Populația Republicii Moldova la momentul Recensământului este de 2 998 235

Biroul Național de Statistică (BNS) a anunțat azi rezultatele Recensământului Populației și Locuințelor 2014 (RPL 2014), care s-a desfășurat în perioada 12-25 mai a aceluiași an.

Prezentând rezultatele recensământului, Vitalie Valcov, Directorul General BNS, a declarat: ”La Recensământul din 2014, spre deosebire de cel din 2004, au fost colectate informații nu doar despre populație dar și despre unitățile și spațiile colective de locuit, indiferent de tipul și situația ocupării acestora. La fel pentru prima dată a fost efectuată ancheta post-recenzare care a avut drept scop determinarea gradului de acoperire în cadrul RPL. ”

Principalii indicatori socio-demografici ai Republicii Moldova conform rezultatelor recensământului pot fi grupați în următoarele categorii:

Numărul populației. În cadrul RPL 2014 au fost recenzate persoanele cu reședință obișnuită (persoanele care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova pe o perioadă mai mare de 12 luni, indiferent de cetățenie), cât și cele absente din țară pe o perioadă mai mare de 12 luni.

Conform estimărilor, numărul total de persoane recenzate ar fi constituit 2 998 235 persoane, inclusiv 2 789 205 populaţia cu reşedinţă obişnuită (preponderent a locuit pe teritoriul RM în ultimele 12 luni). Populația care nu a fost cuprinsă la RPL este de 193 434  persoane.

Gradul total de acoperire al populației a fost de 91% pe întreaga țară: în or. Chișinău populația a fost recenzată în proporție de 59%, iar în restul țării 98,1%. Conform estimărilor, populația care nu a fost cuprinsă la RPL este de 193 434 persoane. Numărul populaţiei cu reşedinţă obişnuită a fost estimat în baza sistemului de estimare duală.

Astfel, numărul total al populației recenzate din Republicii Moldova este 2 804 801 persoane. Dintre acestea 209 mii sunt non-rezidenți (persoane aflate preponderent în afara țării pentru o perioadă mai mare de 12 luni), ceea ce reprezintă 7,5%. Iar 2 595 771 sunt persoanele cu reședință obișnuită în Republica Moldova.

Structura populației pe sexe și vârste. Persoanele de sex feminin continuă să fie predominante. Structura pe sexe rămâne aproape neschimbată, comparativ cu recensământul din 2004, și constituie 48,2% bărbaţi şi 51,8% femei. Numărul femeilor înregistrate a fost de 1 452 702 persoane, depășind cu peste 100 mii numărul bărbaţilor. La nivel de țară, la 100 persoane de sex feminin revin 93 persoane de sex masculin.

Analizând grupele de vârstă 0-14, 15-59 și 60 ani și peste, se observă că în Republica Moldova se accentuează procesul de îmbătrânire demografică a populației. În anul 2014 persoanele care au depășit vârsta de 60 de ani este de 17,4%, iar în 2004 era 14,3%.

Structura lingvistică, etnică și religioasă a populației. RPL 2014 a înregistrat, la dorința şi la libera declarație a persoanelor, date despre etnie, limba maternă, limba vorbită de obicei și religie. Astfel, informația privind etnia este disponibilă pentru 2754,7 mii persoane (98,2% din total populație recenzată).

75,1% din populația Republicii Moldova care și-au declarat etnia, s-au declarat moldoveni, români - 7,0%, ucraineni – 6,6%, găgăuzi - 4,6%, ruşi - 4,1%, bulgari - 1,9%, romi – 0,3%, iar alte etnii constituind 0,5% din populație.

Comparativ cu 2004 ponderea populației care se identifică moldoveni s-a redus cu 1,0 p.p. (punct procentual), iar a persoanelor care s-au declarat români a crescut cu 4,8 p.p.. În ultimii 10 ani, ponderea populației de etnie rusă și ucraineană s-a micșorat respectiv cu 1,9 și 1,8 p.p., iar ponderea etnicilor bulgari, găgăuzi și romi nu a suferit modificări esențiale.

De asemenea, în comparație cu 2004 s-a mărit ponderea persoanelor care au indicat în calitate de limbă maternă - limba română cu 6,9 p.p.. Ponderea persoanelor care au indicat limba moldovenească drept limba maternă s-a redus cu 3,5 p.p.. Se atestă o scădere cu 1,6 p.p. a ponderii persoanelor a căror limbă maternă este rusă și ucraineană.

În cadrul RPL 2014 a fost obținută şi informația despre limba vorbită de obicei de populație. Din numărul total al locuitorilor țării, care au indicat limba vorbită de obicei (2 720,3 mii persoane), 54,6% vorbesc de obicei limba moldovenească, iar 24,0% limba română, 14,5% limba rusă, 2,7% limba ucraineană și aceeași pondere limba găgăuză, 1,0% limba bulgară. În alte limbi, decât cele enumerate, vorbesc de obicei 0,5 % din populație. 3,0% din populație nu a indicat limba vorbită de obicei.

Confesii religioase. Din numărul total al populației care și-au declarat religia (2 611,8 mii persoane), 96,8% s-au declarat ortodocși, cu 1,3 p.p. mai mult față de 2004. Din rândul persoanelor de altă religie, urmează a fi menționați: baptiștii (creștinii evanghelici baptiști) care reprezintă 1,0%, martorii lui Iehova, cu o pondere de 0,7%, penticostalii, cu o proporție de 0,4%, adventiștii de ziua a șaptea, cu o pondere de 0,3% şi catolicii reprezintă 0,1%. Ponderea persoanelor care s-au declarat atei şi fără religie (agnostici) a fost de 0,2%, cu 1,2 p.p. mai puțin față de 2004. 193 mii de persoane nu și-au declarat religia, reprezentând 6,9% din populaţia ţării.

Nivelul de instruire al populației. Numărul persoanelor cu nivel minim de instruire „mediu incomplet/gimnazial” constituie 91,1% din totalul persoanelor în vârstă de 15 ani şi peste, faţă de 86,6% în 2004. Numărul femeilor cu nivelul de instruire superior şi mediu de specialitate depășește cu 6,2 puncte procentuale ponderea bărbaţilor cu acelaşi nivel de instruire.

Se menţine decalajul între nivelul de instruire al populaţiei din mediul urban şi cel rural. În mediul urban persoanele cu nivelul de instruire superior şi mediu de specialitate reprezintă 51,3% din numărul total al persoanelor în vârstă de 15 ani şi peste, în mediul rural acest nivel de instruire îl au 22,9%.

Numărul și structura gospodăriilor casnice. Numărul gospodăriilor casnice înregistrate la RPL 2014 constituie 959,2 mii. Mărimea medie a unei gospodării este în descreștere și reprezintă 2,9 persoane, față de 3,0 persoane în 2004. Tendințe similare sunt caracteristice și pe medii de reședință: în spațiul urban o gospodărie este formată în medie din 2,7 persoane față de 2,8 persoane în 2004, iar în spațiul rural mărimea medie a gospodăriei este de 3,0 persoane față de 3,1 persoane în 2004.

Condiții de locuit. Conform rezultatelor RPL 2014, din 959,2 mii gospodării casnice înregistrate, 957,7 mii (99,8%), locuiau în case individuale, înșiruite sau apartamente. În anul 2014, în locuințe aflate în proprietate privată locuiau 949,5 mii gospodării sau 99,0% din total şi doar circa 7 mii sau 0.7% - în locuințe de stat (municipale).

În perioada dintre ultimele două recensăminte mărimea medie a suprafeței totale de locuit care îi revine unei persoane s-a majorat de la 22,5 m2 până la 23,3 m2. În mediu, unei persoane îi revine o cameră de locuit, cu o mică diferență între mediul urban și rural de 0,1 p.p. în favoarea locuitorilor de la sate.

Obiectivul RPL este obţinerea de informaţii ample pentru fundamentarea politicilor guvernamentale în domeniul social şi economic, pentru cercetări în mediul academic şi mediul de afaceri în scopul atragerii investițiilor în țară. În plus, recensământul va oferi o sursă pentru reînnoirea bazei de eșantionare pentru cercetările statistice.

”Elaborarea de politici în domeniile educației, sănătății, asigurării sociale și altele trebuie să se bazeze doar pe date actualizate, veridice și dezagregate pe cea mai mică unitate administrativ teritorială a țării pe diferiți indicatori, date pe care doar recensământul poate să le ofere la o periodicitate de 10 ani.” A declarat în cadrul conferinței de presă, Vitalie Valcov, directorul general al Biroului Național de Statistică.

Costul organizării RPL 2014 a fost de 89 de milioane de lei. Finanțarea organizării și desfășurării Recensământului, procesării datelor și publicării rezultatelor s-a efectuat din contul mijloacelor bugetului de stat, precum și cu susținerea partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova - Biroul de Cooperare al Elveției (SDC), Guvernul României, Guvernul Cehiei, UNICEF, PNUD și Uniunea Europeană, suportul fiind coordonat de către UNFPA, Fondul Națiunilor Unite pentru Populație.

Anexe:

 

Date de contact:
Valentina Istrati,
 șef al direcției statistica demografică și recensământul populației
tel. 022 40 31 24
                     
Diana Enache,
şef al serviciului informare şi comunicare cu mass-media
tel.  022 40 30 51
 

Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER