RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 17.10.2019
Prima /
Populaţia
Versiune tipar
 

Populația și structura demografică

Populația cu reședință obișnuită – numărul persoanelor care au locuit preponderent în ultimele 12 luni pe teritoriul Republicii Moldova indiferent de absențele temporare ((în scopul recreării, vacanţei, vizitelor la rude şi prieteni, afacerilor, tratamentului medical, pelerinajelor religioase etc.).

Estimarea numărului populației cu reședință obișnuită are la bază populația cu reședință obișnuită corectată de la Recensământul Populației și al Locuințelor (RPL) din anul 2014, la care s-a adăugat nașterile și s-au scăzut decesele (sporul natural), precum și s-a inclus sporul migrator (migrația netă).

Reședință obișnuită este definită ca locul în care persoana a trăit preponderent în ultimele 12 luni indiferent de absenţele temporare (în scopul recreării, vacanţei, vizitelor la rude şi prieteni, afacerilor, tratamentului medical, pelerinajelor religioase etc.).

Populație stabilă – numărul persoanelor care au domiciliul stabil pe teritoriul respectiv, inclusiv persoanele absente temporar.

Numărul populației prezente pentru anii intercenzitari se determină în baza rezultatelor ultimului recensământ și a datelor referitoare la mișcarea naturală și migratorie dintre data recensământului și anul de referință. Totodată se ia în considerație schimbarea numărului populației în urma reorganizării teritorial-administrative.

Numărul mediu anual al populației stabile – media aritmetică a numărului populației stabile la începutul anului de referință și la începutul anului viitor.

Numărul mediu anual al populației prezente – media aritmetică a numărului populației prezente la începutul anului de referință și la începutul anului viitor.

Indicatorii demografici enumerați mai jos începând cu 2014 se calculează în baza populației cu reședință obișnuită.

Coeficientul îmbătrânirii populației – numărul persoanelor în vârstă de 60 ani și peste la 100 locuitori.

Indicele sarcinii demografice – numărul persoanelor în vârstă inaptă de muncă la 100 persoane în vârstă aptă de muncă.

Rata totală de dependență demografică reprezintă numărul de copii în vârsta de sub 15 și persoanelor vârstnice (în vârstă de 60 și peste) la 100 de persoane cu vârste între 15-59, la începutul anului de referință.

Rata de dependență a persoanelor tinere – raportul dintre tineri și persoanele de vârste 15-59 ani la începutul anului de referință.

Rata de dependență a persoanelor vârstnice – raportul dintre vârstnici și persoanele de vârste 15-59 ani la începutul anului de referință.

Speranța de viață – este o estimare a numărului mediu de ani pe care o persoană i-ar trăi, dacă ratele de mortalitate specifice pe vârste ale unui an de referință ar rămâne neschimbate pe parcursul întregii sale vieți.

Speranța de viață la naștere – numărul de ani pe care-i vor trăi în medie cei născuți în perioada respectivă, dacă în decursul vieții lor nivelul mortalității la fiecare vârstă va rămâne același, cum a fost în anul nașterii. Începând cu 2014 se calculează în baza populației cu reședință obișnuită.
 
Mişcarea naturală a populaţiei

Născut-viu este produsul concepției, expulzat sau extras complet din corpul mamei a fătului la termen de 22 de săptămâni încheiate de gestaţie şi/ sau cu masa copilului de la 500 grame și mai mult, care respiră sau prezintă alte semne de viață(respirație, activitate cardiacă, pulsații ale cordonului ombilical sau contracții musculare dependente de voință). Până în anul 2007 născutul-viu era definit ca expulsia totală sau extragerea din organismul mamei a fătului independent de durata sarcinii.

Rangul născutului-viu se referă la ordinea numerică a unui născut-viu în raport cu numărul total de născuți-vii al mamei.

Decedat este persoana căreia i-au încetat definitiv funcțiile vitale după trecerea unui timp oarecare de la naștere.

Căsătorie este uniunea dintre un bărbat și o femeie, încheiată în concordanță cu legislația țării.

Divorț este desfacerea unei căsătorii încheiate legal, printr-o hotărâre definitivă a organelor judecătorești.

Ratele/indicatorii demografici enumerați mai jos începând cu 2014 se calculează în baza populației cu reședință obișnuită.

Rata de mortalitate infantilă indică numărul copiilor decedați în vârsta sub un an la 1000 de născuți-vii într-un an de referință.

Rata totală de fertilitate – numărul mediu de copii născuți de o femeie pe parcursul vieții sale fertile, în condițiile fertilității anului respectiv.

Rata brută de reproducere – numărul mediu de fete pe care l-ar naște o femeie, care nu ar fi supusă riscului mortalității, în cursul vieții sale fertile, în condițiile fertilității anului respectiv.

Rata specifică de mortalitate pe vârste – este frecvența deceselor pe vârste la 1000 persoane de vârsta respectivă.

Ratele mortalității standardizate – ratele ajustate înlătură efectul structurii diferite a populației ceea ce permite comparații valide între două sau mai multe populații.

Spor natural - reprezintă diferența dintre numărul de născuți-vii și numărul decedaților pe parcursul anului.

Sporul natural pozitiv (creșterea) – numărul născuților-vii depășește numărul decedaților.

Sporul natural negativ (scăderea) – numărul decedaților depășește numărul născuților-vii.

Mişcarea migratorie a populaţiei

Migrație – permutarea teritorială a persoanelor, însoțită de schimbarea locului de trai. Permutarea în cadrul țării este migrație internă, iar în afara acesteia  - migrație internațională.

Începând cu 2014 mișcarea migratorie internațională se calculează în baza datelor Inspectoratului General al Poliției de Frontieră privind traversările frontierei de stat de către persoanele fizice.

Imigrant se consideră persoana care a intrat în Republica Moldova și a locuit în țară cel puțin 9 luni cumulativ în următoarele 12 luni după ce a locuit în străinătate cel puțin 9 luni în precedentele 12 luni.

Emigrant este persoana care a ieșit din țară, a locuit în străinătate cel puțin 9 luni cumulativ în următoarele 12 luni, trăind în RM cel puțin 9 luni în precedentele 12 luni.

Repatriat – cetățeanul Republicii Moldova și/sau persoana care s-a născut în Republica Moldova și urmașii acesteia, precum și persoana care anterior a locuit permanent pe teritoriul țării cel puțin 10 ani și are dreptul să se stabilească cu domiciliul permanent pe teritoriul Republicii Moldova în condițiile legii.

Spor migratoriu/migrația netă – reprezintă diferența dintre numărul de imigranți și cel al emigranților.
 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  e-Raportare  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  / Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
25887 vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2019 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran