BNS a găzduit o misiune FAO dedicată dezvoltării sistemului de statistică agricolă și armonizării cu standardele UE

În perioada 22 - 26 decembrie, Rasmiyya Alyeva, statisticiană la Oficiul Regional al Organizației pentru Alimentație și Agricultură (FAO) în Europa și Asia Centrală a desfășurat o misiune de lucru în Republica Moldova, în cadrul căreia a avut întrevederi cu conducerea Biroului Național de Statistică (BNS) și cu experții din Direcția generală statistica agriculturii și mediului. Scopul misiunii a fost de a sprijini autoritățile naționale în procesul de dezvoltare a sistemului de statistică agricolă al Republicii Moldova în corespundere cu standardele Uniunii Europene (UE).

O atenție deosebită în cadrul agendei misiunii a fost acordată efectuării Anchetei Integrate în Agricultură, desfășurată în statele UE în perioada intercenzitară, precum și a Recensământului general agricol (ultimul a fost realizat în anul 2011). Activitățile sunt realizate în comun cu Delegația UE în Republica Moldova, reprezentanții căreia au participat și la discuțiile din cadrul BNS.

În cadrul misiunii, părțile și-au exprimat interesul de a colabora în procesul de dezvoltare a sistemului de statistică agricolă al țării noastre. Reprezentanta FAO a declarat interesul de a contribui cu expertiză, cunoștințe și asistență tehnică la implementarea cu succes a activităților legate de Recensământul general agricol și Ancheta Integrată în Agricultură.

Pe parcursul misiunii au fost discutate mai multe subiecte importante precum revizuirea și evaluarea cadrului instituțional, juridic, financiar și tehnic actual pentru statisticile agricole, sursele de date disponibile, care ar putea servi drept cadru de referință pentru Recensământul general agricol și alte anchetele conexe etc.. În baza informațiilor acumulate de Rasmiyya Alyeva, va fi elaborat un proiect care va configura cadrul de oferire a unui sprijin concret pentru BNS din partea FAO și UE la consolidarea sistemului statistic național în domeniul agriculturii.


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER