Echipa BNS salută noii săi membri

Echipa Biroului Național de Statistică (BNS) s-a completat recent cu 6 tineri entuziaști, energici, dornici de a participa, în cadrul colectivului Biroului, la buna informare a societății.
La data de 6 august a avut loc o întâlnire a noilor angajați, care au promovat recentul concurs de ocupare a posturilor vacante, cu conducerea și alți membri ai echipei BNS. Noii angajați au fost încadrați în următoarele subdiviziuni ale BNS: Direcția generală tehnologii informaționale (Direcția dezvoltare sisteme informaționale și Direcția proiectare aplicații); Direcția generală metode și inovații statistice (Direcția sisteme informaționale geografice), Direcția statistica educației, științei se culturii; și Direcția statistica serviciilor sociale.
Directorul general al BNS, Oleg Cara, le-a adresat tinerilor un călduros mesaj de bun venit și succes în parcursul profesional.
Într-un dialog amical, noii angajați au fost familiarizați cu valorile și obiectivele strategice ale instituției, rolul statisticii oficiale în societate, precum și cu oportunitățile de dezvoltare profesională.
Tinerii au povestit despre sine, despre studiile și, după caz, experiența acumulată, au împărtășit convingerile care i-au determinat să opteze pentru o carieră la BNS, vorbind despre așteptările sale, dar și interesul pentru acest domeniu și dorința de a contribui la îmbunătățirea proceselor și a produselor statistice. Totodată, ei au vorbit despre provocările întâmpinate în procesul de adaptare, cum ar fi familiarizarea cu procedurile interne și sarcinile asociate postului.
Colegii de la BNS le-au oferit tinerilor mai multe detalii despre colectiv, activitățile profesionale și alte oportunități oferite tinerilor, cum ar fi aprofundarea studierii limbii engleze, acumularea cunoștințelor despre metode și aplicații noi utilizate la BNS, normele și standardele internaționale, în special cele europene, precum și cu bunele practici internaționale în domeniul statisticii.
Astfel de întâlniri informale, organizate cu regularitate, sunt o componentă organică a procesului de integrare și dezvoltare profesională a noilor angajați, consolidarea relațiilor interne și motivarea acestora pentru a se implica activ în activitățile instituției.
Pentru atragerea specialiștilor noi, în special a tinerilor, Biroul Național de Statistică desfășoară periodic concursuri pentru ocuparea funcțiilor publice vacante. Informații detaliate despre oportunitățile de carieră disponibile pot fi consultate pe pagina oficială a BNS – www.statistica.gov.md, secțiunea „Funcții vacante”.
Alte linkuri relevante:
- Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER