Cooperarea BNS cu INS România în domeniul statisticii întreprinderilor

În vederea fortificării capacităților instituționale necesare în procesul de integrare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, în perioada 27-29 septembrie curent, Biroul Național de Statistică (BNS) a găzduit misiunea de lucru în domeniul statisticii întreprinderilor a experților Institutului Național de Statistică (INS) din România, Virginia Balea, director-adjunct în cadrul Direcției de statistici structurale în întreprinderi și Ana Iordache, expert principal în cadrul Compartimentului de cercetări statistice structurale în industrie, construcții și servicii.

Misiunea a avut drept scop specific modernizarea cercetării statistice „Ancheta structurală anuală în întreprinderi” (ASA), și transpunerea integrală a Regulamentului (UE) 2019/2152 al Parlamentului European și al Consiliului privind statisticile europene de întreprindere în practica statistică a Republicii Moldova.

În cadrul misiunii a fost prezentată experiența INS România privind desfășurarea cercetării statistice „Ancheta structurală anuală în întreprinderi” în conformitate cu cerințele Uniunii Europene. În context, expertele au relatat despre sursele de date, obiectivele cercetării, cadrul legal, conținutul chestionarului și unele precizări privind completarea acestuia. De asemenea, au abordat subiecte ce țin de planul de eșantionare, procesul de colectare, prelucrare, analiză și diseminare a datelor.

Informăm că, Ancheta Structurală Anuală (ASA) este o cercetare statistică realizată prin sondaj, a cărei sferă de cuprindere acoperă întreprinderile care își desfășoară activitatea economică pe teritoriul Republicii Moldova și reflectă structura, evoluția și performanțele activităților economice la cel mai detaliat nivel. Totodată, ASA constituie sursă de date privind sistemul productiv și comercial al întreprinderilor, elaborarea conturilor naționale, actualizarea Registrului național de unități statistice și comparabilitate cu statistica internațională.

Ținem să remarcăm că Institutul Național de Statistică al României oferă asistență continuă Biroului National de Statistică în diverse domenii statistice. Schimbul de experiență și bune practici între cele două instituții statistice a contribuit semnificativ la eficientizarea activității statistice la noi în țară și alinierii acesteia la standardele europene și internaționale.


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER