Căutare informației

Sortați după:
Resetare

Rezultatele căutării (5058)

(Comunicat) Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în anul 2012

Biroul Naţional de Statistică relatează, că exporturile de mărfuri realizate în luna decembrie 2012 s-au cifrat la 187,3 mil. dolari SUA, cu 13,2% mai puţin faţă de luna precedentă şi cu 14,1% - comparativ cu luna decembrie 2011. În anul 2012 exporturile de mărfuri au totalizat 2161,8 mil. dolari SUA, volum inferior celui realizat în anul 2011 cu 2,5%. Importurile de mărfuri realizate în luna decembrie 2012 au însumat 504,5 mil. dolari SUA, cu 5,6% mai mult faţă de luna anterioară şi cu 5,7% mai puţin comparativ cu luna decembrie 2011. În anul 2012 importurile au totalizat 5213,1 mil. dolari SUA, volum superior celui realizat în anul 2011 cu 0,4%.

(Noutăți) Anunţ cu privire la admiterea la concursul pentru ocuparea funcţiilor publice vacante în cadrul Biroului Naţional de Statistică

Biroul Naţional de Statistică anunţă lista candidaţilor care au promovat proba scrisă şi sunt admişi la interviu.

(Comunicat) Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna ianuarie 2013

Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum în ianuarie 2013 faţă de decembrie 2012 a constituit 100,8%, iar faţă de ianuarie 2012 – 104,6%.

(Comunicat) Câştigul salarial mediu în anul 2012 şi luna decembrie 2012

Biroul Naţional de Statistică informează, că cîştigul salarial mediu din economia naţională în anul 2012 a constituit 3477,7 lei şi s-a mărit faţă de anul 2011 în valoare nominală cu 8,9%, iar în termeni reali (ajustat la indicele preţurilor de consum) – cu 4,1%. În luna decembrie 2012, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 3888,8 lei, înregistrând o creştere cu 4,9% faţă de luna decembrie 2011.

(Noutăți) Anunţ cu privire la admiterea la concursul pentru ocuparea funcţiilor publice vacante în cadrul Biroului Naţional de Statistică

Biroul Naţional de Statistică anunţă lista candidaţilor admişi la proba scrisă, care se va desfăşura pe data de 11 februarie 2013, ora 9:30

(Noutăți) Contestare la articolul „Despre economia tenebră şi locul ei în economia unei ţări (II)”

La data de 29 ianuarie curent pe portalul www.eco.md a fost publicat articolul „Despre economia tenebră şi locul ei în economia unei ţări (II)”, cu referire la activitatea Biroului Naţional de Statistică privind principalul indicator macroeconomic – produsul intern brut (PIB), în care sînt comise o serie de incorectitudini şi aduse învinuiri absolut neîntemeiate la adresa BNS.

Părţi interesate

(Comunicat) Producţia globală agricolă în anul 2012

Biroul Naţional de Statistică informează, că producţia globală agricolă în gospodăriile de toate categoriile în anul 2012, conform estimărilor preliminare, a constituit 77,6% faţă de anul 2011. Micşorarea producţiei globale agricole a fost determinată de scăderea accentuată a producţiei vegetale - cu 32,6%, producţia animalieră marcînd o descreştere cu 1,1%.

(Comunicat) Evoluţia preţurilor în construcţii în Republica Moldova în trimestrul IV 2012

Biroul Naţional de Statistică comunică, că indicele preţurilor la lucrările de construcţii-montaj în trimestrul IV a anului 2012 a constituit 108,7%, fiind în descreştere cu 0,6 puncte procentuale faţă de trimestrul IV a anului 2011.

(Comunicat) Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova, în anul 2012

Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna decembrie 2012 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 617,3 mii tone de mărfuri, cu 41,7% mai puţin faţă de luna precedentă şi cu 18,6% - comparativ cu luna decembrie 2011. În anul 2012 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 9768,5 mii tone de mărfuri, volum inferior celui înregistrat în anul 2011 cu 2,9%.

(Comunicat) Evoluţia preţurilor producţiei industriale în Republica Moldova în luna decembrie 2012

Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna decembrie 2012 preţurile producătorului în industrie au înregistrat creşteri cu 4,5% faţă de decembrie 2011 şi au rămas la nivelul lunii noiembrie 2012.

(Comunicat) Activitatea industriei Republicii Moldova în ianuarie-noiembrie 2012

Biroul Naţional de Statistică comunică, că în ianuarie-noiembrie 2012 indicele producţiei industriale faţă de ianuarie-noiembrie 2011 a constituit 97,0%2. În luna noiembrie 2012 faţă de noiembrie 2011 acest indice a marcat 92,1%.

(Comunicat) Câştigul salarial mediu în noiembrie 2012

Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna noiembrie 2012, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 3527,8 lei, înregistrând o creştere cu 9,2% faţă de luna noiembrie 2011.

(Noutăți) Anunţ cu privire la prelungirea concursului pentru ocuparea funcţiilor publice vacante în cadrul Biroului Naţional de Statistică

Biroul Naţional de Statistică anunţă desfăşurarea concursului pentru următoarele funcţii vacante.

(Comunicat) Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-noiembrie 2012

Biroul Naţional de Statistică anunţă, că exporturile de mărfuri realizate în luna noiembrie 2012 s-au cifrat la 215,9 mil. dolari SUA, cu 2,7% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 11,0% mai puţin comparativ cu luna noiembrie 2011. Importurile de mărfuri realizate în luna noiembrie 2012 au însumat 477,9 mil. dolari SUA, cu 3,8% mai puţin faţă de luna anterioară şi cu 3,4% - comparativ cu luna noiembrie 2011.

(Noutăți) Totalurile activităţii personalului antrenat în efectuarea de către BNS a cercetărilor selective din domeniul social în anul 2012

Activitatea specialiştilor controlori din Reţeaua Integrată Ancheta Forţei de Muncă (AFM) şi Cercetarea Bugetelor Gospodăriilor Casnice (CBGC) în anul 2012 a fost discutată astăzi în cadrul unui seminar desfăşurat la Biroul Naţional de Statistică (BNS) cu participarea personalului din localităţile antrenate în anul 2012 la efectuarea acestor 2 cercetări.

(Comunicat) Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna decembrie 2012

Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum în decembrie 2012 faţă de noiembrie 2012 a constituit 100,5%, iar faţă de decembrie 2011 – 104,1%.

Totalurile activităţii personalului antrenat în efectuarea de către BNS a cercetărilor selective din domeniul social în anul 2012

Activitatea specialiştilor controlori din Reţeaua Integrată Ancheta Forţei de Muncă (AFM) şi Cercetarea Bugetelor Gospodăriilor Casnice (CBGC) în anul 2012 a fost discutată astăzi în cadrul unui seminar desfăşurat la Biroul Naţional de Statistică (BNS) cu participarea personalului din localităţile antrenate în anul 2012 la efectuarea acestor 2 cercetări.

(Noutăți) A fost plasată culegerea statistică "Balanţa energetică a Republicii Moldova", ediţia 2012

Culegerea cuprinde informaţii detaliate privind crearea resurselor primare şi totale de energie, distribuţia şi consumurile energiei finale pe principalele activităţi economice şi ramuri ale industriei, cît şi caracteristica utilajului energetic: puterea instalată a centralelor electrice, consumul de combustibil pentru producerea energiei electrice şi energiei termice.

(Comunicat) Activitatea instituţiilor de învăţământ primar şi secundar general, la începutul anului de studii 2012/13

Biroul Naţional de Statistică anunţă, că la începutul anului de studii 2012/13, reţeaua instituţiilor de învăţământ primar şi secundar general este constituită din 1397 şcoli, gimnazii şi licee, inclusiv 3 şcoli serale şi 1394 de zi. Învăţămîntul de zi se desfăşoară în 108 şcoli primare, 767 gimnazii, 491 licee şi 28 şcoli pentru copii cu deficienţe în dezvoltarea intelectuală sau fizică.

(Comunicat) Produsul intern brut în Republica Moldova în anul 2011, date actualizate

Biroul Naţional de Statistică informează că, conform datelor actualizate, în anul 2011 produsul intern brut a constituit în valoare nominală 82349 mil. lei, preţuri curente de piaţă, fiind în creştere - în termeni reali - cu 6,8% faţă de anul 2010.

(Noutăți) A fost editată publicaţia "Conturi Naţionale, 2011"

Publicaţia include conturile naţionale nefinanciare pentru anul 2011 (însoţite de definiţii şi precizări metodologice), elaborate în conformitate cu metodologia Sistemului Conturilor Naţionale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, versiunea 1993. Culegerea este structurată în 8 capitole ce se referă la: dinamica indicatorilor economici, conturile pe economie, conturile pe sectoare instituţionale şi activităţi economice, produsul intern brut pe forme de proprietate, sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii, tabelele Resurse-Utilizări şi conturile economice integrate.

(Comunicat) Minimul de existenţă în trimestrul III 2012

Biroul Naţional de Statistică informează că în trimestrul III 2012 mărimea minimului de existenţă a constituit în medie pe o persoană 1456,9 lei, fiind în creştere faţă de trimestrul III 2011. Majorarea minimului de existenţă este determinată preponderent de creşterea preţurilor, în special la produse alimentare. Totodată, valoarea minimului de existenţă este practic la nivelul trimestrului II al anului curent.

(Comunicat) Veniturile şi cheltuielile populaţiei în trimestrul III anul 2012

Biroul Naţional de Statistică informează, că în trimestrul III 2012 veniturile disponibile ale populaţiei au constituit în medie pe o persoană pe lună 1507,3 lei, fiind în creştere cu 2,3% faţă de anul precedent. În termeni reali (cu ajustarea la indicele preţurilor de consum) veniturile populaţiei au înregistrat o descreştere de 2,0%.

(Comunicat) Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova, în ianuarie-noiembrie 2012

Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna noiembrie 2012 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 1028,9 mii tone de mărfuri, cu 12,3% mai puţin faţă de luna precedentă şi cu 1,5% - comparativ cu luna noiembrie 2011. Parcursul mărfurilor în luna noiembrie 2012 a totalizat 355,8 mil. tone-km, cu 2,6% mai mare în raport cu luna octombrie 2012 şi cu 0,7% - faţă de luna corespunzătoare din anul 2011.

(Noutăți) Anuarul statistic "Chişinău în cifre", ediţia 2012, plasat pe pagina web

Biroul Naţional de Statistică comunică despre plasarea în format electronic a Anuarului statistic "Chişinău în cifre", ediţia 2012. Anuarul este cea mai amplă publicaţie, care cuprinde date statistice vizînd starea demografică, socială şi economică a municipiului Chişinău pentru anul 2011 în comparaţie cu un şir de ani precedenţi.

(Noutăți) Culegerea statistică „Resursele naturale şi mediul în Republica Moldova”, ediţia 2012, plasată pe pagina web

Publicaţia conţine date privind protecţia aerului atmosferic, utilizarea resurselor acvatice, existenţa resurselor funciare şi forestiere, formarea şi utilizarea deşeurilor de producţie şi consum, ariile naturale protejate, gospodăria de vânătoare, încălcări ale legislaţiei ecologice.

(Comunicat) Evoluţia preţurilor producţiei industriale în Republica Moldova în luna noiembrie 2012

Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna noiembrie 2012 preţurile producătorului în industrie au înregistrat creşteri cu 0,4% faţă de luna octombrie curent, cu 4,5% faţă de decembrie 2011 şi cu 5,0% – faţă de noiembrie 2011.

(Noutăți) A fost publicat "Anuarul Statistic al Republicii Moldova", ediţia 2012

Anuarul Statistic conţine cele mai importante date privind dezvoltarea social-economică şi demografică a ţării în perioada 2004-2011, este structurat în 24 de capitole şi include circa 500 de tabele şi grafice, care cuprind un volum sporit şi complex de informaţii din diverse domenii de activitate: geografia şi mediul înconjurător; populaţie; forţa de muncă; veniturile şi cheltuielile populaţiei; preţuri; locuinţe; învăţămînt şi ştiinţă; ocrotirea sănătăţii; protecţia socială a populaţiei; cultură şi sport; turism; justiţie; conturi naţionale; industrie; resurse energetice şi de combustibil; agricultură; investiţii în active materiale pe termen lung şi construcţii; transporturi, poştă şi telecomunicaţii, tehnologii informaţionale; comerţ exterior; comerţ cu amănuntul şi servicii; finanţe; balanţa de plăţi; statistica internaţională.

(Comunicat) Produsul intern brut în Republica Moldova în ianuarie-septembrie 2012

Biroul Naţional de Statistică informează că, în ianuarie-septembrie 2012 produsul intern brut a însumat 65402 mil. lei, preţuri curente de piaţă, în scădere - în termeni reali - cu 0,2% faţă de ianuarie-septembrie 2011 şi în creştere cu 62,7% şi 21,5% faţă de ianuarie-septembrie 2000 şi ianuarie-septembrie 2005 respectiv.

Abonare
Abonare la comunicate, publicații și alte noutăți relevante
reset WAYcursor WAYcontrast WAYMarire Font WAYCiteste cu voce textul selectat WAYLinkuri WAY

Mulțumim locuitorilor țării pentru participare la Recensământul Populației și Locuințelor 2024