Fondul locativ la 1 ianuarie 20251,2
Biroul Național de Statistică informează că, la 1 ianuarie 2025, fondul locativ înregistrat de către organele/instituțiile de resort a constituit 1337,3 mii locuințe cu o creștere de 0,4% față de situația înregistrată la 1 ianuarie 2024. Suprafața totală a fondului locativ înregistrată la 1 ianuarie 2025 a constituit 91792,9 mii m2, sau cu 0,7% mai mult față de suprafața totală a fondului locativ înregistrată la 1 ianuarie 2024.
Ponderea cea mai mare în numărul de locuințe înregistrate la 1 ianuarie 2025 o deținea regiunea de dezvoltare Nord (29,9%), urmată de regiunea de dezvoltare Centru (27,9%), municipiul Chișinău (24,9%), regiunea de dezvoltare Sud (13,5%) și UTA Găgăuzia (3,8%).
Figura 1. Structura fondului locativ după regiuni de dezvoltare la 01.01.2025
Descarcă datele în format .xlsx
După medii de rezidență a fondului locativ în mediul rural au fost înregistrate 747,5 mii locuințe (55,9% din total locuințe înregistrate) cu suprafața de 49299,6 mii m2 (53,7% din total suprafața fondului locativ). În mediul urban au fost înregistrate 589,8 mii locuințe (44,1% din total locuințe înregistrate) cu suprafața de 42493,3 mii m2 (46,3% din total suprafața fondului locativ).
La data de 1 ianuarie 2025 din total locuințe înregistrate: 65,9% sunt dotate cu apeduct, 64,0% dispun de canalizare, 45,9% sunt racordate la încălzirea centrală și 91,0% dispun de alimentare cu gaze (naturale și lichefiate).
Figura 2. Numărul de locuințe după gradul de dotare cu utilități în anii 2020-2024
Descarcă datele în format .xlsx
Repartizarea locuințelor după numărul de camere se prezintă astfel: locuințele cu o cameră constituie 10,6% din numărul total al locuințelor înregistrate, cu două camere – 32,5%, cu trei camere – 36,1%, cu patru și mai multe camere – 20,8%.
Anexă: Indicatorii de bază care caracterizează fondul locativ pe regiuni, municipii și raioane
Note:
1 Informația este prezentată fără datele raioanelor din partea stângă a Nistrului și mun. Bender, comunele Chițcani, Cremenciug, Gîsca.
2 Conform datelor autorităților administrației publice locale, persoanelor juridice care dispun de fond locativ în localitățile urbane și rurale.
Informații relevante:
- Nina OzarcheviciȘef direcție
Direcția statistica investiţiilor şi construcţiilor
- Raportează o greșeală. Selectați textul dorit și tastați CTRL+ENTER