/24 acest indicator a constituit 66,4%, comparativ cu 33,6 % (în anul 2022/23 - 66,2%, și respectiv, 33,8%).

Învățământul extrașcolar

În anul 2023, în țară au activat: 119 școli de muzică, de arte și școli de arte plastice pentru copii, în care și-au făcut studiile 23,6 mii copii; 52 centre de creație pentru copii, în cadrul cărora au funcționat diverse cercuri, în care au participat 32,3 mii copii; 8 centre de creație tehnică în care au participat 5,1 mii copii; 2 centre ale tinerilor naturaliști și 2 centre ale tinerilor turiști în care au participat câte 1,4 mii copii.

În cadrul școlilor de muzică și arte, cele mai solicitate instrumente studiate au fost pianul (pentru 4,7 mii copii) și instrumentele cu coardă (pentru 3,2 mii copii), iar în cadrul școlilor de arte plastice cele mai atractive au fost arta plastică (pentru 7,1 mii copii) și clasa coreografică (pentru 3,1 mii copii).

Biblioteci pentru copii

În anul 2023, au activat 97 biblioteci pentru copii: Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” și 96 biblioteci publice teritoriale / filiale pentru copii, cu 6 unități mai puține comparativ cu anul 2022 (vedeți anexa, tabelul 9).

În perioada 2019-2023 se atestă o tendință de diminuare a numărului de utilizatori activi în cadrul bibliotecilor (de cca 1,4 ori), precum și micșorarea numărului de împrumuturi de documente (de 1,3 ori).

În același timp, numărul de vizitatori pe blogurile/ website-urile bibliotecilor pentru copii a crescut de 2,5 ori față de anul 2019 (165,7 mii în anul 2023, comparativ cu 65,5 mii în anul 2019).

În cadrul bibliotecilor pentru copii, în anul 2023 s-au desfășurat 9,7 mii de activități culturale, educaționale și științifice, la care au participat 115,6 persoane (în anul 2022 - 7,4 mii activități, și respectiv, 95,1 persoane).

Protecția socială a copiilor

Numărul beneficiarilor de indemnizații pentru copii este în creștere

Conform datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale, la 1 ianuarie 2024, numărul beneficiarilor de indemnizație unică la nașterea copilului a constituit 31,3 mii persoane (cu 11,8% mai puțin față de 1 ianuarie 2020), inclusiv 16,9 mii persoane asigurate și 14,5 mii persoane neasigurate. Mărimea medie a indemnizației unice la nașterea copilului a constituit 10932 lei.

Numărul beneficiarilor (mame, tați și alte persoane) de indemnizație pentru creșterea/îngrijirea copilului, a constituit 102,3 mii beneficiari (cu 20,3% mai mult față de 1 ianuarie 2020), inclusiv 38,9 mii persoane asigurate și 63,4 mii persoane neasigurate. Numărul copiilor pentru care a fost oferită această indemnizație a fost de 105,3 mii copii.

În cazul indemnizației lunare, acordată pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani persoanelor asigurate, mărimea medie a constituit 4020,2 lei, față de 1000,0 lei în cazul persoanelor neasigurate, acordată pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani. Din cele 38,9 mii persoane asigurate, care au beneficiat de indemnizație, 27,7 mii persoane au fost mame, 10,9 mii persoane - tați și 0,3 mii alte persoane. În cazul persoanelor neasigurate, din cei 63,4 mii beneficiari, 56,5 mii beneficiari au fost mame, 6,8 mii persoane - tați și 14 – alte persoane.


Descarcă datele în format. xlsx

Indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului acoperă minimul de existență în cazul persoanelor asigurate, dar nu și în cazul persoanelor neasigurate

În ultimii 5 ani, mărimea minimului de existență pentru copii a crescut cu 46,5%. Astfel, valoarea minimului de existență, în anul 2023, a constituit în total pentru copii – 2822,1 lei, inclusiv 1110,1 lei pentru copiii de până la 1 an, 2403,1 lei pentru copii în vârstă de 1-6 ani și 3165,1 lei pentru cei cu vârsta de 7-17 ani.

Descarcă datele în format. xlsx

Indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului până la 3 ani, în cazul persoanelor asigurate, a depășit de 3,6 ori minimul de existență stabilit pentru copiii în vârstă de până la 1 an și, în același timp, a acoperit de 1,6 ori minimul de existență pentru copii în vârstă de 1-6 ani.

Tabelul 1. Raportul dintre indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului și minimul de existență pentru copii, la 1 ianuarie

 

2020

2021

2022

2023

2024

Raportul dintre indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului şi minimul de existenţă pentru copii în vârstă de până la 1 an, %

 

 

 

 

 

persoane asigurate (până la 3 ani)

239,3

282,9

304,5

318,2

362,1

persoane neasigurate (până la 2 ani)

90,2

79,7

88,6

99,1

90,1

Raportul dintre indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copilului şi minimul de existenţă pentru copii în vârstă de 1- 6 ani, %

 

 

 

 

 

persoane asigurate (copii până la 3 ani)

109,7

131,1

141,1

146,1

167,3

persoane neasigurate (copii până la 2 ani)

41,4

36,9

41,0

45,5

41,6

Descarcă datele în format. xlsx

Însă, indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 2 ani, acordată persoanelor neasigurate, a acoperit minimul de existență stabilit pentru copiii de până la 1 an în proporție de 90,1% și minimul de existență stabilit pentru copiii de 1-6 ani în proporție mult mai mică - 41,6%.

Cei mai mulți copii care beneficiază de alocații sociale de stat sunt copiii cu dizabilități severe

La 1 ianuarie 2024, 11,4 mii copii cu dizabilități au beneficiat de alocaţii sociale de stat, 46,4% fiind copii cu dizabilităţi severe. Mărimea medie a alocaţiei lunare pentru copiii cu dizabilităţi a constituit 1781,1 lei, majorându-se de 2,4 ori, comparativ cu 1 ianuarie 2020. Beneficiari de alocaţii pentru pierderea întreţinătorului au fost 5,8 mii copii, mărimea alocaţiei lunare constituind 1411,0 lei, fiind de 2,4 ori mai mare, comparativ cu 1 ianuarie 2020.

Tabelul 2. Copii beneficiari de alocaţii sociale de stat și mărimea medie a alocației lunare, la 1 ianuarie

 

2020

2021

2022

2023

2024

 

Numărul beneficiarilor, persoane

Copii cu dizabilităţi în vârstă de până la 18 ani

10 684

10 429

10 567

10 936

11 351

inclusiv:

 

 

 

 

 

severă

4 865

4 643

4 863

4 995

5 264

accentuată

3 735

3 604

3 478

3 527

3 731

medie

2 084

2 182

2 226

2 414

2 356

Copii care şi-au pierdut întreţinătorul

6 091

6 211

6 181

6 172

5 847

 

Mărimea medie a alocaţiei lunare, lei

Copii cu dizabilităţi în vârstă de până la 18 ani

737,5

770,1

1 356,5

1 542,0

1 781,1

inclusiv:

 

 

 

 

 

severă

808,2

851,9

1 492,8

1 701,6

1 956,8

accentuată

756,0

791,1

1 396,4

1 592,1

1 831,4

medie

539,3

561,3

996,7

1 138,5

1 308,9

Copii care şi-au pierdut întreţinătorul

599,6

630,2

1 089,2

1 232,3

1 411,0

Descarcă datele în format. xlsx

Cei mai vulnerabili copii aflați în situații de risc sunt copiii din mediul rural

Conform datelor Ministerului Muncii și Protecţiei Sociale, la sfârșitul anului 2023, la evidență erau circa 11,6 mii copii aflați în situații de risc4, 72,9% dintre aceștia fiind din mediul rural. În numărul copiilor aflați în situație de risc au predominat băieții, constituind 52,6%. Fiecare al patrulea copil (23,4%) aveau vârsta de 3-6 ani, 53,4% aveau vârsta de 7-15 ani, 12,5% - vârsta de 16-17 ani și 10,6% - vârsta de 0-2 ani. Din numărul copiilor aflați în situații de risc, 338 copii erau copii cu dizabilități.

Din total copii în situații de risc, 10,4 mii copii au fost din categoria copiilor neglijați, 547 copii au fost supuși violenței, 209 copii aveau părinții/unicul părinte decedat, 106 copii aveau ambii părinți/unicul părinte care refuză să-și exercite obligațiile părintești privind creșterea și îngrijirea copilului, iar restul copiilor (216 copii) aflândus-se în alte situații precum: practicarea vagabondajului, cerșitului, prostituției, lipsirea de îngrijire și supraveghere din partea părinților din cauza absenței acestora la domiciliu din motive necunoscute, copii care au fugit de acasă sau au fost alungați, copii abandonați de părinți, copii victime ale infracțiunilor și copii în cazul cărora în privința părinților/unicului părinte a fost instituită o măsură de ocrotire judiciară.

Comparativ cu anul 2022, au fost înregistrați cu 6,2% mai mulți copii supuși violenței iar numărul copiilor neglijați a diminuat cu 14,3% (vedeți anexa, tabelul 10).

Servicii sociale de specializare înaltă

Conform datelor Agenției pentru Gestionarea Serviciilor cu Specializare Înaltă, pe parcursul anului 2023, de servicii în centrele cu specializare înaltă au beneficiat 675 copiii în vârstă de până la 18 ani (54,2% fete și 45,8 băieți) din care 427 copii cu dizabilități. 

Tabelul 3. Numărul de copii în centrele cu servicii de specializare înaltă, 2023

 

Centru de plasament temporar pentru copii cu dizabilități

Centru de zi pentru copii în situație de risc

Centru de plasament pentru copii separați de părinți

Centru pentru asistența și protecția victimelor și potențialelor victime ale traficului de ființe umane

Total

427

121

16

111

după mediul de reședință

    

mediul urban

212

79

4

57

mediul rural

215

42

12

54

după sex:

    

fete

248

54

0

64

băieți

179

67

16

47

după grupe de vârstă:

    

0-2 ani

0

0

0

17

3-6 ani

0

17

0

24

7-15 ani

13

100

9

60

16-17 ani

414

4

7

10

Copii cu dizabilități

427

29

0

2

după gradul de dizabilitate:

    

sever

283

18

0

0

accentuat

94

5

0

1

mediu

50

6

0

1

Descarcă datele în format. xlsx

Sănătatea copiilor

Conform datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, la sfârșitul anului 2023, numărul medicilor pediatri a constituit 463 medici. La 10 mii copii în vârstă de 0-17 ani în medie au revenit 8 medici pediatri şi circa 47 paturi de toate profilurile pentru copii amplasate în instituțiile medico-sanitare. În total, în instituţiile medico-sanitare au fost internaţi 113,9 mii copii.

Tabelul 4. Asigurarea cu medici pediatri și paturi de toate profilurile pentru copii amplasate în instituțiile medico-sanitare

 

2019

2020

2021

2022

2023

 Numărul de medici-pediatri

471

448

459

465

463

la 10 000 copii în vârstă de 0-17 ani

8,2

7,9

8,2

8,6

8,6

 Numărul de paturi pentru copii

2 724

2 113

     2 450

          2 496

2 545

la 10 000 copii în vârstă de 0-17 ani

47,6

37,4

43,9

46,3

47,3

Descarcă datele în format. xlsx

Afecțiunile din perioada perinatală sunt principala cauză a morbidității nou-născuților

Circa 7,4 mii copii s-au născut bolnavi ori s-au îmbolnăvit cu diverse boli, ceea ce a reprezentat 30,2% din numărul copiilor născuți-vii (vedeți anexa, tabelul 14). Afecțiunile din perioada perinatală sunt în topul cauzelor morbidității copiilor nou-născuți. Numărul afecțiunilor, a căror origine se situează în perioada perinatală a copiilor, s-a majorat de la 9,7 mii cazuri noi în anul 2019 până la 11,2 mii cazuri noi în anul 2023. Preponderent, acestea includ tulburările legate de greutatea insuficientă la naștere, infecții specifice perioadei perinatale, suferința respiratorie a nou-născutului, boala hemolitică, condiționată de izoimunizare și pneumopatia congenitală.

Totodată, conform datelor instituțiilor medico-sanitare, circa 1,4 mii născuți-vii s-au născut prematur sau 5,8% din total născuți-vii, iar circa 1,5 mii născuți-vii au avut greutatea de până la 2500 gr. sau 6,1% din total născuți-vii.

Copiii în primul an de viață suferă cel mai des de boli ale aparatului respirator, anemie și boli infecțioase și parazitare

Incidenţa prin boli la copii în primul an de viaţă a constituit 1171,7 cazuri noi la 1000 copii. Cel mai des copiii au suferit de boli ale aparatului respirator (768 cazuri noi la 1000 copii), anemie (104 cazuri noi la 1000 copii), boli infecţioase şi parazitare (53 cazuri noi la 1000 copii), afecţiuni din perioada perinatală (48 cazuri noi la 1000 copii) și boli ale sistemului nervos (24 cazuri noi la 1000 copii) (vedeți anexa, tabelul 15).


Descarcă datele în format. xlsx

Copiii de 0-17 ani suferă cel mai des de boli ale aparatului respirator, boli infecțioase și diverse leziuni traumatice

La sfârșitul anului 2023, în structura incidenței prin boli la copiii în vârstă de 0-17 ani au predominat bolile aparatului respirator (530 cazuri noi la 1000 copii), bolile infecțioase și parazitare (50 cazuri noi la 1000 copii), leziunile traumatice, otrăvirile și alte consecințe ale cauzelor externe (50 cazuri noi la 1000 copii), bolile sistemului nervos și organelor de simț (31 cazuri noi la 1000 copii), bolile pielii și țesutului celular subcutanat (24 cazuri noi la 1000 copii ), bolile sângelui și organelor hematopoietice (19 cazuri noi la 1000 copii), bolile aparatului digestiv (16 cazuri noi la 1000 copii) (vedeți anexa, tabelul 16).

Printre bolile infecțioase și parazitare, întâlnite cel mai des la copii, au fost infecțiile acute ale căilor respiratorii (344 cazuri la 1000 copii), pneumoniile, bronhopneumoniile acute (52 cazuri la 1000 copii), varicela (14 cazuri la 1000 copii), infecțiile intestinale acute provocate de agenți nedeterminați (8 cazuri la 1000 copii).


Descarcă datele în format. xlsx

Cele mai multe cazuri noi de tumori la copii se atestă la nivelul țesutului limfoid, creierului și altor părți ale sistemului nervos

În anul 2023, numărul cazurilor noi de tumori maligne a crescut, la 100 mii copii în vârstă de 0-17 ani revenind 14,9 cazuri noi, comparativ cu 11,7 cazuri noi în anul 2022. În structura incidenței prin tumori maligne în cazul copiilor au prevalat tumorile la nivelul țesutului limfoid, hematopoietic și înrudite ale acestuia – 51,3%, creierului și altor părți ale sistemului nervos central – 16,3%, țesutul mesotilial şi alte ţesuturi moi – 6,3%, oaselor și crtilagiilor articulare – 6,3%, precum și la nivelul altor localizări – 19,8%.


Descarcă datele în format. xlsx

Numărul cazurilor noi de tumori maligne este mai mare în cazul copiilor cu vârsta de 5-14 ani și a băieților

Incidența prin tumori maligne a fost mai mare la copiii cu vârsta de 5-14 ani. La fel, aceasta a fost mai mare în cazul băieților (17,0 cazuri noi la 100 mii băieți comparativ cu 12,6 cazuri noi la 100 mii fete).


Descarcă datele în format. xlsx

Numărul cazurilor noi de tuberculoză activă este mai mare în cazul copiilor în vârstă de 5-14 ani și al băieților

În anul 2023, la 100 mii copii de 0-17 ani au revenit 23,0 cazuri noi de tuberculoză activă. Incidența prin tuberculoză activă, la 100 mii copii în vârstă de 0-14 ani a constituit 22,7 cazuri noi (indicator ODD 3.3.2 ). Circa 54,0% din cazuri au fost înregistrate la copiii în vârstă de 5-14 ani și 53,2% în rândul băieților. De asemenea, tuberculoza la copii a predominat în mediul rural, unde s-au înregistrat 69,4% din cazuri.

Copiii supuși examinării profilactice cel mai des sunt depistați cu acuitate vizuală scăzută

În anul 2023, circa 250,5 mii copii au fost supuși examenelor profilactice. Astfel, la 1000 copii în vârstă de 0-17 ani examinați au revenit 10,8 copii depistați cu acuitate vizuală scăzută, 5,0 copii cu tulburări de vorbire, 4,7 copii cu scolioză, 4,6 copii cu dereglări de ţinută.

Copiii recunoscuți cu dizabilitate primară sunt preponderent din mediul rural și au ca cauză principală a dizabilității tulburările mentale și malformațiile congenitale

În anul 2023, au fost recunoscuți cu dizabilitate primară (caz nou) 1,7 mii copii în vârstă de 0-17 ani, 57,0 % din aceștia fiind din mediul rural. Fiecare al cincilea copil diagnosticat avea vârsta de 0-2 ani, iar fiecare al treilea avea vârstă cuprinsă între 3-6 ani. Cauzele predominante ale dizabilității primare rămân a fi tulburările mentale și de comportament (41,4%), malformațiile congenitale, deformațiile și anomaliile cromozomiale (19,4%) și bolile sistemului nervos (12,6%). De menționat, că în mediul rural ponderea copiilor cu grad sever de dizabilitate în total copii recunoscuţi cu dizabilitate primară a fost mai mică, comparativ cu mediul urban (36,8% comparativ cu 50,8%). În anul 2023, au fost deserviți de instituţiile medico-sanitare 12,1 mii copii cu dizabilități (vedeți anexa, tabelul 20).


Descarcă datele în format. xlsx

Infracționalitatea juvenilă

Numărul infracțiunilor comise de către minori este în scădere față de anul precedent

Conform datelor Ministerului Afacerilor Interne, în anul 2023, la 100 mii minori (0-17 ani) au revenit 83 infracțiuni, față de 116 infracțiuni în anul 2019. Ponderea infracțiunilor comise de minori în total infracțiuni a constituit 1,9%.


Descarcă datele în format. xlsx

Infracţiunile cel mai des comise de minori rămân a fi furturile

Infracţiunile cel mai des comise de minori rămân a fi furturile cu o pondere de 58,8% din total infracţiuni, jafurile – 7,1%, cazurile de huliganism – 5,1%, pungășii – 3,8% și escrocherii – 2,9%, precum și alte infracțiuni – 22,3%.

Numărul total al minorilor care au comis infracţiuni în anul 2023 a constituit 735 copii, inclusiv 688 copii cu vârsta 14-17 ani (93,6%), restul având vârsta de până la 14 ani (vedeți anexa, tabelul 25). Preponderent infracţiunile au fost săvârşite de băieţi, 93,1% faţă de 6,9% în cazul fetelor.

Conform datelor Agenției de Administare a Instanțelor Judecătorești, la sfârșitul anului 2023 numărul minorilor condamnaţi în prima instanță a constituit 239 copii, la 100 mii minori revenind 44 copii condamnaţi (vedeți anexa, tabelul 26). Numărul minorilor deținuți în arest preventiv a constituit 7 copii, iar numărul minorilor condamnați definitiv care executau pedeapsa cu închisoarea a constituit 24 copii.

