Câştigul salarial mediu în anul 2011 şi în luna decembrie 2011
Câştigul salarial1 mediu în anul 2011 şi în luna decembrie 2011
Biroul Naţional de Statistică informează, că câştigul salarial mediu din economia naţională în anul 2011 a constituit 3193,9 lei şi s-a mărit faţă de anul 2010 în valoare nominală cu 11,6 %, iar în termeni reali (ajustat la indicele preţurilor de consum) – cu 3,7%.
În luna decembrie 2011, câştigul salarial mediu a fost de 3707,4 lei, înregistrând o creştere cu 8,4% faţă de luna decembrie 2010 şi cu 14,7% faţă de luna precedentă (noiembrie 2011). Indicele câştigului salarial real pentru luna decembrie 2011 faţă de luna decembrie 2010 (calculat ca raport între indicele câştigului salarial şi indicele preţurilor de consum) a fost de 100,6%.
În sfera bugetară câştigul salarial a constituit în luna decembrie a anului trecut 2936,3 lei (+10,3% faţă de decembrie 2010).
În sectorul economic (real) câştigul salarial în decembrie 2011 a înregistrat 4070,1 lei (+7,8% faţă de decembrie 2010).
Câştigul salarial pe activităţi economice se prezintă după cum urmează:
Activităţi economice | 2011, lei | 2011 în % faţă de 2010 | Decembrie 2011, lei | decembrie 2011 în % faţă de decembrie 2010 |
Total | 3193,9 | 111,6 | 3707,4 | 108,4 |
Agricultura, economia vânatului şi silvicultura | 1938,9 | 120,0 | 2627,0 | 100,2 |
Piscicultura | 1640,5 | 110,2 | 2879,5 | 124,4 |
Industrie: | 3560,8 | 109,6 | 4146,3 | 103,8 |
industria extractivă | 3400,8 | 109,3 | 3244,5 | 93,8 |
industria prelucrătoare | 3231,4 | 110,7 | 3779,1 | 103,4 |
energie electrică şi termică, gaze şi apă | 5146,7 | 107,4 | 6007,5 | 107,4 |
Construcţii | 3334,8 | 112,2 | 3858,8 | 103,9 |
Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul | 2706,8 | 116,0 | 2947,4 | 109,0 |
Hoteluri şi restaurante | 2276,5 | 109,8 | 2338,2 | 104,0 |
Transporturi şi comunicaţii | 3793,9 | 105,5 | 4481,0 | 103,7 |
Activităţi financiare | 6616,3 | 107,0 | 9261,3 | 108,9 |
Tranzacţii imobiliare | 4052,7 | 113,7 | 4928,5 | 117,0 |
Administraţie publică | 3418,8 | 104,3 | 3755,9 | 101,0 |
Învăţămînt | 2805,0 | 118,9 | 2806,3 | 118,0 |
Sănătate şi asistenţă socială | 3050,3 | 106,4 | 4042,1 | 114,5 |
Alte activităţi de servicii colective, sociale şi personale | 2815,2 | 112,1 | 3105,0 | 103,3 |
Note:
1 Câştigul salarial nominal brut lunar la unităţile economice (din sectorul real) cu 4 şi mai mulţi salariaţi şi toate instituţiile bugetare, indiferent de numărul de salariaţi. Ritmul de creştere este calculat asigurând comparabilitatea între anii 2011 şi 2010.
2 Informaţia este prezentată fără datele din partea stângă a Nistrului şi m. Bender.
Persoană de contact:
Elena Vâtcărău,
şefa direcţiei statistica pieţei muncii şi demografiei
Tel. 40 30 99
- Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER