Biroul Naţional de Statistică aduce la cunoştinţa publicului Planul calendaristic de prelucrare a datelor Recensămîntului Populaţiei şi al Locuinţelor 2014, pentru perioada aprilie 2016 – martie 2017.
Biroul Naţional de Statistică anunţă desfăşurarea concursului pentru ocuparea posturilor vacante în cadrul Direcţiei financiar-economică şi evidenţă contabilă, Direcţiei statistica comerţului exterior şi serviciilor de piaţă, Direcţiei statistica demografică şi recensămîntul populaţiei, Direcţiei statistica serviciilor sociale şi a condiţiilor de trai.
În perioada 7-8 aprilie, directorul general al Biroului Naţional de Statistica, Marin GOSPODARENCO şi specialiştii din domeniu au participat la seminarul din cadrul proiectului UE „Îmbunătăţirea statisticii regionale în Republica Moldova”, care a avut loc la Luxemburg.
Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum în martie 2016 faţă de februarie 2016 a constituit 100,0%, iar faţă de martie 2015 – 109,4%.
În cadrul desfăşurării workshop-ului internaţional "Modernizarea Sistemului Statistic European", directorul general al Biroului Naţional de Statistică, dl Marin Gospodarenco a acordat un interviu, cu privire la creşterea culturii statistice la nivelul întregii societăţi. Interviul a fost publicat în buletinul informativ special "Info INS" al Institutului Naţional de Statistică din România.
În perioada 5-7 aprilie, directorul general al Biroului Naţional de Statistică, Marin Gospodarenco, a participat la întâlnirea anuală Paris21 2016, care s-a desfăşurat la Paris, în centrul de Conferinţe al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).
Biroul Naţional de Statistică în colaborare cu Proiectul Energie şi Biomasă în Moldova a elaborat un chestionar nou vizînd consumul de energie în gospodăriile casnice. În perioada 04-08 aprilie, 150 de operatori de interviu au fost instruiţi în vederea colectării informaţiilor vizînd consumul de energie în gospodăriile casnice.
În cadrul desfăşurării workshop-ului internaţional "Modernizarea Sistemului Statistic European", directorul general al Biroului Naţional de Statistică, dl Marin Gospodarenco a acordat un interviu, cu privire la creşterea culturii statistice la nivelul întregii societăţi. Interviul a fost publicat în buletinul informativ special "Info INS" al Institutului Naţional de Statistică din România.
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, numărul populaţiei stabile al Republicii Moldova la 01.01.2016 a constituit 3553,1 mii persoane în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015 cu 2103 persoane. Mai mult de jumătate din populaţia ţării o constituie locuitorii mediului rural – 2042,0 mii persoane, sau 57,5%. În mediul urban locuiesc 1511,1 mii persoane, sau 42,5%. Repartizarea populaţiei după sexe se prezintă astfel: 51,9% (1844,0 mii persoane) – femei şi 48,1% (1709,1 mii persoane) – bărbaţi.
Biroul Naţional de Statistică a demarat de pe 5 aprilie instruirea operatorilor de introducere şi codificare de date pentru prelucrarea datelor de la Recensămîntul Populaţiei şi al Locuinţelor 2014, care va dura pînă vineri 8 aprilie.
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, exporturile de mărfuri realizate în luna februarie 2016 s-au cifrat la 138,5 mil. dolari SUA, cu 18,6% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 16,3% mai puţin, comparativ cu luna februarie 2015. Importurile de mărfuri realizate în luna februarie 2016 au însumat 287,0 mil. dolari SUA, cu 38,4% mai mult faţă de luna anterioară şi cu 5,7% mai puţin, comparativ cu luna februarie 2015.
Biroul Naţional de Statistică anunţă desfăşurarea concursului pentru ocuparea posturilor vacante în cadrul Direcţiei generale pentru statistică a Mun. Chişinău.
Biroul Naţional de Statistică relatează că, în anul 2015 populaţia economic activă (populaţia ocupată plus şomerii) a Republicii Moldova a constituit 1265,6 mii persoane, fiind în creştere cu 2,7% (33,2 mii) faţă de anul 2014.
În anul 2015, organizația Open Data Watch - Open Data Inventory a evaluat gradul de disponibilitate și deschidere a statisticii oficiale în 125 țări cu venituri joase și medii și a elaborat un raport anual “Cît de deschise sînt statisticile oficiale”. Conform acestui studiu Republica Moldova s-a clasat pe locul II în lume și locul I în Europa după disponibilitatea și deschiderea datelor statistice oficiale.
Biroul Naţional de Statistică informează că în anul 2015 mărimea minimului de existenţă a constituit în medie pe lună pentru o persoană 1734,1 lei, fiind în creştere faţă de anul precedent cu 6,6%.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în anul 2015 veniturile disponibile ale populaţiei au constituit în medie pe o persoană pe lună 1956,6 lei, fiind în creştere cu 10,7% faţă de anul precedent. În termeni reali (cu ajustarea la indicele preţurilor de consum) veniturile populaţiei au înregistrat o creştere de 0,9%. Cheltuielile medii lunare de consum ale populaţiei în anul 2015 au constituit în medie pe o persoană 2048,5 lei, fiind în creştere faţă de anul precedent cu 12,8%.
Marţi, 29 martie 2016, în cadrul Academiei de Studii Economice din Moldova (ASEM) a avut loc primul workshop cu genericul ”Educaţie şi formare în domeniul statisticii regionale în Republica Moldova”, care a fost organizat de către proiectul "Îmbunătăţirea statisticii regionale în Republica Moldova".
Câștigul salarial și costul forței de muncă
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, în luna ianuarie 2016, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 4665,8 lei, înregistrând o creştere cu 9,5% faţă de luna ianuarie 2015. Indicele câştigului salarial real pentru luna ianuarie 2016 faţă de luna ianuarie 2015 a fost de 96,6%, sau în scădere cu 3,4% faţă de nivelul anului trecut.
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna februarie 2016 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 694,8 mii tone de mărfuri, cu 45,2% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 12,6% mai puţin în raport cu luna februarie 2015. Parcursul mărfurilor în luna februarie 2016 a totalizat 262,6 mil. tone-km, ce e cu 43,2 % mai mult faţă de luna ianuarie 2016 şi cu 6,1% mai puţin comparativ cu luna corespunzătoare din anul 2015.
Biroul Naţional de Statistică anunţă desfăşurarea concursului pentru ocuparea posturilor vacante în cadrul Direcţiei financiar-economică şi evidenţă contabilă, Direcţiei sinteză, diseminare a informaţie şi relaţii cu publicul, Direcţiei statistica comerţului exterior şi serviciilor de piaţă, Direcţiei statistica demografică şi recensămîntul populaţiei, Direcţiei statistica serviciilor sociale şi a condiţiilor de trai
Biroul Naţional de Statistică anunţă lista candidaţilor care vor participa la instruirile privind prelucrarea datelor de la recensămîntul populaţiei şi al locuinţelor 2014, care se vor desfăşura începînd cu 05 aprilie 2016.
Indicii preţurilor producţiei industriale
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna februarie 2016 preţurile producătorului în industrie au înregistrat creştere cu 0,5% faţă de ianuarie curent, cu 0,6% − faţă de decembrie 2015 şi cu 6,2% − faţă de februarie 2015.
În perioada 16-17 martie 2016, directorul general al Biroului Național de Statistică, Marin Gospodarenco, a participat la Conferința internațională privind modernizarea sistemului statistic european (ESS). Evenimentul a fost organizat de către consultanţa spaniolă DevStat şi găzduit de către Institutul Național de Statistică din România.
Buletinul conţine date sub formă de tabele vizînd principalii indicatori statistici în dinamică (pe ani, trimestre şi luni), ce caracterizează situaţia socială, economică şi demografică a ţării. Se prezintă informaţia vizînd situaţia social-economică a ţărilor CSI. Pentru indicatorii de bază sînt expuse precizări metodologice.
Marți, 15 martie 2016, a avut loc reuniunea Comitetului de Coordonare a Proiectului de cooperare între Biroul Național de Statistică din Moldova (BNS) și Oficiul de Statistică al Suediei, pentru trimestrul I 2016. La eveniment au participat directorul general al BNS, dl Marin Gospodarenco şi reprezentanţi din cadrul Statisticii Suediei, dl Eliecen Gomez, coordonator de proiect și dl Hakan Tegenrot, consultant pe termen lung.
Biroul Naţional de Statistică informează că, conform datelor operative, în anul 2015 produsul intern brut (PIB) a însumat 121851 milioane lei, preţuri curente de piaţă, în scădere - în termeni reali - cu 0,5% faţă de anul 2014 semidefinitiv. În trimestrul IV 2015, PIB a însumat 33011 mil. lei, preţuri curente de piaţă, în scădere – în termeni reali – cu 3,3% faţă de trimestrul IV 2014 pe seria brută.
Biroul Naţional de Statistică anunţă desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor publice vacante în cadrul Direcţiei Generale pentru Statistică a mun. Chişinău
Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum (IPC) în februarie 2016 faţă de ianuarie 2016 a constituit 99,5%, iar faţă de februarie 2015 – 110,3% (informativ: în februarie 2015 faţă de ianuarie 2015 IPC a marcat 102,2% şi faţă de februarie 2014 – 106,5%).
BNS anunţă rezultatele concursului pentru ocuparea funcţiilor publice vacante