Ședința inițială a Grupului coordonator și Grupului tehnic pentru elaborarea proiectului Strategiei de Dezvoltare a Sistemului Statistic Național pentru anii 2022-2030

Reprezentanți ai ministerelor, altor autorități administrative centrale, instituțiilor publice și organizațiilor neguvernamentale, agențiilor Organizației Națiunilor Unite (ONU), Delegației Uniunii Europene – membri ai Grupului coordonator și Grupului tehnic pentru elaborarea proiectului Strategiei de dezvoltare a sistemului statistic național 2022-2030, s-au întrunit în ședința comună, în regim online, la data de 29 octombrie curent.

În debutul videoconferinței, Oleg Cara, director general al BNS, a apreciat sprijinul acordat țării noastre de către ONU, agențiile specializate ale ONU, Delegației Uniunii Europene, guvernelor UE, precum și alți parteneri de dezvoltare în vederea dezvoltării Sistemului Statistic Național (SSN), îmbunătățirii producerii și diseminării statisticilor de calitate, informării autorităților și a întregii societăți pe baza statisticilor relevante, fiabile, comparabile și utile. De asemenea, directorul general a menționat că: „Noua strategie are menirea de a asigura ca până în anul 2030 sistemul statistic național să funcționeze ca un ecosistem de date statistice integrat, coordonat în mod eficient.  În acest sens urmează să fie utilizate noi metodologii, metode și abordări în procesul de producere și diseminare a datelor relevante, coerente, fiabile, ușor accesibile, utilizând noi surse  de date administrative, private ș.a.

Prezent la eveniment, Adrian Ermurachi, secretar general adjunct al Guvernului, a declarat că: „Statisticile ne vizează pe fiecare dintre noi și este foarte important ca să fim siguri că avem un document de politici în domeniul statistic bine pregătit și care răspunde necesităților actuale ale țării, precum și ale utilizatorilor de date statistice. Datele statistice oficiale calitative, obiective și furnizate în timp util sunt vitale pentru dezvoltarea economică, socială și, pentru decizii bazate pe evidențe luate de autorități.”

ONU în Moldova susține dezvoltarea capacităților statistice în țară, iar acum lucrăm pentru a susține BNS și partenerii din cadrul SSN în elaborarea următoarei strategii pentru dezvoltarea sistemului statistic național. Lecțiile învățate în urma implementării ultimei strategiei trebuie luate în considerare la elaborarea noii strategii. În virtutea multiplelor provocări cu care se confruntă   sistemul statistic național, este importantă susținerea în continuare din partea partenerilor de dezvoltare pentru a consolida ecosistemul de date din țară”, a adăugat Nigina Abaszada, reprezentantă rezidentă a Fondului Națiunilor Unite pentru Populație în Republica Moldova (UNFPA).

La rândul său, Adrian Lupușor, director executiv al  Centrului Analitic Independent „Expert-Grup” a subliniat că: „Centrul Expert-Grup cu suportul UNFPA și a altor agenții ONU are onoarea să acorde suport în vederea elaborării noii strategii în domeniul statisticii. În viitoarea strategie trebuie să imprimăm o nouă viziune privind statistica și rolul ei în societate, iar această viziune să fie împărtășită atât de BNS, cât și de întreaga țară.

În cadrul evenimentului au fost prezenți experți din partea Expert-Grup, precum și ai Comisiei Economice a Organizației Națiunilor Unite pentru Europa (UNECE), care au prezentat o evaluare a situației curente a SSN, conform principiilor Codului de bune practici al statisticilor europene, precum independența profesională, confidențialitatea datelor, imparțialitatea și obiectivitatea, calitatea, relevanța și accesibilitatea datelor statistice, coordonarea SSN, mandat pentru colectarea datelor, adecvarea resurselor umane și financiare, sarcina de raportare asupra respondenților, procedurile statistice, cost-eficiența și metodologiile statistice solide. Totodată, evaluatorii s-au expus și asupra cauzelor vulnerabilității, precum și a acțiunilor necesare de întreprins pentru îmbunătățirea situației în cadrul SSN.

În context, Oleg Cara a prezentat pentru discuție obiectivele Strategiei, care includ:

  • Capacitatea instituțională consolidată a SSN pentru a genera date statistice relevante, deschise, interoperabile și coerente, pe baza standardelor, precum și proceselor de inovare (dezvoltarea instituțională);
  • Sistemul statistic național (ecosistemul de date) fortificat prin sisteme de bună guvernare, cadru legal și de reglementare comun, practici de confidențialitate și protecție a datelor pentru a asigura transparența și accesibilitatea datelor de interes public și pentru a crește încrederea publicului în date și utilizarea acestora (guvernare & leadership);
  • Cultura statistică în societate consolidată pentru a permite factorilor de decizie să utilizeze datele în mod eficient și să furnizeze într-un mod durabil serviciile și resursele de care oamenii au nevoie, pentru recuperarea în situații de criză și pentru a oferi posibilitate publicului larg de a înțelege mai bine statisticile și a responsabiliza autoritățile (utilizare & analiză);
  • Date de calitate, oportune, relevante, fiabile, deschise și dezagregateproduse pentru a informa societatea și pentru a oferi suport la luarea deciziilor eficiente, bazate pe dovezi, care să conducă la o dezvoltare durabilă și o societate incluzivă (producerea datelor).

Informăm că, Grupul coordonator pentru elaborarea proiectului Strategiei de dezvoltare a SSN 2022-2030 va contribui la coordonarea procesului de elaborare și consultare a proiectului Strategiei și, după caz, a documentului de politici care derivă din aceeași Strategie. La rândul său, Grupul tehnic își va aduce aportul direct la elaborarea proiectului Strategiei, și, după caz, a documentului de politici care derivă din Strategie. Grupul coordonator și cel tehnic întrunesc reprezentanți ai administrației publice centrale și locale, partenerilor de dezvoltare, societății civile, mediului academic, mediului de afaceri etc.

Totodată, ținem să remarcăm că Strategia constituie cadrul strategic de bază pentru alinierea în continuare a statisticii naționale la acquis-ul comunitar în domeniul statistic, contribuind la obiectivul de furnizare în timp util a datelor statistice fiabile, comparabile la nivel internațional, cu respectarea principiilor fundamentale ale statisticilor oficiale și ținând cont de Codul de bune practici al statisticilor europene, precum și producerea statisticilor oficiale de calitate necesare pentru elaborarea, monitorizarea și evaluarea implementării politicilor economice, sociale și de mediu.

Strategia de dezvoltare a SSN 2022-2030 este elaborată în conformitate cu Strategia națională de dezvoltare (SND) „Moldova 2030” și va susține eforturile Guvernului în implementarea Programului de activitate al Guvernului „Moldova vremurilor bune”, care prevede acțiunea prioritară privind creșterea calității actului de guvernare, ce se va realiza inclusiv prin „colectarea și transparentizarea datelor statistice și administrative pentru monitorizarea implementării politicilor, serviciilor publice și proiectelor, inclusiv cu prezentarea grafică a datelor într-o formă ușor de înțeles pentru oameni”. 

Materiale aferente

 

 

 

 

Strategia_SSN_1.png

Strategia_SSN_2.png

Strategia_SSN_3.png

Strategia_SSN_4.png


Distribuie
  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER