BNS participă la Conferința directorilor generali ai institutelor naționale de statistică din UE

În perioada 28–29 octombrie 2026, la Berna, Elveția, se desfășoară cea de-a 111-a ediție a Conferinței directorilor generali ai institutelor naționale de statistică (fr. Directeurs Généraux des Instituts Nationaux de Statistique - DGINS), din Sistemul Statistic European (SSE) organizată de Eurostat și Oficiul Federal de Statistică al Elveției. La eveniment a fost invitat și Biroul Național de Statistică (BNS), reprezentat de Oleg Cara, directorul general al Biroului. Evenimentul reunește conducători ai oficiilor naționale de statistică, reprezentanți ai Eurostat și ai organizațiilor internaționale.

Ediția din acest an este dedicată temei privind utilizarea inteligenței artificiale (IA) și redistribuirea responsabilă a datelor europene și a statisticilor oficiale. Agenda de lucru se concentrează pe adaptarea statisticii oficiale în era inteligenței artificiale prin dezvoltarea capacităților tehnice, stabilirea unui cadru juridic și etic pentru utilizarea responsabilă a datelor și intensificarea cooperării europene. Scopul discuțiilor este conturarea unor direcții comune de acțiune, astfel încât statisticile oficiale să rămână vizibile și de încredere într-un mediu informațional variat, în care utilizatorii caută tot mai des datele prin instrumente de IA.

În marja reuniunii, directorul general al BNS, Oleg Cara, desfășoară o serie de întrevederi și discuții bilaterale cu omologi din oficiile naționale de statistică ale țărilor membre ale SSE, precum și cu oficiali ai Eurostat și alte organizații internaționale. Dialogul este axat pe colaborarea curentă, schimbul de experiență și identificarea noilor oportunități de cooperare tehnică și asistență pentru dezvoltarea statisticilor oficiale din Republica Moldova în vederea alinierii la normele și standardele europene.

Totodată, în cadrul evenimentului a avut loc o întrevedere comună a reprezentanților oficiilor de statistică din Republica Moldova, Macedonia de Nord și Kosovo cu reprezentanții Oficiului de Statistică al Suediei. Discuțiile au vizat prioritățile instituționale, provocările comune și oportunitățile de consolidare a cooperării, inclusiv prin schimb de experiență și bune practici.

Participarea BNS la acest forum facilitează valorificarea experienței europene în modernizarea proceselor statistice și îmbunătățirea diseminării datelor statistice oficiale, crucială în contextul parcursului de integrare europeană al țării noastre și al realizării obiectivelor asumate. Discuțiile privind adaptarea la tehnologiile inovatoare sprijină eforturile BNS de modernizare continuă și aliniere a metodologiilor naționale la standardele și bunele practici europene.

Conferința DGINS reprezintă unul din cele mai importante forumuri statistice din Europa pentru discutarea direcțiilor strategice, a metodelor și proceselor utilizate pentru producerea și diseminarea statisticilor europene, fiind găzduită în fiecare an, prin rotație, de către un stat membru al SSE.

Conferința DGINS din 2027 va avea loc în Malta și se va concentra pe viitorul Codului de Practici al Statisticii Europene (ESCoP) și pe modul în care acesta poate evolua pentru a răspunde provocărilor emergente, de la inteligența artificială și noile surse de date, până la calitate și guvernanță a datelor.


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER