La data de 10 octombrie curent a avut loc întrunirea membrilor Consiliului sectorial al asistenței externe (CSAE) în domeniul statisticii oficiale. Tematica discuțiilor a vizat evaluarea necesităților de asistență externă pentru dezvoltarea Sistemului Statistic Național (SSN) în următoarea perioadă, precum și prezentarea progresului în dezvoltarea sectorului statisticii oficiale, în special a acțiunilor care au beneficiat de sprijinul partenerilor externi.
În debutul ședinței directorul general al BNS, Oleg Cara, președinte al Consiliului sectorial, a mulțumit partenerilor de dezvoltare pentru sprijinul acordat dezvoltării statisticii naționale și pentru interesul manifestat constant față de activitatea desfășurată de BNS, dar și SSN în general. Directorul general al BNS și-a exprimat convingerea că în procesul de reformare a sistemului statistic național după rigorile internaționale și a celor europene, cooperarea cu partenerii de dezvoltare este esențială și de o necesitate absolută, manifestându-și speranța că această colaborare va continua.
Prezent la întrunire, Simon Springett, coordonator rezident al Organizației Națiunilor Unite (ONU) în Republica Moldova, copreședinte al CSAE, a vorbit despre importanța datelor statistice pentru elaborarea strategiilor și necesitatea racordării la standardele internaționale și la cele mai bune practici în domeniu, apreciind progresele marcate de BNS în vederea asigurării utilizatorilor interni și externi cu statistici fiabile, comparabile la nivel mondial.
La rândul lor reprezentanții partenerilor de dezvoltare participanți la ședința CSAE și-au exprimat fidelitatea în susținerea procesului de îmbunătățire a statisticilor oficiale.
În cadrul ședinței au fost trecute în revistă principalele rezultate obținute în ultimii ani, în cadrul proiectelor de asistență tehnică în domeniul statisticii implementate cu suportul financiar al Uniunii Europene, Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC), Fondului Monetar Internațional (FMI), Băncii Mondiale, Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Fondului Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), Entității Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women), Organizației pentru Alimentație și Agricultură (FAO) a ONU, Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), Guvernului României, Guvernului Indiei etc.
De asemenea, au fost prezentate prioritățile și necesitățile de asistență tehnică privind implementarea Programului de Dezvoltare a Sistemului Statistic Național (PD SSN) 2023-2026. De menționat că acțiunile care se regăsesc în PD SSN vor susține eforturile Guvernului în implementarea, monitorizarea continuă și evaluarea intermediară și finală a impactului Strategiei Naționale de Dezvoltare „Moldova Europeană 2030”, precum și a implementării Agendei Globale de Dezvoltare Durabilă, dar și a politicilor sectoriale.
Un alt subiect al discuțiilor a fost pregătirea pentru Recensământul Populației și Locuințelor (RPL) 2024. Au fost trecute în revistă principalele realizări în acest scop, un rezultat semnificativ în procesul de pregătire fiind desfășurarea Recensământului de probă al populației și locuințelor care a avut loc în perioada 28 august-10 octombrie 2023, pentru care BNS a primit susținerea partenerilor în cadrul proiectului „Sprijin pentru Biroul Național de Statistică în desfășurarea Recensământului populației și locuințelor din 2024”, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Fondul ONU pentru Populație (UNFPA).
De asemenea, au fost menționate o serie de acțiuni anterioare care au primit sprijinul partenerilor de dezvoltare, printre care cele mai semnificative fiind asistența tehnică în evaluarea inițială de surse administrative relevante pentru scopurile recensământului, aprobarea cadrului legal pentru dezvoltarea sistemului informațional de recensământ, realizarea auditului intern al conformității și securității prelucrării datelor cu caracter personal, dotarea parțială cu echipamente moderne de colectare a datelor în teren, inclusiv pentru crearea bazei de date georeferențiate referitor la clădiri și locuințe cu utilizarea unei aplicații online care a fost adaptată necesităților BNS cu suportul Uniunii Europene.
Membrii CSAE s-au expus asupra necesităților de asistență tehnică pentru implementarea PD SSN și a RPL.
Notă: Consiliul sectorial al asistenței externe în domeniul statisticii oficiale este un organ consultativ, fără statut de persoană juridică, creat în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 377/2018 privind „Reglementarea cadrului instituțional și mecanismul de coordonare și management al asistenței externe”, în baza principiului de parteneriat între Biroul Național de Statistică, în calitate de coordonator al Sistemului Statistic Național, partenerii externi de dezvoltare activi în sector, autoritatea națională de coordonare a asistenței externe, alte instituții naționale relevante. Consiliul are drept scop eficientizarea valorificării asistenței externe, prin facilitarea comunicării şi participarea tuturor părților interesate în procesul de luare a deciziilor privind programarea și monitorizarea proiectelor și programelor de asistență externă acordate domeniului statisticii oficiale.
Regulamentul CSAE, componența acestuia și alte detalii pot fi accesate pe site-ul BNS, rubrica Cooperare internațională / Consiliul sectorial al asistenței externe în domeniul statisticii oficiale.
Prezentări:
Pregătirea pentru Recensământul Populației și al Locuințelor 2024 (eng)