RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 14.11.2019
Prima / Comunicate de presă / Produsul intern brut în Republica Moldova în ianuarie-martie 2013
Produsul intern brut în Republica Moldova în ianuarie-martie 2013
17.06.2013
Versiune tipar

Produsul intern brut în Republica Moldova în ianuarie-martie 2013*

Biroul Naţional de Statistică informează că, în ianuarie-martie 2013 produsul intern brut a constituit în valoare nominală 19673 mil. lei, preţuri curente de piaţă, fiind în creştere - în termeni reali (preţurile medii ale anului 2012) - cu 3,5% faţă de ianuarie-martie 2012 (vezi anexa nr.1).

Valoarea adăugată brută produsă în sectorul de bunuri s-a majorat cu 2,2% în raport cu perioada similară a anului trecut, influenţînd pozitiv (+0,4%) evoluţia produsului intern brut. Valoarea adăugată brută produsă în agricultură, economia vînatului, silvicultură, pescuit, piscicultură şi industrie a depăşit realizările perioadei respective a anului precedent respectiv cu 2,3% şi 2,2%.

Contribuţia sectorului de bunuri la formarea produsului intern brut a constituit, în perioada de referinţă, 19,2%.

Valoarea adăugată brută produsă în sectorul de servicii s-a majorat comparativ cu perioada analogică a anului precedent cu 2,8%, contribuind la sporirea produsului intern brut cu 1,9%. Construcţiile au înregistrat cea mai mare creştere a volumului de activitate (+10,5%), urmate de comerţ cu ridicata şi cu amănuntul (+3,5%), alte activităţi de servicii (+2,3%), transporturi şi comunicaţii (+1,8%). Din „alte activităţi de servicii” majorări considerabile s-au produs pentru alte activităţi de servicii colective, sociale, personale şi servicii acordate gospodăriilor particulare de către personalul angajat (+12,2%), tranzacţii imobiliare, închirieri şi activităţi de servicii prestate întreprinderilor (+6,6%), hoteluri şi restaurante (+3,0%). Creşteri uşoare ale volumului de activitate s-au mai înregistrat în sănătate şi asistenţă socială (+0,9%) şi în activităţi financiare (+0,7%). Reduceri ale valorii adăugate brute s-au înregistrat în învăţământ (- 2,9%) şi administraţia publică (-1,8%) (vezi anexa nr.2).

Contribuţia sectorului de servicii la formarea produsului intern brut a constituit, în perioada de referinţă, 65,1%.

Volumul impozitelor pe produse colectat la Bugetul Public Naţional s-a majorat cu 5,3% în raport cu perioada similară a anului anterior, influenţînd pozitiv (+ 0,9%) evoluţia produsului intern brut. În perioada de referinţă volumul impozitelor pe produse a contribuit la formarea produsului intern brut cu 18,0%.

Consumul final a fost în creştere cu 2,6% în raport cu perioada respectivă a anului precedent, influenţînd pozitiv (+ 3,2%) sporul produsului intern brut. Creşterea a fost condiţionată de majorarea cu 3,7% a consumului final al gospodăriilor populaţiei. Formarea brută de capital fix a depăşit cu 6,6% realizările perioadei respective a anului precedent, contribuind în perioada de referinţă cu 21,4% la formarea produsului intern brut. Exportul şi importul de bunuri şi servicii s-au majorat respectiv cu 9,4% şi 4,0% faţă de perioada respectivă a anului precedent.

Anexe:

Notă:

* Informaţia este prezentată fără datele raioanelor din partea stîngă a Nistrului şi mun. Bender.

Persoana de contact:
Valentina Gîdilica
şef al direcţiei conturi naţionale şi sinteze macroeconomice
Tel. 0 22 73 75 57 / 40 30 90

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  e-Raportare  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  / Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
45430 vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2019 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran