Cooperare între BNS și CNAS în vederea implementării metodologiei Sistemului European de statistici integrate în protecția socială

Cooperare între BNS și CNAS în vederea implementării metodologiei Sistemului European de statistici integrate în protecția socială

Biroul Național de Statistică (BNS) și Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) s-au întrunit pe data de 16 martie curent, întru-un atelier de lucru, desfășurat online, pentru a discuta posibilitatea furnizării datelor referitoare la domeniul protecției sociale în conformitate cu metodologia Sistemului European de statistici integrate privind protecția socială (ESSPROS).
 
Sistemul ESSPROS reprezintă un cadru metodologic pentru producerea statisticilor comparabile la nivelul Uniunii Europene care se bazează, în principal, pe surse de date administrative și acoperă fluxurile financiare privind cheltuielile și veniturile pentru protecția socială, referindu-se la toate intervențiile organismelor publice sau private menite să scutească gospodăriile sau persoanele de povara unui set definit de riscuri sau nevoi.

Atelierul cu tematica „Evaluarea surselor de date administrative ale Casei Naționale de Asigurări Sociale” s-a desfășurat cu participarea reprezentanților ambelor instituții, precum și a expertului internațional Flavio Bianconi, care asistă BNS în pregătireaimplementării ESSPROS în Republica Moldova.

Agenda evenimentului a inclus subiecte privind familiarizarea cu principalele concepte ale metodologiei ESSPROS, identificarea, dar și aprobarea listei schemelor de protecție socială la nivel național aflate în responsabilitatea CNAS. De asemenea, au fost prezentate și legăturile existente între conturile folosite de CNAS și cele ale ESSPROS ce urmează a fi corelate pentru colectarea de date necesare.

Pentru elaborarea și compilarea statisticilor în conformitate cu metodologia ESSPROS, BNS a lansat procesul de evaluare a surselor de date deținute de principalii producători de date administrative și a posibilității acestora de furnizare a datelor în conformitate cu metodologia ESSPROS.

În contextul evaluării surselor de date administrative ale CNAS, Aurelia Spătaru, director general adjunct al BNS, a declarat în cadrul atelierului că așteptările față de CNAS se referă la participarea activă în implementarea metodologiei ESSPROS și contribuția nemijlocită la definitivarea schemelor aflate în responsabilitate, la validarea tuturor prestațiilor și plăților pe care CNAS le realizează și, în final, oferirea datelor în conformitate cu metodologia ESSPROS.

Rolul CNAS în implementarea metodologiei ESSPROS este unul determinant, fiind autoritatea care gestionează sistemul public de asigurări sociale și este responsabilă de elaborarea, executarea și raportarea mijloacelor bugetului asigurărilor sociale de stat, precum și de protecția socială a mai multor categorii de populație prin prestațiile sociale acordate sub forma unor pensii, indemnizații, alocații și alte prestații de asigurări sociale, dar și prin prestații de asistență socială a căror finanțare se efectuează din mijloacele bugetului de stat.

În baza informațiilor oferite de CNAS va fi făcut primul exercițiu de elaborare a corespondenței dintre elementele financiare naționale (venituri, cheltuieli cu prestațiile sociale, transferuri între schemele de protecție) și conturile ESSPROS. Totodată, în baza datelor cantitative și calitative oferite de CNAS vor fi compilate datele în conformitate cu metodologia ESSPROS pentru anumite scheme de protecție socială. Ulterior, în conformitate cu acest exercițiu, BNS va interacționa cu celelalte surse de date, precum Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Finanțelor, Compania Națională de Asigurări în Medicină, Agenția Națională de Asistență Socială, pentru a definitiva lista schemelor naționale de protecție socială și a implementa gradual, în baza unui plan de acțiuni, metodologia ESSPROS.

Elaborat drept răspuns la necesitatea de statistici privind protecția socială în statele membre, Sistemul European de statistici integrate privind protecția socială are drept obiectiv oferirea unei descrieri statistice cuprinzătoare și coerente a protecției sociale în statele membre. La etapa actuală, acesta reprezintă cel mai potrivit instrument pentru identificarea oricăror reforme care trebuie întreprinse în sistemul social atât la nivel național, cât și la nivel local.

Atât atelierul, cât și restul activităților de pregătire a implementării metodologiei ESSPROS în statisticile naționale sunt desfășurate în cadrul Proiectului finanţat de UE „Asistenţă tehnică pentru susţinerea BNS al Republicii Moldova (ParStat) și vin să contribuie la implementarea angajamentelor țării de implementarea Acordului de Asociere UE-RM, la capitolul 6 Statistici din titlul IV, precum și să consolideze sistemul statistic național ca sursă de informații și evidențe pentru realizarea Reformei Administrației Publice.

Cooperare_BNS_CNAS_1_1.png

Cooperare_BNS_CNAS_3.png


Distribuie
  • Au fost utile aceste informații?
    Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site
  • Da Nu

Vă rugăm să specificați de ce nu au fost aceste informații relevante pentru dvs.

Răspunsul dvs. ne va ajuta să îmbunătățim acest site!

  • Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER