Inflația lunară
Biroul Naţional de Statistică informează că, preţurile medii de consum în luna septembrie 2022 faţă de luna august 2022 au crescut cu 1,43% (față de 1,68% în perioada respectivă a anului 2021). Creșterea preţurilor medii de consum a fost determinată de majorarea preţurilor la produsele alimentare cu 1,74%, la mărfurile nealimentare cu 0,86% și la serviciile prestate populației cu 1,84% (Tabelul 1, Figurile 1 și 2).
În luna septembrie faţă de august curent, din produsele alimentare creșteri mai accentuate de preț au fost marcate la fructe – cu 9,2%, legume – cu 4,6% și zahăr – cu 4,4%. Totodată, în perioada de raport au fost înregistrate reduceri de preţ la ouă de găină – cu 2,4%.
La mărfurile nealimentare, în luna septembrie 2022 față de august 2022 au fost înregistrate creșterimaisemnificative de preț la încălțăminte și confecții – cu 2,3%, și, respectiv, cu 2,0%. Concomitent, în aceeași perioadă, au fost înregistrate reduceri de preț la carburanți – cu 3,3% (inclusiv la benzină – cu 6,3%).
Creșteri mai accentuate a prețurilor (tarifelor) la serviciile prestate populației în luna septembrie 2022 faţă de luna august 2022 au fost înregistrate la serviciile comunal - locative – cu 2,8% (în particular la serviciile de furnizare a gazelor naturale2 - cu 7,2%), generând creșterea prețurilor medii de consum cu peste 0,24%.
Inflația de la începutul anului
Prețurile medii de consum în luna septembrie 2022 comparativ cu luna decembrie 2021 (de la începutul anului curent) au crescut cu 24,69%, inclusiv la produse alimentare cu 24,98%, mărfuri nealimentare cu 17,57% și la servicii prestate populaţiei cu 34,97% (Tabelul 1).
Inflația anuală
Prețurile medii de consum în luna septembrie 2022 comparativ cu luna septembrie 2021 (în ultimele 12 luni) au crescut cu 33,97%, inclusiv la produse alimentare cu 37,12%, mărfuri nealimentare cu 22,42% și servicii prestate populaţiei cu 47,25% (Tabelul 1, Figurile 2 și 3). Urmare a descreșterii ratei lunare a inflației în septembrie anul curent comparativ cu rata lunară a inflației din septembrie 2021, rata anuală a inflației în septembrie 2022 s-a micșorat cu 0,32 puncte procentuale față de nivelul înregistrat în august 2022 comparativ cu august 2021 (34,29%).
Tabelul 1. Rata inflaţiei în luna septembrie 20223
Mărfuri şi servicii | Coeficientul de ponderare | Septembrie 2022, în % faţă de: | Septembrie 2022 față de august | ||
august | decembrie | septembrie | |||
Total | 10 000 | 1,43 | 24,69 | 33,97 | 1,43 |
Produse alimentare | 3 634 | 1,74 | 24,98 | 37,12 | 0,63 |
Pâine | 194 | 1,29 | 26,27 | 37,81 | 0,02 |
Legume5 | 377 | 4,62 | 19,13 | 63,53 | 0,17 |
Fructe6 | 274 | 9,15 | 56,60 | 60,41 | 0,25 |
Carne, preparate şi conserve din carne | 752 | 0,61 | 19,96 | 24,51 | 0,05 |
Lapte şi produse lactate | 463 | 0,58 | 15,29 | 24,91 | 0,03 |
Zahăr | 51 | 4,42 | 39,78 | 50,13 | 0,02 |
Ouă | 53 | -2,38 | 30,19 | 57,80 | -0,01 |
Ulei vegetal | 49 | 0,24 | 10,34 | 17,05 | 0,00 |
Mărfuri nealimentare | 3 785 | 0,86 | 17,57 | 22,42 | 0,32 |
Confecții | 447 | 2,02 | 9,39 | 14,43 | 0,09 |
Încălțăminte | 245 | 2,33 | 11,44 | 17,06 | 0,06 |
Medicamente | 336 | 0,63 | 8,29 | 9,83 | 0,02 |
Combustibili și carburanți7 | 577 | -2,79 | 38,39 | 48,21 | -0,16 |
Materiale de construcţie | 135 | 0,91 | 23,82 | 28,69 | 0,01 |
Servicii | 2 581 | 1,84 | 34,97 | 47,25 | 0,48 |
Servicii comunal-locative | 860 | 2,83 | 69,02 | 104,58 | 0,24 |
- apă potabilă şi canalizare | 103 | 0,00 | 0,60 | 0,60 | 0,00 |
- energie electrică | 328 | 0,00 | 59,80 | 59,80 | 0,00 |
- gaze naturale prin reţea8 | 185 | 7,18 | 172,72 | 395,47 | 0,13 |
- încălzire centralizată8 | 97 | 0,00 | 54,11 | 92,03 | 0,00 |
Transportul de pasageri | 275 | 0,20 | 56,47 | 64,58 | 0,01 |
Alimentaţia publică | 320 | 1,92 | 21,52 | 28,17 | 0,06 |
Datele tabelului în format .xlsx
Expunerea grafică a gradului de influență a modificării preţurilor medii pe principalele grupe de mărfuri și servicii asupra creșterii IPC în luna septembrie 2022 faţă de luna august 2022 este prezentată în Figura 1.
Datele graficului în format .xlsx
Dinamica Indicilor Preţurilor de Consum lunari și anuali este prezentată în Figura 2.
Datele graficului în format .xlsx
Expunerea grafică a IPC lunari, pe grupe majore, înregistrați în perioada ianuarie 2021 – septembrie 2022, calculați față de luna respectivă a anului precedent este prezentată în Figura 3.
Datele graficului în format .xlsx
Datele privind IPC pentru mărfuri și servicii, la nivel de diviziuni, în corespundere cu clasificatorul internațional COICOP9, sunt prezentate în Tabelul 2.
Tabelul 2. IPC în septembrie 2022, pe diviziuni de mărfuri și servicii, conform clasificatorului COICOP10
Diviziunea | Denumirea | Coeficientul de ponderare | Septembrie 2022, în % faţă de: | Septembrie2022 față de august 2022: | ||
august | decembrie 2021 | septembrie 2021 | ||||
| Total IPC | 10000 | 101,43 | 124,69 | 133,97 | 1,43 |
01 | Produse alimentare și băuturi nealcoolice | 3492 | 101,79 | 125,51 | 138,05 | 0,62 |
02 | Băuturi alcoolice și tutun | 330 | 100,83 | 113,77 | 115,63 | 0,03 |
03 | Îmbrăcăminte și încălțăminte | 888 | 101,91 | 109,59 | 114,60 | 0,17 |
04 | Locuință, apă, electricitate, gaze și alți combustibili | 1255 | 101,67 | 158,66 | 187,16 | 0,21 |
05 | Articole de mobilier, echipamente de uz casnic și întreținerea curentă a locuinței | 792 | 101,99 | 116,49 | 121,10 | 0,16 |
06 | Sănătate | 614 | 100,60 | 107,97 | 109,91 | 0,04 |
07 | Transport11 | 986 | 98,99 | 135,95 | 140,99 | -0,10 |
08 | 501 | 100,37 | 105,35 | 107,79 | 0,02 | |
09 | Recreere și cultură | 288 | 100,66 | 116,53 | 119,90 | 0,02 |
10 | Educație | 111 | 107,90 | 118,56 | 118,69 | 0,09 |
11 | Restaurante și hoteluri | 329 | 101,95 | 121,51 | 128,27 | 0,06 |
12 | Diverse produse și servicii | 413 | 102,84 | 114,45 | 116,67 | 0,12 |
Datele tabelului în format .xlsx
Indicii parțiali
Indicii parțiali, calculați prin excluderea din IPC a anumitor componente, sunt prezentați în Tabelul 3.
Tabelul 3. Indicii parţiali13 ai prețurilor de consum în septembrie 2022
Denumirea indicatorilor | Septembrie 2022, în % faţă de: | ||
august | decembrie 2021 | septembrie | |
Total IPC | 101,43 | 124,69 | 133,97 |
Total IPC, exclusiv produse alimentare şi băuturi, combustibili și carburanți, produse şi servicii cu preţuri reglementate | 101,80 | 115,10 | 119,46 |
Total IPC, exclusiv produse alimentare şi băuturi | 101,26 | 124,49 | 132,15 |
Total IPC, exclusiv produse şi servicii cu preţuri reglementate | 101,46 | 120,98 | 128,95 |
Total IPC,,exclusiv combustibili și carburanți | 101,69 | 123,82 | 133,05 |
Indicele preţurilor la produse alimentare şi băuturi | 101,74 | 124,98 | 137,12 |
Indicele preţurilor la produse şi servicii reglementate | 101,31 | 143,71 | 160,29 |
Indicele preţurilor la combustibili și carburanți | 97,21 | 138,39 | 148,21 |
Indicele preţurilor la produse alimentare şi băuturi, combustibili și carburanți, produse şi servicii cu preţuri reglementate | 101,17 | 131,68 | 144,90 |
Datele tabelului în format .xlsx
IPC în profil teritorial
Datele privind IPC în profil teritorial pentru lunile ianuarie-septembrie 2022 față de luna precedentă și luna corespunzătoare a anului precedent sunt prezentate în Tabelul 4.
Tabelul 4. IPC lunari, în ianuarie-septembrie 2022, pe regiuni statistice
Luna | În % faţă de luna precedentă | În % faţă de luna corespunzătoare a anului precedent | ||||||||
Total IPC | Nord | Centru | Sud | Chişinău | Total IPC | Nord | Centru | Sud | Chişinău | |
Ianuarie | 102,77 | 102,84 | 102,76 | 103,21 | 102,58 | 116,56 | 117,50 | 116,48 | 118,99 | 115,22 |
Februarie | 102,07 | 101,62 | 102,16 | 101,98 | 102,32 | 118,52 | 118,97 | 118,37 | 121,11 | 117,48 |
Martie | 104,06 | 104,33 | 104,57 | 104,09 | 103,55 | 122,16 | 122,99 | 122,64 | 124,79 | 120,46 |
Aprilie | 105,56 | 105,10 | 104,89 | 106,71 | 105,90 | 127,07 | 127,36 | 126,77 | 131,08 | 125,75 |
Mai | 102,04 | 102,23 | 101,77 | 102,24 | 102,04 | 129,05 | 129,46 | 128,31 | 132,96 | 127,97 |
Iunie | 102,21 | 102,67 | 101,88 | 102,64 | 102,00 | 131,83 | 132,71 | 130,22 | 136,63 | 130,75 |
Iulie | 101,39 | 101,39 | 100,43 | 101,10 | 102,13 | 133,55 | 133,95 | 130,75 | 138,70 | 133,44 |
August | 100,89 | 100,72 | 100,73 | 101,56 | 100,87 | 134,29 | 134,34 | 131,58 | 140,83 | 133,89 |
Septembrie | 101,43 | 101,31 | 101,14 | 101,38 | 101,72 | 133,97 | 133,93 | 130,87 | 139,74 | 134,13 |
Datele tabelului în format .xlsx
Comparații internaționale privind inflația lunară
Datele preliminare disponibile14 privind rata lunară a inflației pentru luna septembrie a.c. în unele țări din regiune sunt prezentate în Figura 4.
Datele graficului în format .xlsx
Astfel, inflația în luna septembrie față de luna august a.c. în Republica Moldova (1,4%) a fost sub nivelul inflației înregistrate în Turcia (3,1%), Țările de Jos (2,4%), Germania (1,9%), Polonia, Austria și Macedonia (1,6%), depășind totodată nivelul inflației marcate în alte țări analizate: Portugalia (1,2%), Belgia (1,0%), Estonia, Italia și Luxemburg (0,3%).
Anexe:
Note:
1 Informaţia este prezentată fără datele raioanelor din partea stângă a Nistrului şi mun. Bender.2 Noile tarife reglementate de furnizare a gazelor naturale au intrat în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova (nr.257-263 din 12 august 2022). Respectiv, la calcularea indicelui de preț la gazul natural în lunile august și septembrie s-a ținut cont de numărul de zile la furnizarea gazelor naturale conform tarifelor vechi și noi.3 Tabelul 1 include informația privind rata inflației pe 3 grupe majore de mărfuri și servicii, precum și pe unele grupe reprezentative, agregate conform clasificării naționale utilizate pentru calcularea IPC:
- grupa majoră ”Produse alimentare” include produse de morărit și panificație, carne, preparate și conserve din carne, pește și conserve din pește, lapte și produse lactate, ouă, grasimi, fructe proaspete, alte frucete și conserve, legume, cartofi, dulciuri și mirodenii, băuturi nealcoolice, băuturi alcoolice.
- grupa majoră ”Mărfuri nealimentare” include țigări, țesături, confecții, tricotaj, încălțăminte, mobilă, mijloace de transport și piese auto, ediții tipărite, combustibili și carburanți, alte mărfuri.
- grupa majoră ”Servicii” include educație și învățământ, servicii comunal-locative, alimentație publică, sănătate, servicii de reparare auto, servicii de transport, alte servicii.
Informația comparativă privind rata inflaţiei în septembrie 2021 si septembrie 2022 este prezentată în Tabelul A1 din anexă.4 În conformitate cu Metodologia de calcul a Indicelui Prețurilor de Consum, coeficienţii de ponderare se calculează în baza structurii cheltuielilor băneşti ale populaţiei, conform datelor cercetării bugetelor gospodăriilor casnice (CBGC), ajustaţi la consumul final al gospodăriilor populaţiei conform calculelor Conturilor Naţionale (ved. metadatele de referinţă). Conform modificărilor operate în metodologia sus menționată prin ordinul BNS nr. 53 din 31 decembrie 2021, pentru calcularea IPC în anul 2022 vor fi menținute ponderile de cheltuieli care au fost utilizate pentru elaborarea IPC în anul 2021 (bazate pe ponderile de cheltuieli din anul 2019). Ținând cont de impactul pandemiei Covid 19 asupra situației social-economice din țară în anul 2020, ponderile de cheltuieli din anul 2020 nu pot fi considerate reprezentative.5 Poziția „legume” (în Tabelul1) include legume proaspete, congelate, boboase în stadiul de maturitate biologică, conserve și subproduse din legume și nu include cartofi.6 Poziția „fructe” (în Tabelul1) include struguri, alte fructe proaspete și nu include: fructe și pomușoare congelate, uscate, nuci, miezuri de fructe și semințe comestibile.7 Poziția „combustibili și carburanți” (în Tabelul1) include gaze lichefiate, combustibili solizi (cărbune de pământ, lemne, brichete, peleți etc.), motorină, benzină, alte tipuri de combustibili pentru vehicule particulare, lubrifianți.8 Conform metodologiei de calcul a IPC, la calcularea IPC pentru noiembrie 2021- martie 2022 s-a ținut cont de compensarea diferenței de preț acordate de către Guvern în perioada rece a anului.9 COICOP - Clasificarea Consumului Individual pe Destinații (Classification of Individual Consumption According to Purpose - COICOP). Secțiunea A ”Cheltuielile de consum individual pe destinații” (diviziunile 1-12) începând cu ianuarie 2021 a fost armonizată la nivelul categoriei (5 cifre) cu Clasificarea Europeană a Consumului Individual pe Destinații (ECOICOP 2013).10 Tabelul 2 include informația privind coeficienții de ponderare și IPC pe 12 diviziuni COICOP: Informație mai detaliată privind IPC, pe clase de mărfuri și servicii COICOP, este prezentată în anexă (ved. Tabelul A2) la comunicatul de presă.11 Diviziunea „Transport” (în Tabelul 2) include serviciile de transport de pasageri, procurarea de vehicule, piese de schimb și accesorii, precum și carburanți.12 Diviziunea „Telecomunicație” (în Tabelul 2), pe lângă serviciile de telecomunicații, include și echipamentele de telefonie.13 Calcularea indicilor parţiali se elaborează în conformitate cu Metodologia privind calculul indicelui inflației de bază, aprobată prin ordinul comun al Băncii Naţionale a Moldovei şi Biroului Naţional de Statistică nr. 117-07-2203/43 din 30 decembrie 2009, cu modificările și completările ulterioare.14 Sursa datelor referitor la rata inflației în alte state.
Precizări metodologice:
Informații relevante:
- Banca de date statistice / Statistica economica / Preturi / Indicii preturilor de consum
- Calculatorul Indicelui Prețurilor de Consum
- Metadate de referinţă / Indicele preţurilor de consum
- Concepte şi definiţii / Indicele preţurilor de consum
- Calendarul de diseminare electronică a informațiilor statistice în anul 2022
Referințe utile, privind IPC în unele state:
Baza de date Eurostat:
Baza de date OECD:
Comitetul pentru Statistică al CSI (CISSTAT):