Caracteristica gospodăriilor cu copii

Gospodăriile cu copii au în componența sa preponderent un singur copil, gospodăriile cu mai mulți copii fiind caracteristice preponderent mediului rural

Conform datelor Cercetării Bugetelor Gospodăriilor Casnice, în anul 2023, din total gospodării 28,1% au avut la întreținere copii sub 18 ani, din care 47,6% – un singur copil, 37,0% – doi copii, iar 15,5% – trei copii și mai mult. În medie, la o gospodărie cu copii au revenit 1,7 copii. Gospodăriile cu mulți copii sunt caracteristice în special pentru mediul rural, unde au fost concentrate 66,9% din totalul gospodăriilor cu 3 copii și mai mult.

În mediul urban ponderea gospodăriilor monoparentale este mai mare decât în mediul rural

În funcție de tipul gospodăriei, acestea au fost formate preponderent din cupluri familiale (64,6%) și gospodării atribuite la categoria „alte gospodării cu copii”, acestea fiind cazurile gospodăriilor formate din mai multe nuclee familiale (26,2%). Gospodăriile monoparentale au constituit 9,3% din totalul gospodăriilor cu copii. În mediul urban, ponderea gospodăriilor monoparentale a fost cu 5,4 puncte procentuale mai mare, comparativ cu mediul rural (11,9% față de 6,5%).

Ponderea gospodăriilor cu copii și cu persoane plecate peste hotare la lucru sau în căutare de lucru, în mediul rural, este mai mare decât ponderea acestora în mediul urban

Din total gospodării cu copii, 16,2% au fost gospodării cu cel puțin un membru plecat peste hotare la lucru sau în căutare de lucru. În mediul rural ponderea acestor gospodării a constituit 20,4%, față de 12,2% în mediul urban. În funcție de numărul copiilor, gospodăriile cu persoane plecate peste hotare se repartizează după cum urmează: 35,8% – gospodării cu un copil, 45,6% – cu doi copii și 18,5% – cu trei copii și mai mult.


Descarcă datele în format. xlsx

Gospodăriile cu copii au venituri mai mici decât cele fără copii

Veniturile disponibile ale gospodăriilor casnice cu copii sunt mai mici decât veniturile gospodăriilor fără copii. În medie, în anul 2023, veniturile gospodăriilor cu copii au constituit 4248,0 lei lunar pe o persoană sau de 1,3 ori mai puțin, comparativ cu veniturile gospodăriilor fără copii. Pe măsura creșterii numărului de copii în gospodărie, descrește și valoarea medie a veniturilor acesteia, de la 4951,2 lei lunar în cazul gospodăriilor cu 1 copil până la 3211,4 lei în cazul celor cu 3 copii și mai mult (vedeți anexa, tabelul 33).

Principala sursă de formare a veniturilor gospodăriilor cu copii a fost activitatea salarială (57,5%), fiind urmată de veniturile din prestații sociale (9,1%), activitatea individuală non-agricolă (7,9%) și activitatea individuală agricolă (6,2%). Transferurile din afara țării au contribuit la formarea veniturilor în proporție de 15,5% (vedeți anexa, tabelul 32).

În mediul urban se consumă mai multe produse bogate în proteine, iar în mediul rural mai multe produse de panificație

Modelul de consum al gospodăriilor cu copii, în anul 2023, s-a caracterizat prin consum de pâine și produse de panificație în cuantum de 7,9 kg/persoană, carne și preparate din carne – 4,0 kg/persoană, lapte și produse lactate – 15,3 litri/persoană, cartofi – 3,1 kg/persoană, legume și bostănoase – 7,6 kg/persoană, fructe și pomușoare – 5,2 kg/persoană.

În mediul urban s-au consumat mai multe produse bogate în proteine, cum ar fi carnea (4,3 kg/persoană față de 3,7 kg/persoană în rural), laptele (16,4 litri/persoană față de 14,3 kg/persoană în rural) și ouăle (16,1 bucăți/persoană față de 14,8 bucăți/persoană în rural). În mediul rural, însă, s-a remarcat un consum mai mare de produse de panificație (8,8 kg/persoană față de 7,0 kg/persoană în urban) (vedeți anexa, tabelul 37).

Condițiile de trai ale gospodăriilor cu copii din mediul urban diferă de cele din mediul rural

Condițiile de trai din perspectiva accesului la comodități, diferă semnificativ pentru gospodăriile cu copii de la sat și cele de la oraș. În mediul urban, gospodăriile cu copii locuiesc în condiții mult mai bune decât cele din mediul rural. Astfel, în orașe 99,9% din gospodăriile cu copii dispuneau de apeduct, 99,6% – de sisteme de canalizare, 96,7% – de baie sau duș în locuință și 91,7% – de gaze din rețea. În schimb, la sate doar 87,8% din gospodăriile cu copii dispuneau de apeduct, 79,9% – de sisteme de canalizare, 64,3% – de baie sau duș în interior și doar 39,8% – de gaze din rețea.


Descarcă datele în format. xlsx

Conform opiniei gospodăriilor cu copii, circa 75 la sută din acestea considerau, că în anul 2023 nu au intervenit careva schimbări majore în nivelul de bunăstare al gospodăriilor, comparativ cu anul precedent, 3,2% au menționat că trăiesc mai bine, iar 21,5% considerau că situația s-a înrăutățit. Pentru necesitățile minime ale gospodăriei, conform aprecierilor respondenților cu copii, ar fi suficientă suma de 3423,3 lei lunar pe o persoană. Totodată, pentru un trai decent a fost menționat necesarul de 6381,0 lei în medie pe o persoană (vedeți anexa, tabelul 38).

Sărăcia copiilor în anul 2023 în creștere față de anul precedent

În condițiile în care, în anul 2023 rata sărăciei absolute (indicatorul ODD 1.2.1) a populației per ansamblu a constituit 31,6% fiind în creștere cu 0,5 puncte procentuale față de anul 2022, copiii sunt săraci în proporție de 30,2% (+1,8 puncte procentuale față de anul precedent).

Situația copiilor diferă semnificativ în funcție de mediul de reședință al copilului. Copiii din mediul rural sunt expuși unui risc de sărăcie mult mai mare decât copiii din urbe. Astfel, rata sărăciei absolute în rândul copiilor din mediul rural a constituit 44,6%, în anul 2023, față de 14,4% în cazul copiilor din mediul urban. Totodată, rata sărăciei copiilor din mediul urban s-a majorat cu 0,5 puncte procentuale față de anul precedent, în timp ce în mediul rural această majorare a constituit 4,1 puncte procentuale (vedeți anexa, tabelul 40).

Anexă:

Note:

1 Informația este prezentată fără datele raioanelor din partea stângă a Nistrului și mun. Bender, cu excepția datelor privind: i) infracțiunile înregistrate, care includ datele Comisariatelor de Poliţie din subordinea Ministerului Afacerilor Interne situate în mun. Bender, ii) învățământul primar și secundar general, care includ instituțiile de învățământ aflate pe acest teritoriu în subordinea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și iii) dizabilitatea primară, care includ și persoanele din partea stângă a Nistrului și mun. Bender, care s-au adresat la Consiliul Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă pentru determinarea dizabilității .
2 Datele cu privire la numărul populației copiilor, la 1 ianuarie 2024, sunt provizorii. Numărul populației, cât și indicatorii relativi dependenți de numărul populației sunt raportați la populația cu reședință obișnuită.
Reședința obișnuită este definită ca locul în care persoana a trăit preponderent în ultimele 12 luni indiferent de absențele temporare (în scopul recreării, vacanței, vizitelor la rude şi prieteni, afacerilor, tratamentului medical, pelerinajelor religioase etc.).
3 Datele privind numărul născuților-vii pentru anul 2023 sunt provizorii.
4 Noțiunea de copil aflat în situație de risc, violență și neglijare sunt utilizate în conformitate cu Legea 140/2013 privind protecția specială a copiilor aflați în situație de risc și a copiilor separați de părinți.

Informații relevante:

Eurostat

Direcția Statistică a ONU

30.05.2024

© 2024. Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova. Toate drepturile rezervate / Dezvoltat de Brand.md