BNS îi salută pe noii membri ai echipei

Primele săptămâni într-o instituție nouă sunt o perioadă importantă de adaptare. Tocmai din acest motiv, potrivit practicii sale instituționale, la 1 octombrie 2026, conducerea Biroului Național de Statistică (BNS) a organizat o întâlnire cu cei nouă specialiști care s-au alăturat recent echipei.

 Noii angajați vor activa în domenii diverse: comunicare și diseminare, managementul calității, statistica nivelului de trai, tehnologii informaționale, resurse umane, piața muncii și cercetări în gospodării, în aparatul central și în centrele regionale pentru statistică Chișinău, Nord și Sud.

În cadrul discuției au fost abordate obiectivele instituției și principalele direcții de activitate, accentul fiind pus pe sarcinile BNS în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și rolul cheie pe care îl are în acest proces fiecare membru al echipei instituției. Directorul general al BNS, Oleg Cara, i-a felicitat pe noii colegi, încurajându-i să se implice activ în activitatea instituției, venind cu noi idei și perspective de abordare pentru a face ca BNS să-și realizeze integral sarcinile, dar luând în vedere noi oportunități asociate tehnologiilor noi și experienței diverse pe care le au profesioniștii,  fiecare colaborator contribuind la atingerea obiectivelor comune.

Un moment aparte al discuției a fost cel în care noii colegi au relatat despre sine, și-au împărtășit ideile privind instituția și așteptările sale ce țin de activitatea la BNS. Fiecare a povestit despre propriul parcurs, despre ce l-a adus la BNS și ce speră să realizeze aici, dar și despre aspectele care au presupus un efort mai mare de adaptare în primele clipe: procedurile interne, ritmul specific de muncă, noile sarcini de îndeplinit. La rândul lor, colegii mai cu experiență le-au împărtășit din experiența acumulată și le-au vorbit despre oportunitățile de dezvoltare profesională și a spiritului de echipă oferite la BNS.

Biroul Național de Statistică organizează cu regularitate astfel de întâlniri, menite să consolideze spiritul de echipă, prin dialog direct, atenție acordată angajaților și sprijin constant încă de la începutul parcursului profesional.

Totodată, instituția își reafirmă deschiderea față de persoanele interesate să contribuie la dezvoltarea societății prin intermediul statisticii oficiale. Detalii privind funcțiile vacante și procedurile de recrutare sunt disponibile pe pagina oficială a BNS, www.statistica.gov.md, la secțiunea „Funcții vacante”, sau pe platforma guvernamentală - cariere.gov.md.


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER