RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 06.12.2019
Prima / Noutăţi / Masă rotundă privind producerea indicatorilor regionali
Masă rotundă privind producerea indicatorilor regionali
15.04.2013
Versiune tipar

Masă rotundă privind producerea indicatorilor regionali

Evenimentul desfăşurat astăzi, 15 aprilie 2013, a avut loc în cadrul Proiectului „Îmbunătăţirea disponibilităţii şi credibilităţii statisticilor regionale”, lansat recent de către Biroul Naţional de Statistică (BNS) în colaborare cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) şi Guvernul României.

Tematica mesei rotunde a vizat primordial producerea indicatorilor regionali cu periodicitate anuală în domeniul statisticii întreprinderilor. În cadrul întrunirii au fost discutate cerinţele Uniunii Europene privind elaborarea acestor indicatori şi prezentată experienţa României în acest domeniu.

La eveniment au participat experţii Institutului Naţional de Statistică din România: Florica Cirstea, Lucia Cecilia Sinigaglia şi Nina Alexevici; principalii parteneri naţionali ai acestui proiect: Cancelaria de Stat, Ministerul Economiei, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, precum şi specialiştii din cadrul BNS.

Scopul acţiunii de astăzi este familiarizarea instituţiilor de resort din ţară cu normele şi bunele practici europene privind statisticile regionale din domeniul activităţii întreprinderilor şi sporirea capacităţilor naţionale de producere a statisticilor business necesare pentru monitorizarea politicilor în domeniu.

Prezentă la eveniment, directorul general al BNS, Lucia Spoială, a menţionat că, acest proiect prin evenimentul de astăzi şi toate acţiunile care urmează să aibă loc, are menirea să îmbunătăţească disponibilitatea, relevanţa, acurateţea şi actualitatea datelor statistice la nivel regional şi local, ceea ce va ajuta atît factorii de decizie din ţară, cît şi partenerii de dezvoltare să identifice mai bine zonele dezavantajate ale ţării, să înţeleagă mai profund caracterul problemelor cu care acestea se confruntă şi să măsoare impactul acţiunilor şi politicilor de dezvoltare la nivel local. În rezultatul implementării proiectului, autorităţile publice şi publicul larg vor dispune de date statistice regionale mai complete şi mai fiabile, care sînt extrem de importante pentru procesul de planificare şi asigurare a dezvoltării regionale durabile la toate nivelurile.

Menţionăm că, principalul partener extern în cadrul acestui proiect este Institutul Naţional de Statistică al României, care are o experienţă vastă de armonizare la standardele europene şi va oferi asistenţa necesară în acest domeniu. Experţii români, prezenţi astăzi la masa rotundă, întreprind prima lor misiune de consultanţă privind producerea indicatorilor regionali în cadrul Anchetei Structurale Anuale în întreprinderi (ASA) şi calculul Indicelui producţiei industriale regional. În cursul acestei săptămîni, experţii vor purta discuţii cu specialiştii BNS privind instrumentarul ASA şi aspectele metodologice privind elaborarea statisticilor structurale pe baza ASA. Va fi evaluată posibilitatea calculării indicelui producţiei industriale regional în Republica Moldova. Vor fi prezentate tehnicile de eşantionare şi inferenţa statistică privind ASA. Tot în cadrul acestei misiuni, experţii români vor prezenta experienţa INS privind elaborarea statisticilor în domeniul comerţului şi serviciilor destinate pieţei în profil regional.

Proiectul “Îmbunătăţirea disponibilităţii şi credibilităţii statisticii regionale pentru factorii de decizie din Republica Moldova”, finanţat de Guvernul României, face parte din Programul Comun al ONU “Consolidarea sistemului statistic naţional”, implementat de BNS în colaborare partenerii săi naţionali şi agenţiile ONU -  PNUD, UN Women, UNFPA, UNICEF, ILO.

 Persoană de contact:
Ala Pâslariuc
Serviciul informare şi comunicare cu mass-media,
tel. 022 40 30 51

 

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  e-Raportare  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  / Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
46546 vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2019 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran