Misiunea de consultanţă cu privire la elaborarea Strategiei de Dezvoltare a Sistemului Statistic Național

În perioada 9-12 martie, în cadrul Biroului Naţional de Statistică se desfășoară misiunea de consultanţă cu privire la elaborarea Strategiei de Dezvoltare a Sistemului Statistic Național.

Misiunea este realizată cu suportul experților internaționali cărora BNS le aduce mulțumiri în acest sens:

          Costel Tudor - expert internațional în planificarea strategică

          Ilie Dumitrescu - expert internaţional în statistică.

Obiectivele misiunii sînt:

  1. consultări cu părțile interesate cu privire la necesitățile acestora în domeniul producerii și utilizării de date, disponibilitatea și calitatea surselor administrative: ministere, mediul academic și societatea civila activă;
  2. dezbatere tehnică asupra proiectului de strategie.

Pe parcursul a 4 zile experții au avut întruniri cu reprezentanții BNS, reprezentanții autorităților administrației centrale, instituțiilor departamentale, cercului academic, societății civile, mas-media ș.a.

În cadrul întrevederilor sînt discutate necesităţile utilizatorilor de date în informaţii statistice, problemele cu care se confruntă în utilizarea acestora, propunerile şi obiecţiile privind datele statistice utilizate/prezentate. Toate sugestiile vor fi luate în consideraţie la elaborarea Strategiei de Dezvoltare a Sistemului Statistic Național pentru anii 2015-2020.


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER