Proiectele chestionarelor pentru efectuarea primului Recensămînt General Agricol în Republica Moldova

Proiectele chestionarelor pentru efectuarea primului Recensămînt General Agricol în Republica Moldova

Aceasta a fost tema principală pusă în discuţie în cadrul mesei rotunde în incinta Biroului Naţional de Statistică (BNS) la 13 iulie 2010. Masa rotundă a fost organizată în cadrul vizitei la BNS a experţilor FAO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură): dlor Mukesh Srivastava, Ilie Dumitrescu şi dnei Crina Turtoi.

821
Masa rotundă privind chestionarele pentru efectuarea primului Recensămînt General Agricol în Republica Moldova

Masa rotundă privind chestionarele pentru efectuarea primului Recensămînt General Agricol în Republica Moldova

La 13 iulie 2010 va avea loc masa rotundă, organizată de Biroul Naţional de Statistică, la care vor fi puse în discuţie proiectele chestionarelor pentru efectuarea primului Recensămînt General Agricol în Republica Moldova.

576
Date precizate privind indicii volumului producţiei globale agricole pe anul 2009

Date precizate privind indicii volumului producţiei globale agricole pe anul 2009

Pe pagina oficială a Biroului Naţional de Statistică au fost plasate date precizate privind indicii volumului producţiei globale agricole pe anul 2009.

965
Noi provocări şi experienţe în domeniul statisticii turismului

Noi provocări şi experienţe în domeniul statisticii turismului

Aceasta este tema principală a seminarului internaţional în domeniul statisticii turismului, care îşi începe lucrările astăzi, 29 iunie, la Chişinău şi va dura patru zile (29 iunie – 02 iulie). Evenimentul este organizat de Departamentul de Statistică al Organizaţiei Naţiunilor Unite (UNSD) în colaborare cu Organizaţia Mondială a Turismului a ONU (UNWTO) şi Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova.

472
Seminar internaţional privind dezvoltarea sistemelor naţionale de statistică a turismului: provocări şi bune practici

Seminar internaţional privind dezvoltarea sistemelor naţionale de statistică a turismului: provocări şi bune practici

În perioada 29 iunie - 02 iulie 2010 la Chişinău va avea loc seminarul internaţional privind statistica turismului "Dezvoltarea sistemelor naţionale de statistică a turismului: provocări şi bune practici", organizat de Departamentul de Statistică al Organizaţiei Naţiunilor Unite (UNSD) în colaborare cu Organizaţia Mondială a Turismului a ONU (UNWTO) şi Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova, cu susţinerea PNUD Moldova.

448
Anunţ cu privire la desfăşurarea concursului privind ocuparea funcţiilor publice vacante în cadrul Direcţiei generale pentru statistică a muinicipiului Chişinău

Anunţ cu privire la desfăşurarea concursului privind ocuparea funcţiilor publice vacante în cadrul Direcţiei generale pentru statistică a muinicipiului Chişinău

În conformitate cu Regulamentul cu privire la ocuparea funcţiei publice vacante prin concurs, Direcţia generală pentru statistică a mun. Chişinău anunţă concursul pentru ocuparea funcţiilor vacante.

422
Anunţ cu privire la admiterea la concursul pentru ocuparea funcţiilor publice de şef al Direcţiei pentru statistică a raionului Cantemir, Drochia şi Ungheni

Anunţ cu privire la admiterea la concursul pentru ocuparea funcţiilor publice de şef al Direcţiei pentru statistică a raionului Cantemir, Drochia şi Ungheni

Biroul Naţional de Statistică anunţă lista candidaţilor admişi la proba scrisă şi interviu, care se va desfăşura pe data de 18 iunie 2010, ora 11 00.

957
Anunţ cu privire la admiterea la concursul pentru ocuparea funcţiilor publice vacante în cadrul subdiviziunilor Biroului Naţional de Statistică

Anunţ cu privire la admiterea la concursul pentru ocuparea funcţiilor publice vacante în cadrul subdiviziunilor Biroului Naţional de Statistică

Biroul Naţional de Statistică anunţă lista candidaţilor admişi la interviu care se va desfăşura pe data de 17 iunie 2010, ora 10 00.

782
Anularea concursului prin cererea ofertei de preţ

Anularea concursului prin cererea ofertei de preţ

Biroul Naţional de Statistică informează despre anularea concursului prin cererea ofertei de preţ privind elaborarea conceptului creativ şi a materialelor promoţionale pentru campania de comunicare a recensămîntului general agricol din 2010, ce a avut loc la data de 24.05.2010 şi totodată informează că, pentru achiziţia dată se va organiza licitaţie publică.

428
Anunţ cu privire la admiterea la concursul pentru ocuparea funcţiei publice vacante de şef al Direcţiei pentru statistică a raionului Criuleni a Biroului Naţional de Statistică

Anunţ cu privire la admiterea la concursul pentru ocuparea funcţiei publice vacante de şef al Direcţiei pentru statistică a raionului Criuleni a Biroului Naţional de Statistică

În conformitate cu Regulamentul cu privire la ocuparea funcţiei publice vacante prin concurs aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 201 din 11 martie 2009, Biroului Naţional de Statistică anunţă lista candidaţilor admişi la proba scrisă, care se va desfăşura pe data de 8 iunie 2010, ora 10 00 pe adresa: mun. Chişinău, str. Grenoble, nr. 106, biroul nr.203.

959
A fost editat breviarul statistic "Moldova în cifre, ediţia 2010"

A fost editat breviarul statistic "Moldova în cifre, ediţia 2010"

Biroul Naţional de Statistică informează despre editarea breviarului statistic "Moldova în cifre, ediţia 2010". Breviarul statistic "Moldova în cifre, ediţia 2010" cuprinde informaţie statistică succintă vizînd starea demografică, socială şi economică a ţării în perioada 2006-2009. Indicatorii principali sînt prezentaţi în profil teritorial.

474
Biroul Naţional de Statistică oferă consultanţă Agenţiei pentru Statistică din Kazahstan

Biroul Naţional de Statistică oferă consultanţă Agenţiei pentru Statistică din Kazahstan

În perioada 24-28 mai curent, specialiştii Biroului Naţional de Statistică au fost gazdă colegilor de la Agenţia pentru Statistică din Kazahstan. În cadrul acestei vizite de o săptămînă specialiştii Direcţiei statistica pieţei muncii şi demografiei a BNS au oferit consultanţă şi şi-au împărtăşit experienţa şi succesele în domeniul statisticilor ocupării şi salarizării colegilor din Kazahstan.

754
Utilizarea datelor administrative în scopuri statistice de către Biroul Naţional de Statistică

Utilizarea datelor administrative în scopuri statistice de către Biroul Naţional de Statistică

Acesta a fost subiectul discutat astăzi, 28 mai 2010, în cadrul mesei rotunde „Cooperarea cu autorităţile publice vizînd utilizarea surselor administrative în producerea datelor statistice oficiale”, organizat de către Biroul Naţional de Statistică în comun cu Oficiul de Statistică al Norvegiei.

426
Lansarea noii soluţii Web de diseminare a datelor statistice de către Biroul Naţional de Statistică

Lansarea noii soluţii Web de diseminare a datelor statistice de către Biroul Naţional de Statistică

Evenimentul a avut loc, astăzi, 27 mai 2010 în cadrul Seminarului internaţional privind diseminarea datelor statistice şi lansarea unei noi soluţii Web de diseminare a datelor statistice, organizat de Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova în comun cu Oficiul de Statistică al Norvegiei.

757
Seminar internaţional privind diseminarea datelor statistice şi lansarea unei noi soluţii Web de diseminare a datelor statistice

Seminar internaţional privind diseminarea datelor statistice şi lansarea unei noi soluţii Web de diseminare a datelor statistice

Biroul Naţional de Statistică informează despre desfăşurarea seminarului internaţional privind diseminarea datelor statistice şi lansarea unei noi soluţii Web de diseminare a datelor statistice, organizat de Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova în comun cu Oficiul de Statistică al Norvegiei. Evenimentul va avea loc la Chişinău, la 27 mai 2010.

419
A apărut o ediţie nouă a publicaţiei în format electronic "Buletinului statistic trimestrial, ianuarie-martie 2010"

A apărut o ediţie nouă a publicaţiei în format electronic "Buletinului statistic trimestrial, ianuarie-martie 2010"

Biroul Naţional de Statistică informează despre apariţia publicaţiei Buletin statistic trimestrial, ianuarie-martie 2010. Buletinul conţine date sub formă de tabele vizînd principalii indicatori statistici în dinamică (pe ani, trimestre şi luni), ce caracterizează situaţia socială, economică şi demografică a ţării.

783
Felicităm echipa Biroului Naţional de Statistică pentru participarea activă la Spartachiada funcţionarilor publici, ediţia VII

Felicităm echipa Biroului Naţional de Statistică pentru participarea activă la Spartachiada funcţionarilor publici, ediţia VII

Spartachiada s-a desfăşurat în perioada 21-23 mai 2010 de către Asociaţia Sindicală Teritorială Chişinău a Federaţiei Sindicatelor Angajaţilor din Serviciile Publice din RM (SINDASP) şi a avut loc la Campingul de la Vadul-lui-Vodă.

742
Anunţ cu privire la admiterea la concursul pentru ocuparea funcţiilor publice vacante în cadrul subdiviziunilor Biroului Naţional de Statistică

Anunţ cu privire la admiterea la concursul pentru ocuparea funcţiilor publice vacante în cadrul subdiviziunilor Biroului Naţional de Statistică

În conformitate cu Regulamentul cu privire la ocuparea funcţiei publice vacante prin concurs aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 201 din 11 martie 2009, Biroului Naţional de Statistică anunţă lista candidaţilor admişi la proba scrisă, care se va desfăşura pe data de 25 mai 2010.

640
Masă rotundă cu producătorii şi utilizatorii datelor statistice în domeniul statisticii muncii

Masă rotundă cu producătorii şi utilizatorii datelor statistice în domeniul statisticii muncii

Astăzi, 20 mai 2010, în cadrul mesei rotunde organizată la Biroul Naţional de Statistică au fost discutate subiecte ce ţin de sensibilizare a producătorilor şi principalilor utilizatori de date statistice oficiale cu privire la prevederile Convenţiei nr. 160 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind statistica muncii.

849
Seminar instructiv privind întocmirea listelor exploataţiilor agricole pentruRecensămîntul general agricol din 2010

Seminar instructiv privind întocmirea listelor exploataţiilor agricole pentruRecensămîntul general agricol din 2010

Biroul Naţional de Statistică (BNS) continuă pregătirea către desfăşurarea recensămîntului general agricol (RGA) în luna noiembrie anul curent. În acest context, la 20 şi respectiv 21 mai 2010, la BNS sînt organizate seminarele instructive privind întocmirea listelor exploataţiilor agricole pentru RGA.

578
Abonare
Abonare la comunicate, publicații și alte noutăți relevante
reset WAYcursor WAYcontrast WAYMarire Font WAYCiteste cu voce textul selectat WAYLinkuri WAY

Participă la recensământ!