În perioada 16-29 iunie se desfășoară Ancheta de Control din cadrul Recensămîntului Populaţiei şi al Locuinţelor 2014
Începînd cu data de 16 pînă la 29 iunie a.c, Biroul Național de Statistică desfășoară Ancheta de Control (AC) din cadrul Recensămîntului Populaţiei şi al Locuinţelor 2014 (RPL), care are ca scop verificarea gradului de acoperire al RPL. AC se va desfăşura pe parcursul unei perioade de doua săptămîni, pe un eșantion probabilistic de 90 sectoare de recensămînt, distribuite aleatoriu pe întreg teritoriul ţării, cu excepția raioanelor din partea stângă a Nistrului și mun. Bender. De asemenea, nu fac parte din AC spațiile colective de locuit. Acest exerciţiu presupune recenzarea repetată a tuturor locuinţelor, gospodăriilor, precum şi a persoanelor din cadrul sectoarelor de recensămînt ce fac parte din eșantion. Informaţia va fi colectată de către 9 echipe mobile, formate din 10 recenzori şi 1 instructor-controlor fiecare, fiind astfel asigurată independenţa AC față de RPL.
Chestionarele utilizate în cadrul AC reprezintă o formă succintă a celor utilizate în cadrul RPL 2014. Datele furnizate de către respondenţi sînt confidenţiale şi protejate prin lege.
Detalii despre Ancheta de Control din cadrul Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor din 2014 sunt disponibile pe site-ul oficial al BNS statistica.gov.md şi pagina oficială Facebook https://www.facebook.com/Recensamint2014.
- Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER