Republica Moldova – reprezentată la Atelierul Global de la Roma dedicat sprijinirii Evaluărilor Naționale Voluntare bazate pe dovezi

În perioada 16 – 18 decembrie, Directorul general al Biroului Național de Statistică (BNS), Oleg CARA, și reprezentanții Cancelariei de Stat, participă la primul Atelier Global dedicat Evaluărilor Naționale Voluntare (ENV) din 2026: Sprijinirea ENV-urilor bazate pe dovezi. Evenimentul are loc la Roma (Italia), la sediul Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO) și a fost organizat de Departamentul ONU pentru Afaceri Economice și Sociale (DESA) și FAO. Atelierul se înscrie în seria de activități pregătitoare pentru a consolida capacitatea țărilor de a efectua urmărirea și evaluarea progreselor înregistrate în ceea ce privește Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă și Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD-urile).
Primul Atelier Global oferă țărilor ce prezintă ENV-uri un spațiu pentru schimbul practic de cunoștințe și experiențe, lecții învățate, precum și pentru a explora probleme și provocări specifice legate de pregătirea ENV-urilor în sensul consolidării capacității de a realiza evaluări incluzive și bazate pe dovezi. Obiectivul Atelierului este de a reuni oficiali guvernamentali și alte persoane implicate în realizarea ENV-urilor, care vor fi prezentate la Forumul Politic la Nivel Înalt privind Dezvoltarea Durabilă în iulie 2026.
În cadrul lucrărilor Atelierului s-a constatat că pentru a asigura o evaluare semnificativă a progresului înregistrat în ceea ce privește Agenda 2030 și a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, datele și statisticile fiabile reprezintă o bază crucială pentru ENV-uri și raportarea ODD-urilor. De la adoptarea Agendei 2030, țările au făcut progrese semnificative în îmbunătățirea cadrelor lor de monitorizare a ODD-urilor, ceea ce a dus la o mai bună includere a datelor și a evaluărilor progresului în ENV-uri și în raportarea generală a ODD-urilor. Cu toate acestea, țările subliniază în mod repetat provocările legate de disponibilitatea, dezagregarea și colectarea datelor, precum și diverse constrângeri umane și financiare pentru monitorizarea ODD-urilor în general.
Pentru a ajuta la abordarea acestor provocări, țările îmbunătățesc integrarea datelor, explorează utilizarea inovării în date, a surselor de date alternative și netradiționale, și sporesc coordonarea între ministere pentru o mai bună raportare și informare privind ODD-urile. Atelierul a oferit îndrumări în acest sens, prin învățare inter pares și schimb de bune practici pentru raportarea ODD-urilor și pregătirea EVN-urilor bazate pe dovezi.
În comunicarea cu genericul „Inovarea datelor și sursele de date netradiționale pentru implementarea ODD-urilor: experiența Republicii Moldova”, Directorul general al BNS, Oleg CARA, a relatat participanților la eveniment despre experiența țării noastre privind utilizarea noilor surse de date pentru statisticile migrației, utilizarea noilor surse de date în cadrul Recensământului Populației și Locuințelor (RPL) 2024, despre provocările și oportunitățile în utilizarea surselor de date administrative pentru statisticile privind populația și migrația, inclusiv identificarea surselor de date relevante. „Printre oportunitățile oferite de utilizarea surselor de date administrative sunt reducerea sarcinii informaționale asupra respondenților, optimizarea costului de producție a statisticilor oficiale, elaborarea noii legi privind protecția datelor cu caracter personal (nr. 133/2011) în conformitate cu legislația UE), consolidarea cooperării cu deținătorii surselor de date administrative și a datelor cu caracter personal, cooperarea internațională, sprijinul din partea Eurostat și a altor parteneri de dezvoltare”, a menționat Oleg CARA.
Atelierul de la Roma reprezintă o activitate pregătitoare pentru țările care vor prezinta ENV-uri la Forumul Politic la Nivel Înalt pentru Dezvoltare Durabilă (HLPF), o reuniune sub auspiciile Consiliului Economic și Social al ONU, care va avea loc în perioada 6 – 15 iulie 2026 la New York, SUA.
Amintim că, Republica Moldova a prezentat primul Raport de Evaluare Națională Voluntară privind implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă la Forumul Politic la Nivel Înalt al ONU în iulie 2020. Rolul de coordonare a procesului de elaborare a primului ENV i-a revenit Cancelariei de Stat pe partea de organizare și gestionare a tuturor activităților la nivel național, precum și Biroului Național de Statistică pe partea de asigurare cu date statistice relevante pentru monitorizarea și evaluarea implementării ODD-urilor.
- Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER
