Activitatea de doctorat şi postdoctorat în anul 2018

Activitatea de doctorat şi postdoctorat în anul 2018

Biroul Naţional de Statistică comunică datele privind activitatea de doctorat şi postdoctorat în anul 2018.

Studii de doctorat. În anul 2018, studiile superioare de doctorat (ciclul III) s-au desfășurat în 46 școli doctorale, organizate în 19 instituții de învăţământ superior, unele dintre acestea formând consorții, parteneriate naționale și internaționale cu alte instituții de învățământ superior și instituții de cercetări științifice. Totodată, pe lângă doctoratul care este considerat ciclul III de studii superioare, există și doctoratul postuniversitar, care este în proces de lichidare (pentru doctoranzii înmatriculați până în 2015) și care se desfășoară atât în instituții de învățământ superior, cât și în instituții de cercetări științifice.

În anul 2018 numărul total de doctoranzi a constituit 1569 persoane1, dintre care 98 la sută (1540 persoane) au urmat programe de doctorat superior (ciclul III). Trei sferturi din total doctoranzi erau înscriși la forma de învățământ cu frecvență redusă (75,6%). Comparativ cu anul 2017, numărul total de doctoranzi s-a diminuat cu 3,3%, cu diferențe pe forme de învățământ, în timp ce în cazul învățământului cu frecvență redusă s-a înregistrat o scădere cu 5,7%, la învățământul cu frecvența ‒ o creștere cu 5,2%. 

Ponderea femeilor în total doctoranzi este mai mare decât cea a bărbaților, cu 9,4 puncte procentuale (54,7% feminin și 45,3% masculin).

Tabelul 1. Numărul doctoranzilor pe forme de învăţământ și sexe, în 2017 – 2018 

 

2017

2018

Total

inclusiv studii:

Total

inclusiv studii:

cu frecvenţă

cu frecvenţă redusă

cu frecvenţă

cu frecvenţă redusă

Total

1 622

364

1 258

1 569

383

1 186

masculin

718

146

572

711

164

547

feminin

904

218

686

858

219

639

În anul 2018, numărul doctoranzilor care au studiat cu finanţare de la buget a constituit 996 persoane, reprezentând 63,5% din numărul total. Dintre aceștea, 733 au urmat studiile la forma de învățământ cu frecvenţă redusă (73,6%) și 263 – cu frecvență (26,4%). Comparativ cu anul 2017, numărul doctoranzilor cu finanțare de la buget a crescut cu 5,2%. În același timp, în cazul doctoranzilor care au studiat în bază de contract s-a înregistrat o scădere cu 15,1%.

O jumătate din numărul total de doctoranzi erau înscriși la specialitățile din domeniul științelor sociale și economice (794 persoane sau 50,6%). Totodată, în cadrul acestui domeniu științific 35% dintre doctoranzi studiau științe juridice, 24%  ̶  științe economice, 21%  ̶  științe ale educației, 17%  ̶  științe sociale și jurnalism, și alte (științe militare și informații (3%)).

Mai puțin căutate de doctoranzi sunt domeniile știinţe inginereşti şi tehnologii (6,4%) și științe agricole (2,1%).

Repartizarea doctoranzilor pe domenii ştiinţifice în funcție de gen remarcă faptul că unele domenii sunt predominate de femei, precum ştiinţe umaniste (66,7%), științe medicale (59,2%) și știinţe sociale şi economice (54,5%), altele de bărbați  ̶ ştiinţe inginereşti şi tehnologii (67,3%), ştiinţe agricole (65,6%) și științe ale naturii (53,8%). 

Structura doctoranzilor pe grupe de vârstă este următoarea: 4,8% din totalul doctoranzilor aveau vârsta de până la 25 ani, 36,0% se aflau în grupa de vârstă 26-30 ani, 21,5% aveau vârste cuprinse între 31-34 ani, 16,7% – 35-39 ani şi 21,0% aveau vârsta de 40 ani şi peste. La nivelul anului 2018 ponderea tinerilor doctoranzi cu vârsta de până la 30 ani a înregistrat o scădere de 1,1 puncte procentuale (40,9% față de 42,0% în anul 2017).

În anul 2018 la studii superioare de doctorat au fost înmatriculate 438 persoane (exclusiv cei străini), proporția femeilor fiind de 52,5% din total.

Ponderea doctoranzilor înmatriculați cu finanțare de la buget este de 67,1% sau cu 8,2 puncte procentuale mai mare fată de anul 2017.

Tabelul 2. Numărul persoanelor înmatriculate pe forme de învăţământ şi finanţare, în 2017 – 2018

 

2017

2018

Total

inclusiv studii:

Total

inclusiv studii:

cu frecvenţă

cu frecvenţă redusă

cu frecvenţă

cu frecvenţă redusă

Total

436

103

333

438

115

323

buget

257

68

189

294

76

218

contract

179

35

144

144

39

105

În comparație cu anul 2017 s-au marcat schimbări în funcție de forma de finanțare la secția frecvență redusă: s-a înregistrat o creștere cu 15,3% a doctoranzilor înmatriculați cu finanțare de la buget, concomitent cu o scădere de 27,1% în cazul celor înmatriculați în bază de contract.

În anul 2018 studiile de doctorat postuniversitar au fost absolvite de 317 persoane fată de 410 persoane în anul anterior, iar prima promoție a studiilor superioare de doctorat (ciclul III) a înregistrat 63 persoane. Din perspectiva de gen, remarcăm o pondere superioară a femeilor absolvente (57,4%), precum și o creștere a acesteia cu 2,3 puncte procentuale fată de 2017.

Tabelul 3. Numărul absolvenților pe forme de învățământ și sexe, în 2017 2018

 

2017

2018

Total

inclusiv studii:

Total

inclusiv studii:

cu frecvenţă

cu frecvenţă redusă

cu frecvenţă

cu frecvenţă redusă

Total

410

141

269

380

61

319

masculin

184

68

116

162

26

136

feminin

226

73

153

218

35

183

În anul 2018, numărul doctoranzilor străini a constituit 468 persoane, practic cu 50 la sută mai mult fată de anul anterior. Majoritatea doctoranzilor străini rămân a fi din România (397 persoane sau 84,8%) şi Israel (51 persoane sau 10,9%). Ponderea femeilor în numărul total de doctoranzi străini este de 59,4%, în creștere cu 4,8 puncte procentuale fată de 2017.

Studii de postdoctorat. În anul 2018, numărul total al postdoctoranzilor a constituit 36 persoane; înmatriculate la postdoctorat au fost 22 persoane, iar numărul absolvenţilor a fost de 11 persoane. Două treimi dintre postdoctoranzi sunt femei. 

 

 Notă:

1 Exclusiv doctoranzi străini

  
Persoană de contact:
Vasiliev Maria
șef al secției statistica educației, științei și culturii
tel.: 022 40 31 17
022 21 08 57

cercetare doctorand doctorat postdoctorat postuniversitar știință

Distribuie
  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER