Activitatea industriei în luna mai 20261,2,3
Biroul Național de Statistică informează că, producția industrială (serie brută):
în luna mai 2026 comparativ cu luna mai 2025 s-a majorat cu 8,2%;
în ianuarie-mai 2026 (cumulativ de la începutul anului curent) comparativ cu ianuarie-mai 2025 s-a majorat cu 7,2%.
Majorarea producției (serie brută) în mai 2026 față de luna mai 2025 (cu 8,2%) a fost determinată de creșterea volumului acesteia în industria extractivă (+22,4%), în industria prelucrătoare (+7,6%) și la producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (+11,0%), generând majorarea producției pe total industrie respectiv cu 0,7%, cu 7,0% și cu 0,5% (ved. Figura 1 și Tabelul 1).
În luna mai 2026, producția industrială ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate s-a majorat cu 9,5% față de luna mai 2025, ca efect al creșterii producției în industria extractivă (+20,8%), în industria prelucrătoare (+9,9%) și la producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (+9,3%).
Figura 1. Evoluția lunară a indicilor producției industriale în ianuarie 2025 – mai 2026
(luna corespunzătoare a anului precedent=100)

Descarcă datele în format .xlsx
Evoluția producției industriale în mai 2016 – mai 2026 față de anul de bază (media anului 2021) este prezentată în Figura 2.
Figura 2. Evoluția indicilor producției industriale în mai 2016 – mai 2026
(media anului 2021=100)

Descarcă datele în format .xlsx
În ianuarie-mai 2026, comparativ cu ianuarie-mai 2025 producția industrială (serie brută) s-a majorat cu 7,2%. Majorarea producției a fost generată de creșterea producției în industria prelucrătoare (+6,3%) și la producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (+13,9%). Totodată, s-a înregistrat descreștere în industria extractivă (-0,3%).
Producția industrială, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în ianuarie-mai 2026 comparativ cu ianuarie-mai 2025 s-a majorat cu 9,5%, ca rezultat al creșterii producției în industria prelucrătoare (+10,2%) și la producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (+12,2%). Totodată, s-a înregistrat descreștere în industria extractivă (-3,0%) (ved. Tabelul 1).
Tabelul 1. Indicii producției industriale, la nivel de secțiuni CAEM-24, %
Secțiuni CAEM-24 | Serie brută/ajustată* | Mai 2026 față de mai 2025 | Ianuarie-mai 2026 față de ianuarie-mai 2025 |
TOTAL | B | 108,2 | 107,2 |
S | 109,5 | 109,5 | |
Industria extractivă | B | 122,4 | 99,7 |
S | 120,8 | 97,0 | |
Industria prelucrătoare | B | 107,6 | 106,3 |
S | 109,9 | 110,2 | |
Producția și furnizarea de energie electrică | B | 111,0 | 113,9 |
S | 109,3 | 112,2 |
*Notă: B=serie brută; S=serie ajustată în funcție de zile lucrătoare și de sezonalitate
Descarcă datele în format .xlsx
Anexă:
Note:
1 Informația este prezentată fără datele raioanelor din partea stângă a Nistrului și mun. Bender.
2 Datele sunt elaborate pe baza estimărilor preliminare, realizate pe cercul de entități cu genul principal de activitate ,,Industrie”, cuprinse în cercetarea lunară, în care întreprinderile cu 4-19 angajați sunt cercetate pe bază de sondaj, iar cele cu 20 angajați și mai mult – exhaustiv.
3 Indicii producției industriale sunt provizorii și pot fi rectificați în luna următoare conform precizărilor parvenite de la întreprinderi.
4 CAEM-2 – Clasificatorul Activităților din Economia Moldovei.
Precizări metodologice:
Informații relevante:
Referințe utile privind evoluția Indicelui Producției Industriale în unele state ale lumii:
- Galina ErmurachiȘefă direcție
Direcţia statistica industriei și energeticii
- Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER