RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 20.09.2021
Prima / Noutăţi / A avut loc cea de-a patra reuniune a Comitetului Director al proiectului „Asistență Tehnică pentru sprijinirea Biroului Național de Statistică din Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană
A avut loc cea de-a patra reuniune a Comitetului Director al proiectului „Asistență Tehnică pentru sprijinirea Biroului Național de Statistică din Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană
30.07.2021
Versiune tipar

A avut loc cea de-a patra reuniune a Comitetului Director al proiectului „Asistență Tehnică pentru sprijinirea
 Biroului Național de Statistică din Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană

Reprezentanți ai Biroului Național de Statistică (BNS), ai Agenției Servicii Publice,  ai Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru, ai Delegației Uniunii Europene (UE) în Republica Moldova, ai Oficiilor de Statistică din Italia, Polonia și Danemarca, precum și experți ai proiectului au participat miercuri, 28 iulie, la cea de-a patra reuniune a Comitetului  Director (proiect ParStat).

În contextul parteneriatului UE-Moldova, în cadrul reuniunii s-au trasat principalele rezultate ale activităților din cadrul proiectului. Directorul general al BNS, Oleg Cara, a mulțumit tuturor participanților pentru implicare, menționând contribuția și suportul important oferit de oficiile de statistică din Italia, Polonia și Danemarca, reprezentanților proiectului Parstat, precum și partenerilor naționali (Ministerul Finanțelor, Agenția Servicii Publice și Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru).

De asemenea, Oleg Cara a subliniat importanța îmbunătățirii calității proceselor statistice și datelor, precum și necesitatea stringentă de armonizare a statisticii naționale la standardele statistice europene. Este un proiect care contribuie la dezvoltarea BNS, dar și cu un impact important asupra întregului sistem statistic național. Apreciem suportul partenerilor de dezvoltare și mizăm în continuare pe buna cooperare cu partenerii naționali și internaționali pentru  implementarea cu succes a tuturor activităților prevăzute de proiect”, a notat Oleg Cara.

Proiectul „Asistență Tehnică pentru sprijinirea Biroului Național de Statistică din Republica Moldova” finanțat de Uniunea Europeană este destinat consolidării capacităților Biroului Național de Statistică pentru alinierea la normele și standardele UE, în conformitate cu Acordul de Asociere UE-Moldova.

În acest context, Aurica Butnari, manager de proiect al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, a subliniat despre importanța bunei desfășurări a proiectului. „Ținând cont că până la încheierea proiectului a rămas mai puțin de un an, este foarte important să depunem eforturi comune pentru a atinge toți indicatorii stabiliți în cadrul proiectului. Pentru aceasta, trebuie să asigurăm o gestionare cât mai eficientă a resurselor și o bună cooperare și comunicare între  parteneri”, a adăugat Aurica Butnari.

În cadrul ședinței, experții cheie ai proiectului „Asistență Tehnică pentru sprijinirea Biroului Național de Statistică din Republica Moldova” și reprezentanții BNS au relatat despre activitățile implementate până acum, principalele rezultate și progrese obținute, precum și provocările întâlnite în timpul desfășurării proiectului. 

Totodată, membrii Comitetului Director s-au pronunțat în favoarea extinderii proiectului cu încă șase luni (în limita bugetului proiectului), până la jumătatea anului viitor și să replanifice unele dintre activități cu scopul de a  obține mai bune rezultate în cadrul proiectului.

Reuniunea Comitetului Director se organizează periodic și are rolul de a sintetiza principalele realizări, provocări și rezultate ale activităților de proiect.

ParStat_1.JPG

ParStat_2.JPG

ParStat_3.JPG

ParStat_4.JPG

ParStat_5.JPG

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  e-Raportare  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  /  Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
29889 vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2021 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran