BNS a participat la cea de-a 12-a Conferință Europeană privind Calitatea în Statisticile Oficiale
În perioada 3–5 iunie 2026, delegația Biroului Național de Statistică (BNS), condusă de Directorul general, Oleg Cara, a participat la cea de-a 12-a Conferință Europeană privind Calitatea în Statisticile Oficiale (Q2026), desfășurată la Šibenik, Croația. Conferința a fost organizată de Eurostat și Biroul de Statistică al Croației, și reprezintă principalul forum european dedicat calității statisticilor oficiale.
Programul conferinței a fost axat pe consolidarea cadrului instituțional pentru managementul calității, noile tendințe și provocări privind asigurarea calității, precum și rolul calității în menținerea și consolidarea încrederii utilizatorilor în statisticile oficiale. Un accent deosebit a fost pus pe impactul inteligenței artificiale, utilizarea noilor surse de date și modernizarea proceselor statistice.
În cadrul conferinței, Oleg Cara a prezentat experiența Republicii Moldova în dezvoltarea sistemului de management al calității și promovarea culturii calității prin intermediul instrumentului de evaluare aplicat, de regulă, în statele Uniunii Europene (UE), numit Peer Review. Acest instrument de evaluare este desfășurat în scopul examinării gradului de corespundere a statisticilor naționale la standardele Sistemului Statistic European. În cadrul exercițiului de Peer Review a Sistemului Statistic Național (SSN) al Republicii Moldova, realizat de Biroul de Statistică al Uniunii Europene, Eurostat, o misiune constituită dintr-o echipă de experți internaționali, cu o bogată experiență în domeniul statisticii europene, a fost desfășurată în luna februarie curent la Chișinău. Exercițiul a inclus diverse etape în cadrul cărora a fost evaluat gradul de aliniere al SSN la cerințele Codului de Bune Practici al Statisticilor Europene. Recomandările formulate de experții Eurostat, în prezent sunt în proces de implementare de către BNS și partenerii SSN în vederea alinierii în continuare a statisticii naționale la cerințele acquis-ului UE în domeniul statisticii.
Participarea la Conferință a oferit oportunitatea de a cunoaște și a analiza cele mai recente evoluții și bune practici europene în domeniul managementului calității, evaluărilor inter pares, guvernanței statistice și transformării digitale a producției statistice. Reprezentanții BNS au participat la dezbateri profesionale privind consolidarea încrederii publicului în statisticile oficiale, dezvoltarea culturii organizaționale orientate spre calitate și utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale în statistică.
În cadrul Conferinței, delegația BNS a avut întrevederi și discuții profesionale cu reprezentanți ai Eurostat, Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), Institutului Internațional de Statistică (ISI), precum și cu conducători și experți ai oficiilor naționale de statistică din Albania, Cehia, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Croația, Macedonia de Nord, Malta, Muntenegru, Portugalia, Slovenia, Suedia, Țările de Jos etc.
Participarea delegației Republicii Moldova la Q2026 a contribuit la promovarea experienței naționale în cadrul comunității statistice europene și internaționale, la consolidarea cooperării cu partenerii externi și la identificarea unor noi oportunități pentru dezvoltarea statisticii oficiale în conformitate cu standardele și bunele practici europene.
- Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER
