Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna septembrie 2012
Evoluţia preţurilor de consumîn Republica Moldova în luna septembrie 20121
Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum (IPC) în septembrie 2012 faţă de august 2012 a constituit 100,9%, iar faţă de septembrie 2011 – 104,9% (informativ: în septembrie 2011 faţă de august 2011 IPC a marcat – 100,4% şi faţă de septembrie 2010 – 108,8%).
Creşterea preţurilor medii de consum cu 0,9 la sută în septembrie faţă de august a.c. a fost determinată de majorarea preţurilor la produsele alimentare – cu 1,6 la sută, a mărfurilor nealimentare – cu 0,6 la sută şi serviciilor prestate populaţiei – cu 0,2 la sută (tabelul 1).
În luna septembrie 2012 faţă de august 2012 au crescut preţurile la unele produse alimentare: ouă dietetice – cu 16,9%, carne, preparate şi conserve din carne – cu 1,2% (inclusiv carne de porc – cu 2,9%, carne de oi – cu 2,3%, carne de bovine – cu 1,9% şi carne de pasăre – cu 1,0%), slănină neprelucrată – cu 13,7%, ulei vegetal – cu 3,2%, lapte şi produse lactate – cu 0,9%, legume proaspete – cu 4,7% (inclusiv: pepeni verzi – cu 38,2%, roşii proaspete – cu 16,4%, castraveţi – cu 11,3%, usturoi – cu 7,9%), cartofi – cu 3,7%, zahăr tos – cu 1,5%, pîine din făină de grîu – cu 0,9%.
La mărfurile nealimentare au fost marcate majorări de preţuri la: automobile şi remorci – cu 4,4%, combustibil – cu 1,7% (inclusiv gaz din butelii – cu 2,9% şi carburanţi – cu 2,7%), confecţii pentru adulţi şi copii – cu cîte 0,5% (inclusiv costume pentru copii – cu 1,3%, sacouri, pulovere, jachete pentru femei – cu 1,2%, hăinuţe pentru nou născuţi – cu 0,8%), încălţăminte – cu 0,3% şi ţigări – cu 1,5%.
Totodată, este de menţionat, că în perioada de raport au scăzut preţurile la: morcov şi ceapă uscată – cu cîte 8,4%, ardei graşi – cu 4,4%, fructe sămînţoase – cu 3,2%, miere de albine – cu 0,5%, televizoare color – cu 1,6%, maşini de spălat, plite electrice, aragaze, aparate pentru prelucrarea informaţiei, încălţăminte de vară – de la 0,1% pînă la 0,3%.
La serviciile prestate populaţiei în luna septembrie 2012 faţă de august 2012 a fost înregistrată o majorare a tarifelor medii lunare la: serviciile de transport – cu 0,6% (inclusiv serviciile taximetrelor cu 12,0%, transportului aerian de pasageri – cu 1,8%) şi serviciile turismului peste hotarele ţării – cu 0,8%.
Tabelul 1: Rata inflaţiei în septembrie 2012
Mărfuri şi servicii | Coeficient de ponderare (în decimile) | Septembrie 2012( %) faţă de: | Informativ: Septembrie 2011(%) faţă de: | ||||
August 2012 | Decembrie 2011 | Septembrie 2011 | August 2011 | Decembrie 2010 | Septembrie 2010 | ||
TOTAL | 10000 | 0,9 | 2,4 | 4,9 | 0,4 | 5,2 | 8,8 |
Produse alimentare | 3594 | 1,6 | 2,5 | 5,1 | 0,0 | 4,7 | 11,4 |
Pîine | 305 | 0,9 | 3,0 | 3,3 | 0,1 | 6,3 | 7,9 |
Legume | 276 | 4,7 | 6,3 | 28,4 | - 0,4 | -13,5 | 20,3 |
Fructe | 130 | 1,3 | 11,9 | 7,2 | 1,9 | 19,1 | 18,9 |
Carne, preparate şi conserve din carne | 712 | 1,2 | 7,3 | 8,7 | 1,0 | 4,1 | 5,0 |
Lapte şi produse lactate | 457 | 0,9 | 1,7 | 6,6 | 1,0 | 6,7 | 13,3 |
Zahăr | 108 | 1,5 | 1,2 | - 4,4 | 0,5 | 33,8 | 17,8 |
Ouă | 62 | 16,9 | 21,0 | 65,1 | 6,9 | -3,0 | 27,3 |
Ulei vegetal | 122 | 3,2 | 3,1 | 2,4 | 0,0 | 5,6 | 30,9 |
Mărfuri nealimentare | 3460 | 0,6 | 2,1 | 3,5 | 0,8 | 3,8 | 6,8 |
Confecţii | 604 | 0,5 | 2,4 | 4,6 | 0,8 | 0,5 | 3,6 |
Încălţăminte | 370 | 0,3 | 1,5 | 3,9 | 0,7 | 2,7 | 5,9 |
Medicamente | 477 | 0,3 | 0,6 | 2,2 | - 0,2 | - 4,7 | - 4,6 |
Combustibili | 605 | 1,7 | 2,6 | 4,0 | 2,4 | 9,4 | 19,3 |
Materiale de construcţie | 238 | 0,2 | 2,1 | 2,5 | 1,3 | 14,6 | 15,6 |
Servicii | 2946 | 0,2 | 2,6 | 6,3 | 0,3 | 7,7 | 8,0 |
Servicii comunal-locative | 1454 | 0,3 | 3,3 | 11,5 | 0,4 | 13,0 | 13,1 |
Apă potabilă şi canalizare | 114 | 0,0 | 10,9 | 12,5 | 0,0 | 5,1 | 5,1 |
Energie electrică | 490 | 0,0 | 7,3 | 7,3 | 0,0 | 10,3 | 10,3 |
Gaze naturale prin reţea | 387 | 0,0 | 0,0 | 22,3 | 0,0 | 14,6 | 14,6 |
Încălzire centralizată | 213 | 0,0 | 0,0 | 12,3 | 0,0 | 27,0 | 27,0 |
Transportul de pasageri | 270 | 0,6 | 1,4 | 1,2 | - 0,8 | 0,7 | 0,7 |
Alimentaţia publică | 206 | 0,0 | 2,3 | 3,3 | 0,7 | 10,0 | 12,2 |
Indicii parţiali2,3, calculaţi prin excluderea din IPC a anumitor componente, se prezintă astfel:
Indicator | Septembrie 2012 în % faţă de: | |
August 2012 | Septembrie2011 | |
Total IPC | 100,9 | 104,9 |
Total IPC exclusiv produse alimentare şi băuturi, combustibili, produse şi servicii cu preţuri reglementate | 100,4 | 103,6 |
Total IPC exclusiv produse alimentare şi băuturi | 100,4 | 104,8 |
Total IPC exclusiv produse şi servicii cu preţuri reglementate | 101,1 | 104,4 |
Total IPC exclusiv combustibili | 100,8 | 105,0 |
Indicele preţurilor la produse alimentare şi băuturi | 101,6 | 105,1 |
Indicele preţurilor la produse şi servicii reglementate | 100,2 | 106,2 |
Indicele preţurilor la combustibili | 101,7 | 104,0 |
Indicele preţurilor la produse alimentare şi băuturi, combustibili, produse şi servicii cu preţuri reglementate | 101,1 | 105,7 |
Note:
1 Informaţia este prezentată fără datele raioanelor din partea stîngă ale Nistrului şi mun. Bender.
2 Calcularea indicilor parţiali a fost efectuată în conformitate cu „ Metodologia privind calculul indicelui inflaţiei de bază”, aprobată prin ordinul comun al Băncii Naţionale a Moldovei şi Biroului Naţional de Statistică N117-07-2203/43 din 30 decembrie 2009 (metodologia poate fi accesată pe site-ul BNS la următoarea adresă: /pageview.php?l=ro&idc=302&id=2264)
3 Datele elaborate şi publicate începînd cu luna ianuarie 2012 vor fi calculate în baza modificării Anexei Nr. 2 a „Metodologiei privind calculul indicelui inflaţiei de bază”, aprobată prin ordinul comun al Băncii Naţionale a Moldovei şi Biroului Naţional de Statistică N8-07-01203/6 din 19 ianuarie 2012 (modificarea constă în includerea preţurilor la serviciile comunicării la distanţă şi la medicamente în cadrul preţurilor reglementate).
Persoană de contact:
Şveţ Margareta
şef al direcţiei statistica preţurilor
tel.0 22 40 31 11
- Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER