Prioritățile din domeniul statisticii oficiale, prezentate partenerilor de dezvoltare

La data de 25 ianuarie curent, conducerea Biroului Național de Statistică (BNS) a participat, la ședința partenerilor de dezvoltare prezidată de Simon Springett, coordonator rezident ONU Moldova.

În cadrul ședinței, directorul general al BNS, Oleg Cara, a prezentat obiectivele și direcțiile prioritare de activitate ale statisticii oficiale, expuse în Strategia de Dezvoltare a Sistemului Statistic Național (SSN) pentru anii 2023-2030 și în proiectul Planului de Acțiuni privind implementarea Programului de Dezvoltare a Sistemului Statistic Național pentru perioada 2023-2026, subliniind importanța suportului partenerilor de dezvoltare în procesul de modernizare a statisticii naționale, precum și necesitățile de asistență tehnică întru implementarea Strategiei și a Planului în cauză. În context, Oleg Cara a notat că documentul strategic prevede țintele trasate de Agenda globală pentru dezvoltare durabilă 2030, de sporire semnificativă a disponibilității datelor calitative, în timp util și fiabile, dezagregate după sexe, vârstă, etnie, statut migrațional, dizabilitate, localizare geografică și alte caracteristici relevante în contextul național. Totodată, directorul general al BNS a subliniat că Strategia prevede ca, până la sfârșitul anului 2030, SSN să funcționeze ca un sistem de date statistice integrat, coerent, coordonat, aliniat la standardele și metodologiile internaționale, capabil să furnizeze produsele și serviciile statistice necesare unui spectru larg de utilizatori și răspunzând necesităților acestora.

Reprezentanții agențiilor ONU, participanți la ședință, au venit cu comentarii favorabile și de susținere a domeniului statistic din Republica Moldova, fiind evocată importanța și necesitatea datelor statistice pentru o societate democratică modernă care nu poate funcționa eficient și riguros fără o bază solidă de date statistice relevante. În cadrul ședinței a fost accentuat rolul crucial al statisticii oficiale în oferirea datelor pentru monitorizarea implementării Agendei 2030 la nivel național. De asemenea, a fost exprimat interesul pentru subiecte primordiale precum recensământul populației și al locuințelor din 2024, prognoze demografice, furnizarea datelor despre refugiați ș.a.

Notăm că BNS se bucură de susținere constantă din partea agențiilor ONU și a altor parteneri de dezvoltare, care sunt parteneri fideli ai Biroului, alături de care contribuie la dezvoltarea sistemului statistic național.

Anexe:


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER