Calitatea în statistică

Politica de Calitate a Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova

Sarcina principală a Biroului Național de Statistică (BNS) este de a prezenta informație credibilă, punctuală și obiectivă privind situația economică, demografică, socială și de mediu în Republica Moldova.

Conform Legii Nr. 93/2017 cu privire la statistica oficială, Capitolul VIII, articolele 21-22, BNS îşi asumă angajamentul pentru evaluarea şi îmbunătăţirea continuă a calităţii statisticii oficiale: periodic și sistematic sunt identificate punctele forte și punctele slabe, precum și riscurile aferente pe care le luăm în considerare în mod corespunzător prin dezvoltarea continuă a cadrului de calitate.

Politica de Calitate vine să susțină implementarea Strategiei de Dezvoltare a Sistemului Statistic Național 2023-2030 și include principiile, respectarea cărora garantează faptul că, statistica oficială corespunde cerințelor din Codul de Practici al Statisticilor Europene și din principiile fundamentale ale statisticii oficiale.

Mediul instituțional

Eficiența și credibilitatea produselor statistice este influențată de factorii organizaționali și instituționali. Mediul instituțional este caracterizat de independența profesională și instituțională, coordonare și cooperare, mandatul legal pentru colectarea datelor și accesul la date, adecvarea resurselor, angajamentul privind calitatea, confidențialitatea statistică și protecția datelor, imparțialitate și obiectivitate.

Procese statistice

În procesul de producție a statisticii, BNS respectă standardele europene și alte standarde internaționale și bune practici. Procesul de producție este susținut de metodologie solidă, proceduri statistice adecvate, sarcină neexcesivă pentru respondenți, rentabilitate.

Rezultatele statistice

Statisticile publicate corespund standardelor de calitate și servesc necesităților autorităților publice centrale și locale din Republica Moldova, organizațiilor internaționale și europene, instituțiilor de cercetare, agenților economici și publicului larg. Producția statistică este caracterizată prin relevanță, acuratețe și fiabilitate, promptitudine și punctualitate, coerență și comparabilitate, accesibilitate și claritate.

Aprobată prin Ordinul directorului general al BNS nr. 52/a din 10 iulie 2017.

Documente aferente